„Serial” aniversar

Aniversarea a 85 de ani de existenţă a Radiodifuziunii Române

Se pare că stagiunea Radio se află într-o zodie fastă, avalanşa evenimentelor „obligându-ne” să revenim frecvent în sala de concerte, pentru că „oferta” a fost şi este extrem de generoasă, aşa încât nu trebuie ratat niciun astfel de moment în care marea muzică beneficiază, în general, de interpreţi cu totul speciali.

Iar aniversarea celor 85 de ani de existenţă a Radiodifuziunii Române a determinat aglomerarea unor recitaluri şi concerte atractive, meritând efortul de a ne afla, chiar seară de seară, în acel spaţiu unde… s-au întâmplat multe. Seria manifestărilor a cuprins, spre exemplu, un program baroc, în sine interesant şi „mai altfel”, cota de eveniment fiind dată însă de apariţia pe podium a mezzosopranei Ruxandra Donose (FOTO),  acum în pagini din opere pe care, în parte, le-a cântat, de-a lungul vremii, şi în spectacol, pe mari scene precum Covent Garden din Londra – şi a fost un regal de frumuseţe a cântului, a frazării elegante şi a expresivităţii perfect adaptate stilistic, a culorilor vocale puse în valoare prin glasul mereu proaspăt, cald şi strălucitor, într-un repertoriu dificil, dar abordat cu un firesc şi un rafinament ce înlătura orice urmă de intenţie de a epata, de a ne demonstra că este, de fapt, o superbă artistă de cotă internaţională.

Dar dorinţa unora sau altora a fost ca în acel concert să evolueze alături de contratenorul Cezar Ouatu, a cărui manieră de a supralicita efectul coloraturilor  aproape de exhibiţionism s-a regăsit din plin şi de această dată, parcă mai accentuată, poate dorind să (se) convingă că nu este cu nimic mai prejos decât partenera sa de scenă. Şi totuşi, sentimentul că s-au adunat „mere cu pere” într-o alternare sau asociere forţată, l-am trăit cu acuitate, asemeni celor care au ştiut să aprecieze la superlativ arta solistei, în timp ce „o altă parte” a publicului, venind special să-l revadă pe… reprezentantul nostru la Eurovision, a risipit ovaţii extaziate în contul său. La pupitru s-a aflat tânărul Gabriel Bebeşelea, care după experienţa producţiei cu Indiile galante de Rameau, dirijată la Opera din Iaşi, pare să fie cucerit de muzica baroc, pe care o înţelege şi o „simte”, reuşind să-i confere nerv, supleţe şi strălucire, evitând inteligent riscul monotoniei în secţiuni cu multe repetiţii sau nu foarte variate ca linie melodică. Iar Orchestra de cameră Radio a răspuns cu rigoare şi chiar cu plăcere unei asemenea „provocări”, fie în uverturi sau preludii, fie acompaniind soliştii, colaborând şi cu Verona Maier (clavecin), Claudiu Lobonţ (teorbă) sau cu Valerica Miron (oboi), aceasta nefiind însă menţionată în programul de sală, deşi a avut intervenţii consistente interpretate excelent. Decupate prioritar din creaţia lui Handel, dar şi din opusuri de Bach, Vivaldi, Purcell, Gluck sau Monteverdi, în parte adevărate „şlagăre”, în parte prea puţin cunoscute la noi, toate acestea au fost aplaudate de un public destul de numeros, încântat de farmecul muzicii din veacurile trecute şi, după gust, de maniera în care s-a cântat.

Triplul concert de Beethoven cu violonistul Gabriel Croitoru şi violoncelistul Răzvan Suma la aniversarea Radiodifuziunii Române

Chiar a doua zi, Orchestra Naţională, sub bagheta lui Cristian Mandeal, a propus lucrări frecvent incluse în repertoriul curent, dar de această în versiuni interpretative de referinţă, pentru că în Suita nr. 1 de Enescu, Preludiul la unison a avut o densitate şi o tensiune aproape dramatică, întreaga construcţie derulându-se apoi pe aceleaşi coordonate „încărcate”, cu o implicare emoţională cum rar am auzit. A urmat Triplul concert de Beethoven, în care au cântat cuceritor violonistul Gabriel Croitoru şi violoncelistul Răzvan Suma (FOTO), relaţionându-se impecabil, căldura sunetului şi frazarea generoasă, sensibilitatea expresiei reliefând date comune celor doi artişti, alături de pianistul Horia Mihail, completând un trio echilibat, perfect integrat în dialogul cu ansamblul, la rândul său deosebit de inspirat în acea seară.

Dar cred că punctul culminant a fost atins în suita Tablouri dintr-o expoziţie de Musorgski-Ravel, realizată cu o fineţe, cu o plasticitate şi o bogăţie imagistică incredibilă, conturând atât de sugestiv fiecare tablou încât aveam senzaţia că am în faţa ochilor acele picturi ce au inspirat partitura; în tuşe pregnante, subliniind „jocul puilor de găină” sau gravitatea „celui bogat” şi „vocea” stins-umilă a „celui sărac”, farmecul peisajelor, atmosfera misterios-apăsătoare din „Catacombe” sau din „Baba Yaga” şi grotescul „Gnomului”, „Poarta Kievului” aducând grandoarea şi masivitatea gândită de compozitor, în sonuri cu o „greutate” şi o strălucire impresionantă, întreaga construcţie a avut forţă şi umor, transparenţă şi explozii de culoare, orchestra răspunzând intenţiilor dirijorale cu reală plăcere, rezultând  o versiune „de disc”.

Ovaţii, aplauze entuziaste au răsplătit, la final, un concert cu adevărat de neuitat, apreciat ca atare şi de oaspeţii de seamă prezenţi în sală, printre care şi directori ai unor posturi de radio din numeroase ţări sau reprezentanţi ai Uniunii Europene Radio (UER), invitaţi la sărbătoarea Radiodifuziunii noastre.

Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail la aniversarea Radiodifuziunii Române

Cele două seri simfonice au fost încadrate însă de recitaluri susţinute de aceiaşi solişti „din trio”, revenind din turnee obositoare prin ţară, încununate, firesc, prin evoluţii pe scena Radio. Astfel, sub genericul „Vă place Brahms?”, violoncelistul Răzvan Suma, în compania pianistului spaniol Josu Okinena, după periplul prin 12 oraşe (Iaşi, Suceava, Deva, Timişoara, Cluj, Baia Mare, Carei, Bistriţa, Oradea, Piteşti, Braşov, Arcuş), a reeditat succesul şi la Bucureşti, interpretând Sonatele brahmsiene cu virtuozitate şi anvergură, alternând momentele de lirism senin sau introspectiv cu desfăşurările ample, solicitante în plan tehnic, tălmăcite însă cu un calm şi o sinceritate ce au captivat ascultătorul, purtat cu simplitate şi dăruire în lumea profundă, cu o tentă de sobrietate, dar atât de romantică, a creatorului german. Iar violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, după popasuri în judeţele Botoşani, Suceava, Vaslui, Sibiu sau Ilfov, în cadrul ediţiei a II-a a turneului „Vioara lui Enescu”, au încântat (şi) publicul bucureştean într-un program mozaicat, alcătuit din opusuri celebre, în care, de asemenea, pagini spectaculoase au alternat cu cele pline de poezie, regăsite din plin în Sonata nr. 8 de Beethoven, în Impromptu concertant de Enescu, Tzigane de Ravel, Trilul diavolului de Tartini sau Poemul de Chausson, relevând fluenţa discursului solistic, din nou virtuozitatea menită să pună în valoare scriitura complexă, nicidecum să etaleze doar performanţa în sine, precum şi delicateţea poate nostalgică a partiturilor „de linie” – totul cu profesionalism şi ştiinţă, dar şi cu o atitudine (cel puţin aparent) relaxată, într-un dialog care, de fiecare dată, captează.

Deşi, cu siguranţă, un astfel de „maraton” este extrem de solicitant, interpreţii nu au lăsat să se „ghicească” vreo urmă de oboseală, spectatorii bucurându-se de prezenţa lor în trei seri (aproape) consecutive, împlinind regalul de mare muzică prin care Radiodifuziunea a marcat 85 de ani de la primul semnal „pe calea undelor”, în 1 noiembrie 1928 – o salbă de evenimente care ne-a determinat să ne aflăm, câteva zile la rând, în sala Radio – şi chiar a meritat!