O grămadă de cărţi de citit. Îmi vine-n minte ştirea aia cu „cele mai furate cărţi ale anului”. Ştire apărută pe site-uri, am auzit-o chiar şi la radio, poate s-a dat şi la TV. Cum adică cele mai furate cărţi ale anului? Librarul i-a zis ziaristului care sunt cărţile cele mai furate ale anului şi ziaristul a scris ce i s-a spus, „cele mai furate“. Sau librarul a difuzat un comunicat de presă, că aşa e la modă acum, să dai comunicate dacă vrei să comunici ceva. N-are rost să-mi bat capu'! Oricum, eu aş fi murit de fericire, chiar aici, la rafturi, să aflu că mă număr printre cei mai furaţi autori. Ştirea asta înseamnă marketing, publicitate, e cam cusută cu aţă albă, dar printre atâtea ştiri idioate de pe net, asta e parfum. Toată lumea e prinsă în goana după advertising, imagine, branding şi PR. Poţi să fii ultima loază, dacă ai imagine şi branding, eşti cel mai tare.

Dacă aş fura şi eu o carte? Acum! S-o ascund sub palton. Sau mai bine s-o bag în pantaloni?

Aş fi fost tare dacă aş fi avut nişte bani în buzunar, ca să nu plec cu mâna goală din librărie. Oare cum e să furi o carte de o mie de pagini? Cartonată. Hai, nu o mie, măcar opt sute! Unde doseşte hoţul ditamai volumul? Hoţia asta este o artă, mai tare ca scrisul. Dar de ce în ştirea aia nu se zice despre numărul de exemplare furate? Să spună, dom'le, 300 de exemplare furate din cutare, 200 din cutare, 150 furate din cartea de pe locul trei. Să ştim cât s-a furat! Aşa-i în România, nu există transparenţă nici la furăciunea de cărţi! Dar oare librarul a făcut plângeri la Poliţie? Au verificat ziariştii câte plângeri s-au făcut la Poliţiei, înainte să publice ştirea? Poftim, altă treabă n-au ziariştii! Ţara e furată de politicieni şi presa să se ţină de furturile de cărţi! Mă doare capu'...

Dacă aş fura şi eu o carte? Acum! S-o ascund sub palton. Sau mai bine s-o bag în pantaloni? Nu în prohab, puţin respect, nici chiar aşa! La spate? Să ies pe uşă. Dacă mă piuie senzorii, o iau la goană. Să alerg ca din puşcă. Cât pot să alerg? O sută de metri. Apoi cad lat pentru că mă lasă plămânii. Şi dacă mă prinde librarul, care e mai tânăr şi mai solid, ce mă fac? Mă imobilizează, mă aduce înapoi în librărie, mă bagă la subsol sau în magazie şi îmi trage câţiva pumni în cap şi o duzină de şuturi, a dracului pielea pe tine de pungaş! Şi dacă o să mă întrebe: „De ce-ai furat cartea, băi, jegosule, că te văd cu mutră de intelectual?” E cartea mea! Eu sunt autorul! Uite, dom'le, e cartea mea! Vreau s-o recitesc pentru că am uitat-o, d-aia am furat-o, că n-am bani, n-am bani nici de-o pâine... Bună idee! Cine ştie, poate îmi iese să-mi fac reclamă: autorul care şi-a furat cartea, ca să intre în top. Sau mai bine, din capul locului, îl rog pe librar să-mi dea voie să-mi fur cartea, să intru într-o ştire, ceva de PR!

Mă holbez la raft. Pe unde este? Uită că nu mai este! Cartea mea! Au furat hoţii toate exemplarele sau au fost trimise retur la editură? Trebuie să-l întreb pe librar! Mă doare capu'...