Confesiunile devastatoare ale unei foste prime-doamne, adunate într-o carte: „Hollande a rupt vraja când m-a înşelat. Mulţumesc pentru acest moment“

După ce a fost înşelată, Valérie Trierweiler, parteneră a lui François Hollande timp de nouă ani, îi dă preşedintelui Franţei, de care s-a despărţit în urmă cu un an, „lovitura de graţie“, prin volumul-confesiune „Mulţumesc pentru acest moment“, publicat de Editura Rao.

Fosta „primǎ doamnǎ“ a Franţei, jurnalista Valérie Trierweiler (49 de ani), a publicat o carte acidǎ despre François Hollande (60 de ani), preşedinte al Franţei din 2012, care i-a fost partener timp de nouă ani. Jurnalista   relatează cum a fost repudiată în ianuarie 2014 de Hollande, îndrăgostit de actriţa Julie Gayet (42 de ani).

„N-am fost nici soţie, nici protejată. Macar de-aş fi fost iubită atât cât am iubit“ e mărturia cutremurătoare a acestei femei, profund rănită pentru că a fost înşelată.

Scene de menaj la Palatul Elysée

Trierweiler schiţează un portret devastator al preşedintelui Franţei, pe care „sindromul câştigătorului“ l-a făcut să-şi piardă clarviziunea şi luciditatea care constituiau forţa sa. Cartea ar fi putut purta titlul „Scene de menaj la Palatul Elysée“, anunţa Radio France Internationale.

Însă în locul acestui titlu vulgar, Valérie Trierweiler l-a preferat pe cel de „Mulţumesc pentru acest moment“, carte tradusă acum în româneşte şi publicată de Editura Rao.

Volumul a fost scris într-un timp record: ruptura a survenit în ianuarie, iar confesiunile din carte se încheie pe 31 iulie 2014.  În Franţa, cartea a fost publicată pe 4 septembrie anul trecut la Editura Les Arènes şi  s–a vândut în 500.000 de exemplare în doar 16 zile. Volumul a fost tradus în unsprezece limbi, peste 200.000 de exemplare fiind vândute deja în Germania.

Taxată ca „Prima Prietenă“

Valérie Trierweiler a fost considerată în mod neoficial Prima Doamnă a Franţei, în special de către mass-media americană şi britanică, deşi conceptul nu există în Franţa. A suportat cu stoicism toate ironiile dinspre lumea anglo-saxonǎ care o numea „Prima Prietenă“, întrucât nu a fost niciodatǎ cǎsǎtoritǎ cu François Hollande.

Din 1973, François Hollande a avut o relaţie de peste 30 de ani cu Ségolène Royal, cu care s-a căsătorit şi a avut patru copii. Chiar dacă cei doi şi-au anunţat despărţirea de-abia în 2007, Hollande începuse cel puţin din 2005 o relaţie cu Valérie Trierweiler.

„Nu mă recunosc în aceată imagine pe care o târăsc după mine de la începutul relaţiei noastre. Eu sunt cea care a distrus cuplul mitic al politicii.  Când ne-am implicat în această legătură amoroasă – sunt deja nouă ani de atunci! – aveam, şi eu un soţ pe care îl iubeam, Denis, şi trei copii mici“,  se apară Valérie Trierweiler.

Baia devenită sală de şedinţă

În cele 250 de pagini ale cărţii, Valérie Trierweiler aruncă în aer viaţa politică din Franţa. 

„Acest joc politic al lor nu are sfârşit, e un labirint în care eu m-am rătăcit. François îmi povesteşte că îi pare rău că n-a putut să ne protejeze intimitatea. Eu totuşi m-am străduit din toate puterile s-o apăr. Dar el permitea orice, oricui. Nu ştie să pună distanţele necesare. Chiar şi baia noastră a devenit într-o zi sală de şedinţe. Seara l-am văzut pe consilierul lui de comunicare urmându-l pe preşedinte în baie, după ce trecuse prin dormitorul nostru. L-am dat afară, revoltată de o asemenea lipsă de decenţă“, povesteşte autoarea.

Un preşedinte „fără demnitate“

Jurnalista vorbeşte despre lipsa de demnitate a preşedintelui, suprins de paparazzi alături de actriţa Julie Gayet.

„Demne sunt oare fotografiile în care, lângă scuter, apare un preşedinte care îşi păstrează casca pe cap şi în interiorul unui imobil, pentru a nu a fi recunoscut? Demnă să fie indiferenţa lui, trimiterea mea la spital, ordinele venite de sus pentru a mi se mări doza de calmante? Demn este oare comunicatul acela de repudiere, rece ca un decret oficial, dictat unei ziariste de la France Presse? Câte promisiuni mi-a făcut fără a şi le respecta vreodată?! Oare cuvintele nu au nicio valoare pentru el?“, scrie, revoltată, jurnalista. „Hollande foloseşte vocabularul celor puternici, cărora totul le este permis şi care nu sunt răspunzători faţă de nimeni şi nimic. Îşi dă oare seama de suferinţele pe care le provoacă? Minciunile lui, tăioase ca nişte lame de cuţit, distrug acel sentiment simplu şi totuşi vital pe care îl numim încredere. Eu, una, mi-am pierdut busola. Infidelitatea lui a rupt vraja. L-am iubit prea mult“.  „François nu se va schimba niciodată. Minciuna face parte din fiinţa lui, aşa cum se prinde iedera de copac“, îl amendează, dur, fosta iubită pe preşedintele Franţei.

„De cât timp voi mai avea nevoie până să renunţ la doliul la dragostea noastră?“, se întreabă jurnalista.

 „Preşedintele a rezumat povestea noastră în optsprezece cuvinte reci ca gheaţa, dictate de el însuşi Agenţiei France Presse. Tot ce am scris în această carte este adevărat. Am suferit prea mult din cauza minciunilor ca să mint şi eu la rândul meu. Paginile acestea se vor o replică. Ultima după cutremurul care mi-a distrus viaţa. Punctul final al poveştii noastre“.

"O carte în care ea revine asupra lunilor pe care le-a petrecut la Élisée şi nu ezită să dezvăluie culisele lumii politice pe care a cunoscut-o îndeaproape." People  "Cartea lui Valérie Trierweiler: un secret demn de un roman de spionaj. Autoarea aşterne pe hârtie cei nouă ani cât a durat relaţia sa cu François Hollande şi cei aproape doi ani petrecuţi la Palatul Élisée (...) În 250 de pagini, ea aruncă în aer viaţa politică din Franţa, care încă mai încearcă să limiteze amestecul dintre viaţa privată şi cea publică, şi atacă, mai violent ca niciodată, funcţia prezidenţială. Acesta este rezultatul răzbunării sale." Julien Martin  "Valérie Trierweiler, fosta primă-doamnă a lui François Hollande, îi dă preşedintelui Franţei "lovitura de graţie" într-o lucrare cu alura unei extinse confesiuni şi a unei "reglări de conturi." Le Nouvel Observateur.

FRAGMENTE
 

Cartea "Mulţumesc pentru acest moment", de Valérie Trierweiler,  începe cu sfârşitul. 

O prietenă jurnalistă mă anunţă: Closer va scoate vineri, pe prima pagină, fotografii ale lui François Hollande şi Julie Gayet. (...) Inima mi se frânge. Încerc să nu arăt nimic.

François se întoarce pentru masa de seară. Ne reîntâlnim în dormitor. Pare mai lovit decât mine. Îl surprind stând în genunchi pe pat. Ţinându-şi capul în mâini. E în stare de şoc.
-Cum să procedăm?
Foloseşte discret persoana întâi plural într-o afacere în care eu nu-mi mai am locul. E pentru ultima dată, căci în curând nu noi, ci doar eu va mai conta.

(...) Îi spun că sunt dispusă să iert.  Aveam să aflu ulterior că un comunicat privind ruperea relaţiei fusese deja luat în calcul. Soarta mea fusese pecetluită, dar eu nu ştiam încă. (...)

Prima-doamnă seamănă cu o păpuşă de cârpă stricată, incapabilă să stea pe picioare şi să meargă drept. (...) Sunt atât de ameţită de medicamente, încât nu pot să stau în picioare, iar tensiunea mi-a scăzut la 6. Într-o zi a coborât atât de mult, încât nici n-a mai putut fi măsurată. Medicii discută despre trimiterea mea într-o clinică de recuperare.

"Fotografii şi reporterii n-au putut zări nici măcar umbra mea. Acesta e cuvântul potrivit, fiindcă nu mai sunt decât o umbră. Maşina mediatică fusese lansată. Şi acum devorează tot ce-i iese în cale.

Stăm unul în faţa celuilalt, eu şi François, aşezaţi fiecare pe o altă canapea.  Iar el îmi vorbeşte despre despărţire. Nu pricep logica lucrurilor. El e prins asupra faptului, eu plătesc oalele sparte, dar aşa stă situaţia. Sentinţa e teribilă. Încă nu realizez cu adevărat, parcă sunt anesteziată.

Mergem la culcare fiecare în altă cameră. Asta nu ni s-a mai întâmplat până acum. De data asta, vrea să sublinieze sfârşitul.

Somnul îmi e agitat de coşmaruri şi de halucinaţii – efectele medicamentelor. Mă trezesc tresărind, convinsă că e cineva în cameră. Mă gândesc la François întinzând braţele către o altă femeie.  Cine a făcut primul pas? Ce i-a spus el despre mine? Ce a căutat la ea şi nu-i pot da eu?  Imaginile mă rănesc, le resping, dar ele revin iar şi iar. Mă sufocă şi mă înec în propriile-mi hohote.

După divorţul de tatăl copiilor mei, întreaga răspundere financiară pentru cei trei băieţi mi-a revenit exclusiv mie. Acesta a fost preţul pe care l-am plătit atunci pentru libertatea mea şi pentru a fi alături de François.

Odată ales preşedinte, François mi-a cerut să renunţ la televiziune.

Banii nu au fost cel mai important lucru pentru mine, însă mă tem pentru ziua de mâine – e ceva visceral.

Aleg filmul Elle s’appelait Sarah. Abia a trecut de ora opt şi stau pe canapea; n-am nicio poftă să mănânc de seară. Cu laptopul pe genunchi, mă uit la filmul acela tragic. 

Mă izolez de lume şi nu ştiu de ce plâng, din cauza filmului sau a vieţii mele. Când se sfârşeşte, mă simt stoarsă de puteri, epuizată.  Aflu în seara asta, pe propria-mi piele, ce înseamnă să-ţi plângi toate lacrimile din corp. Ca o albină care se tot loveşte de geam, gândurile îmi zboară şi-mi revin în minte. 

Cum a putut să-mi facă una ca asta? Dacă ne iubim în continuare de ce s-a ajuns la aşa ceva? Mâine voi pleca în India. Mă agăţ de această perspectivă ca un naufragiat de colacul de salvare.

Acest joc politic al lor nu are sfârşit, e un labirint în care eu m-am rătăcit.

Pe François Hollande îl cunosc din 1988. Sunt douăzeci şi şase de ani de când gravitează în universul meu.

Oamenii puterii pierd foarte rapid simţul limitelor, îmi explică psihiatrul care mi-a urmărit evoluţia după spitalizare. Fenomenul are şi un nume: sindromul câştigătorului.

Încă nu am înţeles că lumea această nouă nu era făcută pentru mine. Eu sunt o persoană integră şi spontană, spun ceea ce gândesc, am crescut într-un mediu în care nimic nu se face pe ascuns. La curte, sunt la ordinea zilei subînţelesuriole, îi surâzi celui pe care-l dispreţuieşti, înjuri când nu te vede nimeni. Eu nu sunt pregătită pentru aşa ceva şi voi plăti scump.

Şi totuşi – acesta este paradoxul Hollande, bărbatul care nu voia să împartă luminile rampei, care năzuieşte să ocupe singur scena, s-a îndrăgostit de o femeie care avea o profesie, un trecut, trei copii, o fire independentă şi liberă. Ar fi putut găsi pe cineva mai comod.  A ales însă pasiunea. Aşa sunt oamenii politici, puternici şi orgolioşi, care vor totul şi nimic, fiindcă ambiţiile lor nu au limite.

 Preşedintele a rezumat povestea noastră în optsprezece cuvinte reci ca gheaţa, dictate de el însuşi Agenţiei France Presse. Paginile acestea se vor o replică. Ultima după cutremurul care mi-a distrus viaţa. Punctul final al poveştii noastre.

N-am fost nici soţie, nici protejată. Macar de-aş fi fost iubită atât cât am iubit.

Tot ce am scris în această carte este adevărat. Am suferit prea mult din cauza minciunilor ca să mint şi eu la rândul meu, Scriind, am putut lăsa deoparte tot ce era născut din prea multă mânie sau din decepţie". (Copyright Editura RAO)

.

Valérie Trierweiler (16 februarie 1965) este o jurnalistă franceză, cunoscută mai ales pentru faptul că a fost, timp de aproape 10 ani, partenera de viaţă a lui François Hollande, al 24-lea preşedinte al Franţei. 

François Hollande (12 august 1954), este un om politic francez, preşedintele Franţei din 15 mai 2012, ales din partea Partidului Socialist Francez. Între 1997-2008 a fost prim-secretar al Partidului Socialist Francez. Astfel, după 17 ani, la conducerea Franţei se află din nou un preşedinte de stânga.

Începând din 1973, François Hollande a avut o relaţie de peste 30 de ani cu Ségolène Royal, cu care are patru copii. Chiar dacă cei doi şi-au anunţat despărţirea de-abia în 2007, Hollande începuse cel puţin din 2005 o relaţie cu jurnalista franceză Valérie Trierweiler.

Ségolène Royal (născută pe 22 septembrie 1953) este o politiciană franceză, candidată la alegerile prezidenţiale din Franţa în 2007, sub investitura Partidului Socialist.
În primul tur de scrutin, desfăşurat pe 22 aprilie, a obţinut 25,87% din voturi şi s-a clasat astfel pe locul al doilea, după Nicolas Sarkozy. A pierdut alegerile în al doilea tur, obţinând doar 46,94% din sufragii. Pe Hollande l-a cunoscut în facultate, cei doi au avut patru copii. Cei doi s-au despărţit în 2007.

Actuala iubită l-a susţinut pe preşedinte într-un videoclip în 2012

Julie Gayet (42 de ani), actriţă şi producător de film, a fost căsătorită cu regizorul şi scenaristul Santiago Amigorena, de care a divorţat în 2006. Cuplul are doi copii. Gayet a primit premiul "Best European Actress" pentru "Select Hotel" (1997). În 2009, la Festivalul de Film de la Tokio, a primit de asemenea premiul pentru cea mai bună actriţă. Cel mai recent film în care a jucat este Quai d'Orsay, al regizorului Bertrand Tavernier. Cunoscută drept o activistă de centru-stânga, Gayet a apărut, în 2012, într-un videoclip în care l-a susţinut pe preşedintele Hollande, în campania electorală. Un an mai târziu au apărut primele zvonuri privind o relaţie cu acesta. Cei doi au fost surprinşi de paparazzi în câteva rânduri împreună.  (Florin Ghioca)