Articol publicitar

Un festival ieşean dedicat în exclusivitate filmului românesc: Serile Filmului Românesc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Săptămâna Luminată, la Iaşi, se vor vedea pe marile ecrane, cele mai îndrăgite filme în care actorul Mircea Diaconu a făcut roluri grăitoare şi iubite de public.

Şapte filme a căror regie este semnată de consacraţi sau contemporani ai cinematografiei române, se vor vedea în aer liber, în cadrul unor instituţii de cultură cu săli potrivite pentru proiecţii de film, alternate cu spaţii neconvenţionale: Actorul şi sălbaticii, Asfalt Tango, Filantropica, Promisiuni, Filip cel Bun, Mere Roşii, Doar cu buletinul la Paris. În capitala Moldovei, la Iaşi, pentru al şaptelea an consecutiv, se întâmplă un festival frumos, din drag pentru filmul românesc. Criticul de film Irina-Margareta Nistor este ambasadorul cultural şi consilierul cinematografic al festivalului. Printre primii invitaţi care vor veni la Iaşi, în cadrul festivalului de film românesc, alături de Mircea Diaconu, îi amintim pe: Ileana Popovici, Elisabeta Bostan, Dan Piţa, Şerban Marinescu, Dorel Vişan, Marius Florea Vizante

Serile Filmului Românesc” pun reflectoarele pe cele mai bune producţii cu actorul Mircea Diaconu

image

Pornit la iniţiativa Asociaţiei Studenţilor Jurnalişti din Iaşi, festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) promovează producţiile autohtone vechi şi noi, producţii premiate şi producţii de artă. Ideea festivalului a pornit dintr-o durere: lipsa spaţiilor adecvate vizionării filmelor româneşti, închiderea cinematografelor de stat (multe sub administarea directă a RADEF - Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm ) şi greutatea cu care intră filmele româneşti în săli dotate cu sistem multiplex, decim imposibilitatea de a fi văzute. Festivalul adună, la început de mai, actori, regizori, producători, critici de film, scenarişti, artişti fotografi şi apropiaţi ai filmului românesc – pentru a apropia publicul de arta lor şi de a le face cunoscută partea aceasta a culturii, care uneori rămâne în umbră, dar este atât de apreciată în străinătate. Între 4 şi 8 mai, filme şi invitaţi carismatici vor sta de vorbă cu publicul cinefil ieşean, vor dezbate teme importante legate de film şi de relaţia dintre acesta şi presa românească. SFR se dedică valorilor cinematografiei, iar cu marile proiecţii vor rezona, cu siguranţă, ca de fiecare dată, cinefili nostalgici, cinefili care au crescut cu acele filme şi care vor veni de mână cu nepoţii sau copiii. La astfel de evenimente se creează un sentiment plăcut de mulţumire vie, materializată în promisiuni de mai bine, de mai mult şi de revenire pe marile şi micile ecrane, improvizate sau mai puţin improvizate.

Iaşul, la fel de suferind la capitolul săli de cinema

Iaşul a avut cinci săli de cinematografe şi sunt trecute aici la timpul trecut tocmai pentru că acum mai bine de jumătate dintre ele nu permit nici măcar vizionarea unor scurtmetraje. Condiţiile tehnice sunt în stare deplorabilă şi de cele mai multe ori angajaţii dau dovadă de dezinteres, bănuiesc, justificat şi acesta din lipsa salariilor de-a lungul timpului. Conducerea RADEF se încăpăţânează să transforme toate sălile în şantiere nefrecventabile, dar care înainte de anii ’90 găzduiau mii de spectatori şi sute de filme româneşti. Iniţiativele unor grupuri entuziaste, dar şi susţinute de autorităţi, cum este şi cel de la Cluj-Napoca, s-au materializat în refacerea unor săli de cinema de stat, care arată acum impecabil şi adună din nou spectatori. Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă în fiecare an să ajute prin evenimente şi proiecte conexe sălile şi spaţiile dedicate cinematografiei. Serile Filmului Românesc din Iaşi au pornit la drum în 2010 cu ideea de a „repune pe picioare” măcar o sală de cinema de stat şi de a face publicul să înţeleagă că avem nevoie de astfel de spaţii. Prima ediţie a adunat la Cinema Victoria din Iaşi peste 3.500 de spectatori, dornici de a vedea filme româneşti care pe atunci începuseră să facă vâlvă la Berlin şi la alte festivaluri internaţionale şi care începeau să facă parte din „noul val al cinematografiei româneşti”. Eu când vreau să fluier, fluier, Legături bolnăvicioase, Tache şi scurtmetrajele semnate de Igor Cobileanschi „au rupt” uşile Victoriei, lumea rămânând la fel de entuziasmată atunci când se întâmpla din nou ca Iaşul să respire film românesc în luna mai. Spaţiile de proiecţie s-au diversificat, unii parteneri au început să înţeleagă importanţa evenimentelor culturale de gen, care creşte povestea „capitalei culturale a Moldovei”. În 2016, festivalul s-a reorientat, iar spaţiile deschise, necovneţionale sunt cele mai ofertante din punct de vedere tehnic, dar şi din punctul de vedere al confortului.

Spaţii verzi, săli de teatru, săli ale Caselor de Cultură şi ale pub-urilor, gazde pentru filmul românesc la Iaşi

Pentru că s-au deschis atât de mult spaţiile pentru fenomene culturale şi pentru că birocraţia nu ar permite prea curând re-administrarea sălilor de cinema de stat, festivalul valorifică tot mai mult locurile cu potenţial de vizionare, dar şi de interacţiune şi de desfăşurare simultană de eveniemente conexe. Aceste posibilităţi reprezintă soluţia pentru ca publicul să aibă, totuşi acces la filmele româneşti noi şi pentru ca cei tineri să înţeleagă ce au însemnat filmele tinereţii părinţilor şi bunicilor. Grădina publică Palas, Casa de Cultură a Studenţilor, Sala Teatrului Naţional „Teatru la Cub”, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”, Biblioteca Centrală Universitară „M.Eminescu” sau Muzeul Naţional al Literaturii Române vor fi gazdele SFR şi vor fi deschise unor fapte culturale deosebit de importante pentru cinematografia noastră, implicând evenimente potrivite pentru întreaga familie (copii, părinţi, bunici).

Detalii despre programul Serilor Filmului Românesc: www.festivalsfr.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite