Cele mai vândute cărţi în 2017. „În jurul Marii Uniri de la 1918“ de Lucian Boia a avut un tiraj de 15.000 de exemplare

Cele mai vândute cărţi în 2017. „În jurul Marii Uniri de la 1918“ de Lucian Boia a avut un tiraj de 15.000 de exemplare

Lucian Boia, acordând autografe la Timişoara     FOTO: Ştefan Both

De la cărţi de gătit şi până la cele de dezvoltare personală, de la ficţiune şi până la cărţi pentru copii, 2017 a fost un an bun pentru toate genurile literare. Printre cele mai vândute se numără titlurile „În jurul Marii Uniri de la 1918“, de Lucian Boia, „Aviatorul“, de Evgheni Vodolazkin şi „Femeia cu Părul Roşu“, de Orhan Pamuk.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ciuda pătrunderii tehnologiei în vieţile noastre, oamenii au rămas interesaţi de lectură. Faptul că peste 125.000 de persoane au vizitat, timp de cinci zile, în luna noiembrie, Târgul de Carte Gaudemus desfăşurat la Romexpo arată interesul românilor pentru cărţi. Topurile pe care „Weekend Adevărul“ vi le prezintă în continuare sunt realizate  pe baza vânzărilor declarate de reprezentanţii celor mai importante edituri din România pentru 2017. În titlurile care au avut cea mai mare priză la public, putem  distinge două categorii de genuri literare care au avut succes: beletristică şi dezvoltare personală.

Lucian Boia, în top

Cele mai căutate cinci titluri de la Humanitas şi Humanitas Fiction au atins tiraje impresionante în 2017: „În jurul Marii Uniri de la 1918“, de Lucian Boia − 15.000 de exemplare, „Despre inimă şi alte eseuri“, de Andrei Pleşu − 14.000 de exemplare, „Nebunia de a gândi cu mintea ta“, de Gabriel Liiceanu − 13.000 de exemplare, „Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu“, de Tatiana Niculescu − 10.000 de exemplare, „Peisaj după isterie“, de Mircea Cărtărescu − 9.000 de exemplare.

La Humanitas Fiction, topul vânzărilor şi al tirajelor în 2017 arată în felul următor, în primele cinci poziţii: „Aviatorul“, de Evgheni Vodolazkin − 14.000 de exemplare , „Ce se întâmplă în iubire“, de Alain de Botton − 10.560 de exemplare, „Casa de lângă lac“, de Kate Morton − 9.500 de exemplare,  „Noaptea de foc“ de Eric-Emmanuel Schmitt − 9.000 de exemplare, „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici“, de Care Santos, Francesc Miralles − 6.500 de exemplare.

La Editura Polirom, cele mai vândute cinci titluri au fost: „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii“ de Yuval Noah Harar, „Femeia cu Părul Roşu“, de Orhan Pamuk, „Arsă de vie“, de Souad şi Marie-Thérèse Cuny, „Imperiul Pisicilor“, de Alex Tocilescu, şi „Tatăl celuilalt copil“, de Parinoush Saniee.

Publicată iniţial în Israel în 2011, „Sapiens“ a devenit rapid bestseller internaţional, fiind tradusă în peste patruzeci de limbi. De la începuturile speciei noastre şi rolul pe care l-a jucat în ecosistemul global pînă în modernitate, „Sapiens“ îmbină istoria şi ştiinţa pentru a pune în discuţie tot ce ştim despre noi înşine, ne arată cum ne-am unit ca să construim oraşe, regate şi imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi şi în cărţi, dar şi cum am devenit sclavii birocraţiei, ai consumerismului şi ai căutării fericirii.

La Editura Vremea topul vânzărilor în 2017 arată astfel:

1. Seria de autor Vintila Horia (foto)
2. Constantin Bâzu Cantacuzino, prinţul înălţimilor, de Alexandru Armă şi Dan Antoniu (col. Aristocărţi, colecţia Vremea Aviaţiei)
3. Cele patru Evanghelii – Luca, Matei, Ioan, Marcu, traducere şi comentarii de Cristian Bădiliţă (colecţia MTC Marile Texte ale Creştinismului)
4. Lungul drum al nopţii către zi. Memorii, de Dinu Ghika, traducere din franceză de Silvia Colfescu (colecţia Aristocărţi)
5. Rănile unui oraş. Bucureşti bombardat 4 aprilie-26 august 1944, de Alexandru Armă (colecţia Planeta Bucureşti, colecţia Vremea Aviaţiei)

La Editura Cartea Românească, în top se află următoarele titluri: Cu mintea mea de femeie, de Mihaela Miroiu, „Ploaia de trei sute de zile“, de Gabriel Chifu, „Lapte şi miere“, de Rupi Kaur, „Opera poetică“, de Ioan Es. Pop  şi „Delacroix este tabu: suita românească“, de Medeea Iancu.

„Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea“

În topul celor mai căutate tiluri de la Editura Nemira se numără: „Tobele Toamnei“, volumele I şi II, de Diana Gabaldon (din seria Outlander, colecţia Nautilus),  „Căsătorie de plăcere“, de Tahar Ben Jelloun (colecţia Babel), „Soţia plantatorului de ceai“, de Dinah Jefferies (colecţia Damen Tango), „Regina Roşie“, de Victoria Aveyard (colecţia Young Adult) şi antologia „50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile“. În „Tobele Toamnei“, volume care au inspirat serialul „Outlander“, stilul Dianei Gabaldon evocă sălbăticia Americii coloniale, atmosfera din casele parohiale, pofte trupeşti sau doruri sufleteşti, într-o oază de romantism bine dozat stilistic.

La Editura Trei, la categoria ficţiune, topul vânzărilor arată astfel: „Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea“, de Agnes Martin-Lugand, „În ape adânci“, de Paula Hawkins,  „Prietena mea genială“, de Elena Ferrante, „Sub aceeaşi stea“, de John Green, şi „Fata din tren“, de Paula Hawkins. Printre cele mai vândute cărţi de psihologie în 2017, în topul aceleiaşi edituri, se numără „Arta de a citi gândurile“, de Henrik Fexeus, „Emoţii date pe faţă“, de Paul Ekman, „Spy the lie“, de Philip Houston, „Reţete de jocuri“, de Lawrence J. Cohen,  „Trei prieteni în căutarea înţelepciunii“, de Christophe André.

După ce a profesat ca psiholog timp de şase ani, Agnès Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicân-
du-şi primul roman, „Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea“, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenţi la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradiţională.

Volumul s-a vândut numai în Franţa în peste 300.000 de exemplare, fiind tradus în mai multe limbi europene, printre care spaniolă, italiană, poloneză şi turcă. Drepturile de ecranizare au fost achiziţionate de producătorul american Harvey Weinstein. Continuarea romanului, „Viaţa e uşoară, nu-ţi face griji“, este în curs de apariţie la Editura Trei.

De la limbajele iubirii la reţete de făcut bani

În topul vânzărilor în 2017 la Curtea Veche Publishing se află următoarele titluri pe primele cinci locuri: „Jamila Cuisine. Cele mai iubite reţete“, volumul 1, de Geanina Staicu Avram, „Cele cinci limbaje ale iubirii. Cum să-i arăţi partenerului că eşti implicat trup şi suflet în relaţie“ , de Gary Chapman,  „Spovedania unui preot ateu“, de Ion Aion, „Tată bogat, tată sărac. Educaţia financiară în familie”, de Robert T. Kiyosaki, „Puterea prezentului. Ghid de dezvoltare spirituală“, de Eckhart Tolle.

Primul volum al autoarei Geanina Staicu Avram, „Jamila Cuisine. Cele mai iubite reţete“, conţine reţete savuroase, uşor de pus în practică şi pe gustul tuturor. Acestea nu sunt preparate culinare făcute după un reţetar strict, nici creaţiile unui bucătar renumit, ci sunt reţete ce pot fi gătite de oricine, reţetele mamelor şi ale bunicilor noastre, reţete demne de a fi cunoscute de toată lumea şi, nu în ultimul rând, reţete care să adune în jurul mesei întreaga familie.

„Cele cinci limbaje ale iubirii. Cum să-i arăţi partenerului că eşti implicat trup şi suflet în relaţie“, de Gary Chapman , este o colecţie intimă de sfaturi, probleme şi soluţii pentru fiecare membru al familiei. Conform consilierului matrimonial cu peste 30 de ani de experienţă căsniciile nefericite ajung, astfel, dintr-un motiv simplu: vorbim limbaje diferite de iubire. Autorul a identificat cinci limbaje esenţiale pentru o comunicare armonioasă: cuvintele de încurajare, timpul petrecut alături de cel drag, cadourile, serviciile şi contactul fizic. Cartea le abordează pe fiecare în parte, într-un stil accesibil, din care nu lipseşte umorul.

 „Spovedania unui preot ateu“, de Ion Aion, este  o meditaţie provocatoare pe tema condiţiei umane, dar şi o căutare a divinului, a credinţei, dincolo de superstiţii, dogme, de orice religie instituţionalizată. Născută dintr-o experienţă directă de viaţă, tragică şi tulburătoare, cartea refuză resemnarea şi postulează o încredere reînnoită în umanitate.

Aflată pe locul al patrulea în topul vânzărilor de la Curtea veche, cartea „Tată bogat, tată sărac. Educaţia financiară în familie”, de Robert T. Kiyosaki, este şi una dintre cele mai vândute cărţi despre educaţie financiară la nivel mondial. Motivul principal pentru care avem probleme financiare este acela că nu învăţăm nimic esenţial despre bani la şcoală. Volumul demitizează banii şi ne arată cum putem avea succes financiar în viitor.

„Puterea prezentului. Ghid de dezvoltare spirituală“, de Eckhart Tolle, are un mesaj pe cât de simplu, pe atât de revelator: dacă alegem să trăim în prezent, ne dăm şansa de a avea o viaţă fericită. Pentru a ajunge, însă acolo, trebuie să ne răspundem la o întrebare: imaginea pe care o avem asupra realităţii este, într-adevăr, cea mai adecvată? Ne reprezintă cu adevărat? Ştim cine suntem, care este puterea noastră reală şi în ce constă aceasta, de fapt? Volumul încearcă să răspundă la toate aceste întrebări.

 „Testamentul al lui Abraham“

La Editura Litera, cele mai vândute cinci titluri în 2017 au fost „Testamentul lui Abraham“, de Igor Bergler, „După ce te-am pierdut“, de Jojo Moyes, „Jocul vieţii şi cum să-l jucăm“, de Florence
Scovel Shinn, „Suge-o, Andrei!“, de Andrei Ciobanu, şi „Mica enciclopedie Hygge: Reţeta daneză a fericirii“,de Meik Wiking.

Declarată cea mai aşteptată carte a anului, „Testamentul lui Abraham“, de Igor Bergler,  a devenit în timp-re-
cord cel mai vândut titlu de ficţiune al anului. Conspiraţiile teribile, misterele adânci şi ritmul ameţitor al lecturii alcătuiesc piesele unui puzzle cu referinţe culturale, de multe ori, în cheie parodică.

„După ce te-am pierdut“ continuă bestsellerul „Înainte să te cunosc“ al scriitoarei britanice Jojo Moyes. E un roman provocator şi captivant, cu personaje care surprind întreaga complexitate a iubirii. Jojo Moyes este cunoscută şi pentru volumele „Fata pe care ai lăsat-o în urmă“ şi „Ultima scrisoare de dragoste“. „Jocul vieţii şi cum să-l jucăm“, de Florence Scovel Shinn, a schimbat vieţile a milioane de oameni, prin sfaturile de viaţă şi succes financiar pe care le prezintă. Autoarea, pe care mulţi o includ în galeria scriitorilor din care fac parte James Allen, Wallace D. Wattles şi Napoleon Hill, a fost o susţinătoare de marcă a puterii gândurilor, pledând pentru teoria conform căreia viaţa e un joc şi, pentru a-l juca bine, trebuie să înţelegi legile universale care îl guvernează. „Multă lume consideră viaţa o luptă, dar ea nu este o luptă, ci un joc. Însă unul care nu poate fi jucat cu succes fără cunoaşterea legii spirituale. Pentru a juca cu succes jocul vieţii, trebuie să ne antrenăm facultatea de a ne imagina. Un om cu această abilitate, antrenat să îşi imagineze doar binele, va atrage în viaţa sa «toate dreptele dorinţe ale inimii» – sănătate, bogăţie, iubire, prieteni, expresia perfectă a sinelui, idealurile cele mai înalte“,  spune Florence Scovel Shinn, considerată unul dintre cei mai populari profesori de teoria succesului din secolul XX.

Romanul „Suge-o, Andrei!“, de comediantul Andrei Ciobanu, realizator al matinalului Kiss FM, este un adevărat fenomen online devenit carte, fiind al doilea volum din seria inspirată de propria viaţă.

„Mica enciclopedie Hygge: Reţeta daneză a fericirii“, de Meik Wiking, ne dezvăluie secretul danezilor de a fi fericiţi. „Despre Danemarca se spune adesea că ar fi cea mai fericită ţară din lume. Aceasta se reduce la un singur lucru: hygge. Pentru hygge există tot felul de definiţii, de la arta de a crea intimidate, confort sufletesc, şi lipsa supărărilor, la bucuria data de lucrurile ce induc o stare de bine, starea de confort în prezenţa semenilor, şi variant mea preferată, ciocolată fierbinte la lumina lumânărilor“. Meik Wiking este directorul Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga şi şi-a petrecut ani din viaţă studiind magia vieţii daneze, de la alegerea corpului de iluminat ideal, la planificarea unei cine sau de la crearea unei truse hygge de urgenţă până la modalitatea în care trebuie să te îmbraci. 

 

 

citeste totul despre: