Prezenţă impresionantă la Noaptea Muzeelor: 321.053 de vizitatori în toată ţara dintre care 82.629 de vizitatori în Bucureşti - FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noaptea Muzeeelor / Foto Arhivă / PMB
Noaptea Muzeeelor / Foto Arhivă / PMB

Cea de a 18-a ediţie a Nopţii Muzeelor a fost prezentă în 260 de muzee şi spaţii culturale prietene, din peste 90 de localităţi (oraşe, comune, sate), care au acoperit geografic 39 de judeţe. În Bucureşti, Noaptea Muzeelor a înregistrat un record absolut de 64 de obiective culturale, fiind pentru prima oară în istoria organizării evenimentului când fiecare punct de interes din circuitul oraşului s-au format cozi.

În acest moment, după centralizarea datelor furnizate de reprezentanţii a 121 din cele 260 de obiective branşate la circuitul naţional, cifra de prezenţă a fost de 321.053 de vizitatori la nivelul întregii ţări, dintre care 82.629 de vizitatori numai în Bucureşti (acolo unde au fost colectate date de la 32 din cele 64 spaţii activate de Noaptea Muzeelor), potrivit unui comunicat la RNMR.

În oraşul Iaşi s-a înregistrat a doua cea mai mare prezenţă din partea publicului, cu 34.647 de vizitatori înregistraţi pentru toate muzeele din administrarea Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, 13.082 de vizitatori pentru cele ale Muzeului Literaturii Române din Iaşi şi 18.847 de vizitatori pentru cele ale Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iaşi.

image

În Cluj-Napoca, o prezenţă impresionantă de vizitatori s-a înregistrat la Muzeul de Artă (16.800), la fel şi la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei (5.447).

Un record şi o prezenţă supriză în topul vizitării s-a înregistrat în jud. Neamţ, acolo unde cele 14 muzee ale Complexului Muzeal de aici au raportat o cifră de vizitare de 35.000 de persoane.

La Suceava, cele 5 obiective ale Muzeului Bucovinei s-au bucurat de prezenţa a 13.909 vizitatori.

În judeţul Dâmboviţa, muzeele administrate de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” au fost vizitate de 10.738 de vizitatori.

image

Muzeul ASTRA din Sibiu, singurul muzeu participant din acest oraş, a raportat o rată de vizitare de 11.311 de persoane, fiind constant unul dintre cele mai vizitate obiective muzeale din ţară cu ocazia Nopţii Muzeelor şi nu numai.

Revenind în Bucureşti, cifre remarcabile de vizitare au fost consemnate la Arcul de Triumf (11.000 de vizitatori), la Muzeul Naţional de Geologie (17.195 de vizitatori), la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (7.851 de vizitatori) şi la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (peste 6.000 de vizitatori). Muzeele Municipiului Bucureşti au fost vizitate, cumulat, de 9.323 de vizitatori, iar cele ale Muzeului Naţional al Literaturii Române de 6.700 de vizitatori. La Muzeul Pandemiei, proiect al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, s-au înregistrat 1.144 de vizitatori.

Potrivit RNMR, multe muzee din oraşe din ţară au avut cifre fără precedent în istoria participării lor, cum au fost în Călăraşi, Vaslui, Deva, Buzău, Constanţa, Galaţi sau Braşov. În Alba Iulia, Muzeul Naţional al Unirii a confirmat aşteptările cu aproximativ 10.000 de vizitatori. De asemenea, a fost pentru prima oară când biletele emise în regim de gratuitate au fost epuizate în 2 - 3 ore în multe situaţii din ţară, iar acest lucru a îngreunat sistemul de numărare şi de înregistrare a vizitatorilor, motiv pentru care suntem convinşi că ratele de vizitare au fost mai mari decât cele raportate de multe muzee.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România a mulţumit "în mod special echipei proiectului, cea care a făcut un efort imens pentru a putea organiza cât mai bine acest eveniment, devenit fenomen cultural şi social (Dan Mihalcea - serviciu IT, Andrei Tache – grafică, Oana Drăgulinescu şi Carmen Macavei - comunicare, precum şi prietenii de la Braga Boierească, care au susţinut energia vizitatorilor cu  braga creată special, Bragagizantul), dar şi tuturor reprezentanţilor mass-media cu ajutorul cărora am ajuns în casele fiecărui român fiind, foarte probabil, cel mai promovat eveniment cultural din România".

Ediţia a 18-a este prima de acest gen finanţat exclusiv de către Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. Marca Noaptea Muzeelor nu a dispus niciodată de sprijinul sau de mulţumirile reprezentanţilor statului român.
Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind anticipat şi primit cu entuziasm de public de fiecare dată.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite