VIDEO Dana Bunescu, câştigătoarea Ursului de Argint la Berlin: „Am crezut iniţial că este o glumă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dana Bunescu, care a primit Ursul de Argint pentru montajul filmului "Ana, mon amour", spune că nu s-a aşteptat să primească prestigioasa distincţie la unul dintre cele mai importante festivaluri de film din lume.

„Ana, mon amour“, cu Mircea Postelnicu si Diana Cavallioti în rolurile principale, este o adaptare liberă dupa romanul lui Cezar Paul-Badescu, „Luminita, mon amour“. Regizorul Calin Peter Netzer a câştigat, în 2013, Ursul de Aur cu pelicula „Poziţia copilului“.

Dana Bunescu (47 de ani), inginer de sunet şi monteur, care a colaborat la cele mai importante filme româneşti din "Noul Val", a lucrat la filmul „Ana, mon amour“, care este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune ce surprinde momente tensionate şi delicate din evoluţia unui cuplu. Filmul va avea premiera, în România, pe 3 martie.

Prezent la faţa locului pe parcursul festivalului, "Adevărul" a obţinut primul interviu cu proaspăta premiantă a Berlinalei, chiar în faţa clădirii în care i-a fost decernat "Ursul de Argint". Cu multă modestie şi vizibil încă afectată emoţional de ceea ce i se întâmplase cu o seară în urmă, Dana Bunescu a răspuns câtorva întrebări.

image

„Adevărul“: Cum a fost când te-ai aflat în sala aceea uriaşă, plină cu oameni de film, la Gala decernării premiilor pentru competiţia Berlinale şi ţi-ai auzit numele rostit pe scenă?

Dana Bunescu: Da, într-adevăr, altceva în afară de nume nu am auzit, pentru că nu eram foarte atentă la ce se întâmpla. M-am speriat brusc, am crezut că este o glumă, i-am văzut pe toţi cei din jur că au început să răcnească, să aplaude şi nu-mi venea să cred că eu ar trebui să fiu protagonistă în momentul acela şi nu un spectator oarecare. Şi nu m-am trezit din povestea asta decât câteva ore mai târziu, când, într-adevăr, căram patru kilograme de material neferos după mine prin Portdamer Platz şi... da, am luat premiu! Cam asta e tot ce pot să spun.

- De pe scenă nu-ţi mai aminteşti nimic?

- Nu, absolut nimic, nu. Atât doar ţin minte ceva din culise, că la un moment dat am fost dusă, condusă, împinsă, nu ştiu ce s-a întâmplat, că am ajuns într-un loc în care erau nişte leduri albastre. Am stat un pic la fotografii, am cerut nişte apă, îmi tremurau mâinile. Pe urmă, reîntoarcerea în sală iarăşi îmi e străină un pic. Poate dacă o să vorbim peste doi ani o să încerc să fac o anamneză, voi reuşi să dau un răspuns la toate întrebările despre momentul ăsta. Până atunci, nu.

- Deci nu te aşteptai să iei premiu...

- Nici vorbă! Nicio secundă nu m-am gândit că Bunescu trebuie să ia un premiu. Evident, mă gândeam că filmul trebuie să ia un premiu, fără doar şi poate, pentru că merită, dar nu pentru mine personal. 

- Ce ţi-a zis echipa, ce ţi-au spus colegii când te-ai întors în sală şi ulterior?

- Nici asta nu mai ştiu, dar cred că era vorba de felicitări.

- Ce înseamnă pentru tine acest premiu? Te obligă? Te simţi altfel, s-a schimbat ceva?

- Nu, nu s-a schimbat nimic, nu văd de ce s-ar schimba. Vreau să îmi văd de lucru în continuare, cu aceiaşi oameni faini cu care tot lucrez, sper să mai întâlnesc şi alţii pentru că îmi plac vocile noi. Abia aştept să ajung în patul meu, acasă, că în patul de hotel dorm foarte prost în general. Nu văd de ce ar trebui să se schimbe ceva, dar este, într-adevăr, o mare bucurie, pentru că a fost neaşteptat şi e o formă de recunoaştere surprinzătoare.

- Fireşte, toată lumea te-a felicitat, dar ţi s-a spus ceva care ţi-a rămas în minte?

- În afară de „montaj teribil“ sau alte minuni de genul ăsta, nu mai ţin minte... Lucruri pe care, de altfel, le cunosc. Dar uimirea din partea a trei membri din juriu a fost când au realizat că eu am făcut şi sunetul filmului şi mă întrebau cât mi-a luat să le realizez. A fost pentru prima dată când am făcut o socoteală.

- Şi cât ţi-a luat?

- Am început la jumătatea lui martie, odată cu filmările, cu o mică pauză prin aprilie, am reluat de la sfârşitul lunii, iar până în august am terminat montajul. Şi din august până la sfârşitul lui septembrie am facăt partea de editare a sunetului, iar mixajul - o săptămână la Paris. Cam asta a fost. E bine, e cam în intervalul normal pentru un film.

- Care a fost reacţia din ţară?

- Eu am avut telefonul închis, ca să nu deranjez în ţară şi apoi l-am cam uitat aşa multă vreme. Dar când l-am deschis ulterior l-am sunat pe tata, care era foarte emoţionat şi foarte fericit, că a anunţat tot cartierul. Deci Craiova e în picioare, în fericire maximă.

image

Dana Bunescu a primit "Ursul de argint" la a 67-a ediţie a Berlinalei   FOTO: Florin Ghioca

Dana Bunescu a absolvit Academia de Teatru şi Film „I. L. Caragiale“ Bucureşti, secţia multimedia – montaj, sunet şi grafică computerizată (1996-2000), precum şi Facultatea de Fizică, specializare Optotehnică şi Tehnologii LASER, din cadrul Universităţii Bucureşti. 

A lucrat cu cei mai cunoscuţi şi mai premiaţi regizori români, de la Cristi Puiu la Cristian Mungiu şi de la Corneliu Porumboiu la Radu Jude.

Printre filmele la care şi-a adus contribuţia se numără:

„Moartea domnului Lăzărescu“, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, „Amintiri din Epoca de Aur“, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“, „Q.E.D.“, „Poziţia copilului“, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism“, „Autoportretul unei fete cuminţi“. A realizat sunetul pentru „Aferim!“, „Al doilea joc“, „Trece şi prin pretere“ şi „Q.E.D.“.  A realizat scenariul şi a coregizat documentarul „3.000 Euro, negociabil“ (2015).

EXCLUSIV Dana Bunescu, primul interviu după "Ursul de Argint" la Berlinale

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite