Wilhelm Georg Berger: un muzician uitat, un artist în parte regăsit

Din păcate nu sunt numeroşi cei din generaţia medie, cei care să-şi mai aducă aminte astăzi de maestrul Berger. Compozitor fecund – a compus 24 de simfonii, artist al meditaţiei temeinic extinse, profesor urmat de tineri şi de vârstnici, muzicolog erudit, Wilhelm Georg Berger a fost un reper al profesionalismului de supremă distincţie în viaţa noastră muzicală în a doua jumătate a secolului trecut.

Canalul cultural al Radiodifuziunii Germane, casa de producţie CPO, i-a dedicat ultima sa ediţie discografică. „Simfonia a 4-a“ şi „Concertul pentru violă şi orchestră“ sunt realizate sub bagheta dirijorală a maestrului Horia Andreescu, cu participarea Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Germane, cu participarea solistică a violistului Nils Mönkemeyer.

Stilistic vorbind, ambele sunt creaţii ce aparţin deceniilor de mijloc ale secolului trecut, sfârşitului anilor ’50, începutului anilor ’60, aparţin unei identităţi cu totul speciale pe care ‒ cu discreţie, cu neclintită credinţă ‒ artistul şi-a promovat-o în condiţiile asaltului unei ideologii ce viza promovarea realismului socialist drept unică orientare ideologică în cultură, în artă. Ascultând muzica lui Berger nu poţi să nu-ţi pui întrebarea „Pentru cine anume compunea autorul?“ Numai ascultând muzica sa realizezi că actul creaţiei avea o adresare certă, situându-se în limitele unui mare dialog interior cu sine însuşi.

De la Brahms la Max Reger şi de aici la Schönberg şi Hindemith, apelând de asemenea la idei mahleriene, Berger găseşte drumul unei meditaţii ce nu întoarce spatele modalismului şi nici serialismului ce înflorea în acea vreme în muzica vest-europeană. Eterogenă la nivelul elementelor componente creaţia sa urmează traseul unei gândiri desfăşurate pe spaţii arhitectonice ample. Există o magistrală gândire unificatoare ce autentifică un simfonism ale cărui resurse se autogenerează continuu.

Simfonia oferită lunile trecute de casa germană este supranumită „Tragica“. Sunt marcate etapele unei deveniri spirituale autentice pe care muzicienii ansamblului, dirijorul Horia Andreescu, le detaliază cu vădită aplecare pe parcursul ambelor părţi ale lucrării; sunt imagini ale aceleiaşi forme de sonată considerată de autor drept supremă atingere privind dinamismul ideilor muzicale.

Mai apropiat, în structura de ansamblu, de zona clasico-romantică „Concertul de violă“ este unic în felul său în literatura secolului XX; deşi compozitorul însuşi îl indică drept model pe Hindemith. Este apropiat expresiei violonistice fără a apela însă la întregul arsenal al disponibilităţilor tehnice. Este un aspect intuit de solistul acestei ediţii discografice, de Nils Mönkemeyer, artist pentru care comunicarea meditativă apropiată violei este pusă în valoare de echilibrul dintre natura cordială a expresiei şi, pe de altă parte, de rigoarea expunerii.

Demn de menţionat, prezentarea întregii producţii în limitele booklet-ului ataşat, aparţine muzicologului Jörg Siepermann, muzician ataşat muzicii româneşti, atent cunoscător al spaţiului spiritual transilvan din care provine maestrul Berger.

Cu decenii în urmă, una dintre lucrările concertante ale domniei sale a fost răsplătită cu laurii prestigiosului premiu de compoziţie „Regina Elisabeta“ de la Bruxelles. Pe când anume o simfonie de-a maestrului va putea fi audiată la Filarmonica bucureşteană sau în programele de concert ale Formaţiilor Muzicale Radio? Întrebare retorică ce marchează o situaţie cu totul tristă.


Materialul a apărut anterior în România Literară.