Regizorul Stere Gulea a scris scenariul pentru lungmetrajul "Moromeţii 2"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stere Gulea a terminat de scris un scenariu care ar putea sta la baza filmului "Moromeţii 2", la 30 de ani de la lansarea primei ecranizări după romanul lui Marin Preda.

"Eu am scris o primă variantă, în vara asta. A fost o întâmplare. Astă vară, plecasem să scriu un alt scenariu şi nu-mi ieşea şi, la un moment dat, din teamă că nu mai pot scrie, am început să scriu despre «Moromeţii 2», ca exerciţiu. Mergea şi atunci m-am decis şi l-am scris ferindu-mă de soţia mea, care era convinsă că scriu la scenariul pentru care mă dusesem să scriu", a declarat Stere Gulea, menţionând că nu s-a decis încă dacă filmul va fi făcut alb-negru sau color, în cazul în care va fi realizat.

"Mi-e greu să răspund dacă un film ca ăsta mai interesează în ziua de azi. Eu l-am plasat ca acţiune, în prima variantă a scenariului, în anii '45 - '46, imediat după război. De ce? Pentru că eu găsesc că este o perioadă extrem de interesantă şi necunoscută. E perioada în care oamenii trăiseră într-o societate democratică, aşa cum era ea, românească, cu toate imperfecţiunile ei, dar era o societate democratică, trăiseră cu dreptul la proprietate, libertatea de a vorbi şi toate lucrurile astea esenţiale, şi acum începeau să vadă că unele lucruri sunt interzise, puse sub semnul întrebării. Este această perioadă de la democraţie la dictatură, iar oamenii ca Moromete încep să se întrebe ce se întâmplă, caută răspunsuri la această situaţie, la această stare de lucru şi din cauza asta mi se pare mie că este o perioadă extrem de interesantă, care se duce până în momentul în care se întâmplă colectivizarea, când ţăranul român dispare", a mai spus Stere Gulea.

Regizorul a mai declarat că a fost încurajat să facă acest film sau cel puţin să vadă dacă sunt şanse să fie realizat.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite