Cum te simţi să fii spionat? Katherine Verdery caută răspunsuri în cartea „Viaţa mea ca spioană“

"Acum suntem cu toţii supravegheaţi, dar cei mai mulţi dintre noi nici nu au idee ce înseamnă asta cu adevărat. Cum te simţi să fii spionat, sub bănuiala că eşti tu însuţi un fel de spion sau trădător?", spune Katherine Verdery. Cartea "Viaţa mea ca spioană", publicată de Editura Vremea, este o relatare a efectelor traiului sub supraveghere a autoarei americane.

Katherine Verdery a scris multe cărţi despre România. În comunism, a fost urmărită  de către Securitate şi de către pionii din reţeaua de informatori. După ce şi-a citit şi recitit dosarul de urmărire, Katherine Verdery a înţeles că, pentru români, ea nu era un simplu antropolog, ci o adevărată spioană în România. Au scris rapoarte pentru Securitate chiar şi universitari cunoscuţi, după cum a povestit Katherine Verdery, într-un interviu pentru "Weekend Adevărul".

Autoarea a absolvit studiile de licenţă în Antropologie, în 1970, în cadrul Colegiului Reed, din Portland, Oregon. Sttudile de doctorat le-a susţinut tot la Stanford. A publicat şapte cărţi şi nenumărate articole de specialitate în domenii ca: socialism şi postsocialism, antropologie politică, economie politică şi poliţii secrete.

"Cum e să fii înconjurat de secrete despre care afli cu mult după ce faptele s-au produs ‒ secrete care includ numele prietenilor care au raportat despre tine la Securitate şi acţiunile pe care le-a întreprins această poliţie pentru a interveni în viaţa ta?", spune Katherine Verdery, în cel mai recent volum "Viaţa mea ca spioană", publicat de Editura Vremea.

PREFATA

"Nimic nu se compară cu lectura dosarului tău secret de la Securitate. Te face să te întrebi cine eşti cu adevărat. Pagină după pagină, toate activităţile şi motivele tale sunt supuse unei lecturi de pe o poziţie străină, înlănţuite într-o logică diferită de tot ceea ce recunoşti. Evenimente pe care ţi le aminteşti drept semnificative pot apărea fără niciun comentariu, în timp ce altele pe care le-ai considerat neimportante cresc în dimensiune, ajungând să devină un temei pentru expulzarea ta din ţară.

Deşi problemele de identitate pot să-l tulbure pe orice cercetător care lucrează pe teren, pentru cel care lucrează sub supraveghere ele sunt inevitabile. Această afirmaţie este cu atât mai adevărată în contextul Războiului Rece şi încă şi mai mult atunci când, printr-o schimbare a acestui context, dosarele de supraveghere ajung în mâinile celui supravegheat. M-am dus în Transilvania în 1973, pe timpul dictatorului Nicolae Ceauşescu, pentru o cercetare antropologică a vieţii rurale; am revenitde mai multe ori în anii ’70 şi ’80 pentru continuarea studiilor, în total peste trei ani. Apoi, câteva decenii mai târziu, am descoperit că Securitatea ţinuse un uriaş dosar de supraveghere referitor la mine: 2781 pagini. Citindu-l, am aflat că eram „de fapt” o spioană, agentă CIA, agitatoare maghiară, prietenă cu disidenţii: pe scurt, un duşman al României. În timp ce citeam documentele din care reieşeau părerile securiştilor despre mine, am început să mă îndoiesc de munca mea, de intenţiile, ba chiar şi de identitatea mea. Am găsit în acele pagini o întreagă lume invizibilă de evenimente, relaţii, planuri şi interpretări, de care habar n-aveam. Acestea m-au determinat să-mi reanalizez această întreagă perioadă de viaţă, precum şi numeroasele „euri” care au luat naştere din ea. Mai mult chiar, dosarul m-a făcut să reflectez la ce înseamnă să fii suspectat de spionaj şi în ce măsură etnografia, practica cercetării antropologice, transformă în mod obligatoriu o persoană într-un fel de spion.

  Te poţi simţi dezorientat şi tulburat să descoperi ce a însemnatsă trăieşti sub domnia secretului, când te credeai transparent. Asta este povestea pe care o spun aici. Cartea de faţă urmăreşte să redea ce simţea un american care trăia ca oaspete într-una din cele mai represive ţări din Blocul Estic, şi să prezinte modul în care conflictul global al superputerilor s-a refractat în experienţele unei tinere care încerca să studieze viaţa de acolo.

Folosesc note de teren, consemnări din jurnal şi rapoarte ale Securităţii ca să povestesc cum era să fii cercetător în România în anii Războiului Rece, sub ochiul securiştilor invizibili. Lucrarea este organizată în funcţie de cronologia cercetării ‒ care cuprinde conversaţii cu Securitatea şi informatorii până în anul 2016 – şi scoate în evidenţă opiniile şi practicile de lucru ale ofiţerilor care au fost în permanenţă însoţitorii mei ascunşi, şi ale informatorilor care i-au ajutat.

Cartea este o relatare a efectelor traiului sub supraveghere, experienţă care începe să devină familiară tuturor, chiar dacă în alte forme. Acum suntem cu toţii supravegheaţi, dar cei mai mulţi dintre noi nici nu au idee ce înseamnă asta cu adevărat. Cum te simţi să fii spionat, sub bănuiala că eşti tu însuţi un fel de spion sau trădător? Cum e să fii înconjurat de secrete despre care afli cu mult după ce faptele s-au produs ‒ secrete care includ numele prietenilor care au raportat despre tine la Securitate şi acţiunile pe care le-a întreprins această poliţie pentru a interveni în viaţa ta? Care este efectul acestei experienţe asupra identităţii tale şi a relaţiilor de încredere pe care credeai că le-ai construit, în momentul în care amploarea ei devine cunoscută? Speranţa mea este că această carte va face vizibile un anumit set de practici de supraveghere şi efectele lor, într-o lume în care noi forme de supraveghere proliferează în fiecare zi" ,(Copyright Editura Vremea).