„Copilăria lui Kaspar Hauser”, de Bogdan-Alexandru Stănescu, Premiul pentru Proză, în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”

„Copilăria lui Kaspar Hauser”, de Bogdan-Alexandru Stănescu, Premiul pentru Proză, în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”

Bogdan-Alexandru Stănescu

Săptămâna trecută, la Cluj-Napoca, juriul format din Ştefan Baghiu, François Bréda, Alex Goldiş, Benji Horváth, Szántai János, Ştefan Manasia şi Ovio Olaru a decernat Premiile Nepotu’ lui Thoreau, ediţia a doua, pentru literatură tânără română. Bogdan-Alexandru Stănescu a primit Premiul pentru Proză cu volumul „Copilăria lui Kaspar Hauser”, apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Ştiri pe aceeaşi temă

Premiul pentru debut: Bogdan Tiutiu, pentru volumul Sundial (frACTalia)

Premiul pentru poezie: Vlad Drăgoi, pentru volumul sergio leone şi Vlad Moldovan, pentru glitch (Charmides)

Premiul pentru proză maghiară: Zalán Serestély, pentru volumul Cei trei cîini ai gării

Premiul pentru poezie maghiară: Varga László Edgár, pentru volumul Menajera mea: dumnezeu

Roman de maturizare, roman al deformării, 12 povestiri cu acelaşi narator, toate aceste variante sunt corecte şi, în acelaşi timp, departe de a descrie cu exactitate „Copilăria lui Kaspar Hauser”, o reinterpretare a motivului literar al copilului crescut de lupi. Romanul lui Bobiţă, pasager al tramvaielor ceauşiste, explorator al vechilor crematorii şi al şantierelor din Berceni, este şi unul dedicat Bucureştiului, surprins în perioada sa de trecere de la socialismul luminos la democraţia originală. Dar cea mai importantă rămâne explorarea memoriei într-o proză ce se hrăneşte din materia vâscoasă a melancoliei.

Bogdan-Alexandru Stănescu (38 de ani) este scriitor, eseist, traducător, editor, preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB). A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), pe cînd era junior editor al Ziarului de Duminică. A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” de la Editura ART. În 2010 a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul „Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc” (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul „Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul” (Cartea Românească), nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. 

În 2013 a publicat la Editura ART volumul „Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam”, iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, „anaBASis” (Cartea Românească), nominalizat la premiile Radio România Cultural. Din 2012 este doctor în literatură, cu teza Emil Botta: Ars moriendi. 

A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch şi Paul Auster.

 

citeste totul despre: