Tudor Giurgiu, despre concursul CNC: "Sunt mari hibe, se tranzacţionează deciziile"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu a obţinut numeroase premii cu filmele sale  FOTO Marian Iliescu
Regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu a obţinut numeroase premii cu filmele sale  FOTO Marian Iliescu

Chiar dacă a obţinut o finanţare pentru unul dintre filmele casei sale de producţie, Libra Film, regizorul Tudor Giurgiu este nemulţumit de felul în care se desfăşoară concursul CNC.

Anul acesta, la concursul organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei, casa de producţie Libra Film, a regizorului şi producătorului Tudor Giurgiu, a obţinut o finanţare de aproape un milion de lei pentru filmul "Vizita", în regia lui Stere Gulea. Chiar şi în aceste condiţii, directorul festivalului TIFF de la Cluj este nemulţumit de organizarea concursului.

"Este cam ca toate din ultimii ani. Vorba lui Gheorghe Dinică: "ţară mică, mese puţine". Sunt mulţi nemulţumiţi, sunt rezultate bizare. De ani de zile nu se schimbă nimic. Sunt mulţi regizori buni şi fonduri puţine. O problemă majoră este că până acum nu s-a făcut un audit critic. Ar trebui ca acest concurs să nu mai fie secretizat, juriul să îşi asume notele prin referate. Concursul are mari hibe, se tranzacţionează deciziile. Dacă cineva vrea să te pice, te pică de la scenariu. Când erau bani mai mulţi - nu erau scandaluri", a declarat Tudor Giurgiu pentru Adevărul.

Tudor Giurgiu ("Oameni şi melci", "Legături bolnăvicioase") a mai precizat că doar o reformă interioară a CNC-ului va putea schimba ceva în privinţa viitoarelor concursuri, chiar dacă va rămâne în continuare o subiectivitate a deciziilor juriului.

În momentul de faţă, Tudor Giurgiu lucrează la filmul "De ce eu? aka Cristian", inspirat din cazul procurorului Cristian Panait. Conform regizorului, filmul se află într-un stadiu final, după ce a fost montat în Ungaria, urmând a fi lansat la începutul anului viitor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite