Dezbatere despre curaj, compromis şi memorie. Citiţi un fragment în premieră din „Comunism Inc.“

Ioan Stanomir       FOTO: Eduard Enea

Miercuri, 2 noiembrie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc lansarea cărţii „Comunism inc.: Istorii despre o lume care a fost“, o dezbatere despre curaj, compromis şi memorie cu Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici, Eugen Negrici, Andreea Răsuceanu şi Cristian Vasile.

În „Comunism inc.: Istorii despre o lume care a fost“, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir explorează zona de umbră constituită de „emigraţia interioară/exilul intern“ din România comunistă. Este vorba de acel segment intelectual care, în cele două decenii dintre 1944 şi 1964, a refuzat să accepte dictatul Partidului Muncitoresc Român, ducând mai departe tradiţia libertăţii şi pluralismului. Volumul propune o imagine în oglindă, prin contrapunerea celor două ipostaze care ilustrează condiţia intelectuală sub comunism: pe de o parte, participarea entuziastă şi complicitatea cu crima şi represiunea; pe de altă parte, asumarea demnităţii ca modalitate de reafirmare a umanismului şi pluralismului.

„Comunism inc.“ este o suită de portrete ce redă complexitatea morală şi intelectuală a deceniilor în care se naşte Republica Populară Română. Ea este, simultan, o meditaţie despre turpitudinea intelectuală, dar şi un omagiu adus celor care, în tăcerea exilului sau a emigraţiei interne, au scris cu gândul la un viitor al libertăţii.

„Perioada imediat următoare abdicării forţate a regelui Mihai I s-a înscris în memoria colectivă a societăţii româneşti interbelice sub semnul traumei, căreia sintagma inspirată a lui Marin Preda, «obsedantul deceniu», îi va sublinia dimensiunea spectrală. În anii săi de pionierat, regimul comunist a însemnat instaurarea un climat al violenţei ca politică de stat concomitent cu construcţia unui nou cadru social unde nimic nu rămâne neschimbat, de la discurs la gesticulaţie, de la reflecţie la conduite, pe fondul suprimării tuturor libertăţilor proprii societăţilor democratice. Cartea de faţă are în vedere în special cea de-a doua perioadă, care realizează tranziţia şi dinamica ei convulsivă.

Am pornit de la premisa că nici un document nu este atât de relevant ca literatura, înţelegând prin aceasta şi critica literară, pentru a investiga perioada de tranziţie de la o societate liberală cu toate derapajele ei, cum a fost societatea interbelică, la societatea comunistă proiectată de ingineriile sociale staliniste.“ (Angelo MITCHIEVICI)

Citiţi în continuare un fragment în exclusivitate pentru „Adevărul“:

„Cuvânt înainte

    Mai mult decât oricare altă perioadă din modernitatea noastră, comunismul a însemnat un test al capacităţii intelectualilor de a-şi asuma propria condiţie în faţa puterii şi instrumentelor ei. Cedările, compromisul, elogiul tiraniei, dar şi curajul de a scrie în libertate fac parte din acest drum care debutează la 23 august 1944. Adaptarea intelectualilor la tirania democrat-populară este anticipată de energia cu care aceştia se investesc în elogierea carlismului sau a ordinii antonesciene.
    De aici, poate, o tensiune fără precedent între texte şi o ruptură traumatică între destine. Cartea de faţă recuperează nu doar zona literaturii oficiale, imaginată ca un apendice al propagandei, ci şi teritoriul enigmatic şi proteic al emigraţiei interioare. Exilul intern – şi suntem îndatoraţi sugestiilor lui Virgil Nemoianu – este spaţiul între marginile căruia se formulează o alternativă, etică şi estetică, la dogmă şi la canon. Mai mult sau mai puţin politic în atitudinile sale, exilul interior este insula pe care se regăsesc spirite diverse, cu opţiuni estetice variate, provenind din generaţii succesive. Între încercarea lui Pavel Chihaia de a duce mai departe un proiect întrerupt în 1947 şi truda sisifică a lui Radu Petrescu, închis în crisalida jurnalului său, numitorul comun este asigurat de ruperea oricărei punţi cu ceea ce înseamnă literatură şi viaţă literară sub comunism.
    În alte ocazii, emigraţia interioară este o anticameră a detenţiei politice. La Alice Voinescu sau Nicolae Steinhardt, marginalitatea iniţială se preface în cap de acuzare, căci orice idee este
suspectă a priori în statul muncitorilor şi al ţăranilor. Patriotismul luminat şi profetic din epistolele lui Alice Voinescu sau din cele ale lui G.M. Cantacuzino este alternativa la barbarie şi la degradare etică. El este şi moştenirea pe care o generaţie aneantizată o lasă celor de astăzi.
    Decupajul cronologic al cărţii a urmat aceste sugestii evocate anterior. În centrul volumului se află deceniile care separă 23 august 1944 de falsa cotitură politică operată de Dej. În realitate, odată cu moartea lui Dej şi afirmarea lui Nicolae Ceauşescu, un fapt esenţial vine să schimbe profilul intelectual autohton. Relaxarea terorii şi simularea unui pluralism timid sunt gesturile prin care regimul imaginează un nou pact cu scriitorii, un pact prin care aceştia câştigă acea sferă de autonomie estetică refuzată până atunci. Este o sferă limitată şi atent controlată, iar orice depăşire a cadrului trasat este sancţionată sever. Mişcările de grup şi solidarităţile nu se pot afirma. Dar emigraţia interioară, ca fenomen de amploare, tinde să dispară, de vreme ce acomodarea cu regimul este opţiunea dominantă.

    Soarta cărţilor scrise de Petru Creţia, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu sau Costache Olăreanu este simbolică. Ele pot fi publicate, dar nu vor fi parte a canonului, după cum nu va fi nici poezia unor Leonid Dimov sau Mircea Ivănescu. Linia de demarcaţie este clară, iar destinul Jurnalului fericirii îşi are morala sa. Anumite voci nu se pot auzi niciodată în România socialistă. Cartea îngropată îşi aşteaptă renaşterea în anii libertăţii, dificil de anticipat atunci.

    Comunism inc. este şi răspunsul pe care autorii au dorit să-l dea acelora dintre contemporanii lor tentaţi de iluziile comunizante şi „progresiste“. A diaboliza anticomunismul liberal şi democratic este o modă ce aduce popularitate imediată în cercurile ce se hrănesc din legatul utopizant şi ambiguu moral al stângii radicale. Pentru aceste spirite, seduse de gimnastica relativismului etic, comunismul nu este doar expresia unei aspiraţii de impunere violentă a conformismului, ci şi cadrul în care se petrece modernizarea României. Selectivă şi deloc inocentă ideologic, memoria lor alege să reţină insulele de normalitate înşelătoare, iar nu tabloul de ansamblu al ideocraţiei.
    În contra acestei direcţii din ce în ce mai vocale şi influente, reafirmarea imperativului libertăţii şi al memoriei este opţiunea legitimă şi necesară. Sacrificarea demnităţii umane a unui
singur individ, în numele unui ideal prometeic, compromite întreg edificiul grandios pe care noii comunizanţi îl admiră. Trecutul comunist nu este trecut. El vine încă să ne bântuie.
    Comunism inc. este cronica în montaj cinematografic a două decenii din viaţa României sovietizate. În vocile şi sunetele din aceste pagini se pot ghici vocile şi sunetele prezentului.
Prezentul nostru se iveşte din acel timp al genezei.
                                                                                        AUTORII“

(copyright Editura Humanitas, 2016)