BOOKFEST. Ana Blandiana a dat zeci de autografe pe volumul său de poezii, "Orologiul fără ore" VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Blandiana a semnat pe cel mai recent volum al său, lansat la Bookfest   FOTO&VIDEO: Florin Ghioca
Ana Blandiana a semnat pe cel mai recent volum al său, lansat la Bookfest   FOTO&VIDEO: Florin Ghioca

Poeta Ana Blandiana şi-a lansat, duminică, la Salonul de Carte Bookfest, cel mai recent volum de poezii, "Orologiul fără ore", la standul editurii Humanitas. Publicul numeros a aşteptat la coadă autografe din partea autoarei.

Ana Blandiana, autoare a 26 de cărţi publicate în română şi a 60 de volume apărute în 26 de limbi, a scris poezii, proză, eseuri literare şi articole de analiză politică. Pentru activitatea ei a primit mai multe premii în ţară şi în străinătate.

Cu ocazia lansării de la Bookfest, scriitoarea a declarat în faţa publicului:

"Cartea a rămas scrisă de mână până acum o lună, când am înţeles că dacă nu o dau nu mai poate fi tipărită. Am lipsit de acasă până în urmă cu două zile, când am luat cartea ştiind că o să trebuiască să spun ceva şi ca să mi-o amintesc. Singurul meu sentiment a fost de uimire: citeam fără să-mi vină să cred că eu le-am scris, ca şi când nu eu le-aş fi citit de zeci de ori, scrise de mână înainte şi le ştiam ca ale mele", a precizat emoţionată Ana Blandiana.
ana blandiana autografe bookfest FG

Volumul de poezii "Orologiul fără ore", publicat în 2016, cuprinde poezii ca: Alb pe alb, Timpuri, Într-o rană; Mi-a fost frică; În anul acela; Dreptul la umbră; Facebook; Nu singurătatea; De ce?; Îngeri de buzunar; Printre clipe; Sonet; Orologiul fără ore şi altele.

Ana Blandiana şi-a lansat "Orologiul fără ore" la Bookfest

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite