VIDEO Grigore Leşe colindă "La porţile ceriului", la TNB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 5 decembrie, Grigore Leşe va susţine concertul extraordinar ”La porţile ceriului”, avându-i invitaţi pe scena Sălii Studio  a Teatrului Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti, pe Olga Podobinschi - pian, Mihaela Pletea - voce, Maria Chifu - fagot şi Amir Heidarkhodae - instrumente de percuţie şi voce.

Artistul propune publicului o seară în care muzica tradiţională se va împleti cu sunetele instrumentelor aparţinând genului clasic, dar şi cu sonorităţi orientale, intr-un spectacol care va aduce la lumină cântece străvechi care au însoţit dintotdeauna sărbătorile de iarnă ale românilor, vorbind despre dorurile, preocupările şi credinţele noastre.

Născut pe 20 februarie 1954 la Stoiceni, în Ţara Lăpuşului, Grigore Leşe a studiat fagotul la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj, obţinând titlul de Doctor în Muzică cu calificativul Summa cum Laudae, în 2003, tema studiului tezei sale de doctorat fiind doina. În 2010, a fost distins cu titlul Honoris Causa de Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad. Este profesor asociat al Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde predă cursul de etnomuzicologie şi realizează seria de televiziune ”La porţile ceriului”, la TVR, serie pentru care a primit în 2007 Marele Premiu al A.P.T.R., precum şi multe alte premii naţionale şi internaţionale. A realizat la Radio România Actualităţi, emisiunea ”Drumurile lui Leşe” şi ”Lumea şi muzica tradiţională”, la Radio România Cultural.

Grigore Leşe este primul muzician român care a adus alături de el, pe scenă, artişti tradiţionali din Iran, Siria, Pakistan, căutând interferenţa muzicilor străvechi din România şi din Orient.  Muzica lui se regăseşte pe coloana sonoră a mai multor filme de artă şi documentare realizate în ţară sau în străinătate, dintre care ”The Pharaoh Gunpowder”, ”Treason and Plot”(BBC) sau documentarul ”Wild Carpathia”(producţie Travel Chanel).

Concertul ”La porţile ceriului” va începe la ora 19:00,  Grigore Leşe şi invitaţii săi vor aduce oamenilor colinde, cântece de stea şi alte muzici din repertoriul tradiţional, dar şi clasic, special alese pentru ca în seara în care ”se deschid cerurile” locul să fie curat, timpul bun şi sufletul primenit. După concert, va avea loc şi o sesiune de autografe, în foaierul sălii Studio. Vor fi expuse acolo cărţile lui Grigore Leşe şi câteva dintre DVD-urile din discografia artistului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite