Carte de Dragobete: "Pasiune pură", de Lena Andersson - fragment
0
Editura Humanitas lansează în luna iubirii romanul "Pasiune pură", scris de suedeza Lena Andersson, o carte distinsă cu Premiul August în 2013.
Romancieră suedeză de prim-plan, Lena Andersson este în acelaşi timp un analist incisiv al societăţii contemporane, textele sale apărând în cele mai importante ziare din Stockholm. Prestigiosul premiu August, numit astfel în memoria lui August Strindberg, care i-a fost oferit în 2013 pentru romanul "Pasiune pură", i-a adus recunoaşterea internaţională prin traduceri în peste cincisprezece limbi.
Cu o sinceritate dezarmantă, cu umor şi o precizie lipsită de sentimentalism, romanul Lenei Andersson este o poveste despre devoţiunea totală, disperată şi despre consecinţele îndrăgostirii devenite obsesie. De la întâlnirea cu Hugo Rask, artist plastic celebru, Ester Nilsson, tânără intelectuală independentă şi în plină forţă creatoare, nu mai doarme, nu mai citeşte, nu mai scrie, ci aşteaptă.
Romancieră, jurnalistă şi critic literar, Lena Andersson s-a născut la 18 aprilie 1970 la Stockholm. La şaptesprezece ani, după lectura romanului "Crimă şi pedeapsă" a lui Dostoyevsky, i se trezeşte pasiunea pentru literatură. În acelaşi timp o preocupă ştiinţele sociale şi filozofia. După terminarea studiilor universitare îşi ia licenţa în ştiinţe politice, engleză şi germană. În 1999 debutează cu romanul "A fost chiar atât de bine aşa?". Publică încă patru romane înaintea celui care-i va aduce consacrarea şi succesul internaţional. În 2013 îi apare "Pasiune pură". În prezent, Lena Andersson este cronicar la ziarul Dagens Nyheter.
"Pasiune pură" a fost tradus din limba suedeză de Liliana Donose Samuelsson şi face parte din colecţia "Raftul Denisei", Humanitas Fiction.
Adevărul prezintă, în premieră, un fragment din romanul distins cu premiul August.
"Înainte de a şti unde te duce sentimentul, vorbeşti cu toată lumea şi cu fiecare în parte despre fiinţa iubită. Şi, dintr-odată, te opreşti. Atunci gheaţa e deja subţire şi alunecoasă. Îţi dai seama că, de îndată ce scoţi o vorbă, rişti să-ţi dezvălui că eşti îndrăgostit. E greu să te prefaci că eşti indiferent şi e la fel de greu să te comporţi normal – în fond e acelaşi lucru.
Ester observă că nu ajunsese încă la faza asta. Se întâmplă cu ocazia unei petreceri, unde se întâlni cu editoarea publicaţiei filozofice Grota, la care colaborase şi ea uneori. Ester aduse deodată vorba despre Hugo Rask, deşi subiectul conversaţiei fusese cu totul altul. Editoarea îl găsea şi ea deosebit de interesant pe Rask şi îi veni pe neaşteptate o idee. Îi spuse că tocmai
făceau ultimele retuşuri la un număr tematic despre sacrificiu de sine şi datorie, dar că le lipsea ceva care să unifice articolele şi în acelaşi timp să-i atragă pe cititori. Până acum nu- i trecuse nimic prin cap. Şi pentru că opera lui Hugo Rask era mereu centrată pe chestiuni de etică, editoarea propuse un interviu cu artistul despre raportul tensionat dintre Eu şi Tu, atât în opera, cât şi în viaţa lui personală.
Ester, căreia i se încingeau foliculii piloşi, o întrebă pe editoare de ce i se părea că tocmai ea ar fi persoana nimerită să-i ia interviul, deoarece nu se ocupase de relaţii tensionate nici în filozofie, nici în studiul ei despre lucrările lui Rask.
— Pentru că eşti îndrăgostită de Hugo Rask şi o să îndrăzneşti să pui întrebări care nu i- ar trece nimănui prin cap să i le pună.
— Ce te face să crezi asta?
— Să cred ce?
— Că într-o astfel de situaţie pui întrebări indiscrete. Eu credeam că, din contră, dacă eşti îndrăgostit, îţi pierzi simţul critic şi discernământul.
— Discernământul, da. Însă nu şi simţul critic. Devii sever. Dacă cel iubit se dovedeşte a fi infam, inconsecvent şi slab, îl iubeşti şi mai mult.
— Parcă vorbeşti din experienţă.
— Poţi fi sigură de asta.
Editoarea îşi însoţi răspunsul cu un zâmbet mai larg decât îi permitea dantura atacată de vin şi ţigări.
— Dar mai e şi un alt motiv, încă şi mai personal, pentru care te rog să- i iei tu interviul.
— Care e acela?
— Numai o persoană îndrăgostită reuşeşte să fie gata cu un astfel de articol într-o săptămână. Din păcate, n-am mai mult timp la dispoziţie.
— Ce te face să crezi că sunt îndrăgostită?
— Se vede pe tine.
— Îmi place mult arta lui. Foarte mult.
Editoarea râse indulgent şi puţin maliţios.
— Cel mult 20 000 de semne şi cel puţin 18 000.
Predarea peste o săptămână.
Un interviu de genul acela necesita multe ore de conversaţie, dar şi un contact intens pentru aranjarea textului. Asta era şansa ei."
Copyright Editura Humanitas
Se încarcă comentariile...
