Răspunsul ministrului Culturii pentru Stanoevici, pe Facebook: „Acuzaţiile nu sunt întemeiate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, şi Bogdan Stanoevici, fost secretar de stat al Ministerului Culturii.
Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, şi Bogdan Stanoevici, fost secretar de stat al Ministerului Culturii.

Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a publicat marţi pe pagina de Facebook un răspuns la acuzaţiile aduse de Bogdan Stanoevici, fost secretar de stat în Ministerul Culturii.

Reacţia ministrului Culturii a venit după ce actorul Bogdan Stanoevici a declarat marţi, pentru Mediafax, că a aflat despre demiterea sa de la un şofer al instituţiei. 

„Decizia primului-ministru, dl. Dacian Cioloş, privind eliberarea domnului Bogdan Stanoevici din funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii a fost făcută publică în data de 29 decembrie 2015, şi publicată imediat în Monitorul Oficial“, a scris Vlad Alexandrescu, marţi seară, pe pagina sa de pe reţeaua de socializare Facebook.

„Eu am aflat de la şofer, pe 30 decembrie, venind la birou. Nu am avut nicio discuţie cu ministrul. Cumva, mă aşteptam să se întâmple asta, deşi eu nu fac parte din niciun partid“, a spus Bogdan Stanoevici. „Eram tehnocrat înainte să vină tehnocraţii. (…) Am fost extrem de dezamăgit. Nu ştiu unde este transparenţa despre care se tot vorbeşte acum în minister", a menţionat Stanoevici.

Bogdan Stanoevici a fost secretar de stat al Ministerului Culturii începând cu ianuarie 2015, când a fost numit funcţie printr-o decizie luată de premierul de atunci, Victor Ponta.

„Acuzaţiile dumneavoastră privind lipsa de transparenţă nu sunt întemeiate. Vă dau asigurări că transparenţa este principiul fundamental al mandatului meu de ministru; în acest sens am lucrat împreună cu echipa din minister la o nouă structură organizatorică a instituţiei, publicată şi ea în Monitorul Oficial (ieri, 4 ianuarie). Noua structură asigură operativitatea, eficienţa şi transparenţa activităţii ministerului Culturii şi îndeplinirea coerentă a atribuţiilor sale", a mai scris Vlad Alexandrescu.

Reprezentanţii Ministerului Culturii au declarat că ministrul Vlad Alexandrescu se aşteaptă ca modificarea organigramei să eficientizeze activitatea şi să elimine blocajele instituţionale care au caracterizat instituţia de-a lungul timpului. „Apariţia mai multor direcţii şi servicii în cadrul ministerului va duce la o responsabilizare clară a angajaţilor din instituţie pe domeniile în care îşi desfăşoară activitatea", scriu aceştia.

În prezent, două dintre cele trei posturi de secretar de stat ale Ministerului Culturii sunt ocupate. Mihai Ghyka a fost numit recent în această funcţie de premierul Dacian Cioloş, iar Alexandru Oprean se află în acest post din aprilie 2014. Irina Cajal Marin este subsecretar de stat al Ministerului Culturii, funcţie pe care o deţine din februarie 2010, când Ministerul Culturii era condus de Kelemen Hunor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite