Orchestra Naţională de Tineret a Olandei la Ateneul Român, în concertul de închidere al Festivalului Vara Magică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român şi va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra- NJO- Olanda) care, alături de solistul Alexander Sitkovetsky (vioară) va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, după cum informează un comunicat de presă emis cu această ocazie.

Programul va cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).

Orchestra Naţională de Tineret a Olandei, fondată în 1957, face parte din Federaţia Europeană a Orchestrelor Naţionale de Tineret (EFNYO), şi oferă tinerilor muzicieni talentaţi care o compun prilejul de a participa  la diverse activităţi şi evenimente muzicale cum sunt Festivalul de Vară al provinciei olandeze Gelderland, Turneul de Iarnă al NJO şi multe alte concerte.

image

Cei peste 160 de membri ai orchestrei au fost selectaţi în urma unor audiţii efectuate la diverse academii de muzică din Europa, studenţii fiind invitaţi să lucreze cu reputaţi profesori şi dirijori, cu scopul de a-şi dezvolta abilităţile de interpreţi în orchestre simfonice, ansambluri de muzică clasică de cameră sau contemporană şi chiar operă.

Proiectul Festivalului de Vară al NJO a fost iniţiat în anul 2001 de către reputatul muzician olandez Reinbert de Leeuw, care a asigurat directoratul artistic al festivalului până în anul 2010. I-a urmat la conducere faimosul dirijor chino-american Xian Zhang, urmat, la rândul său, în anul 2015, de Ewout van Dingstee (manager artistic) şi de dirijorul Antony Hermus (consultant artistic). 

Festivalul de Vară de la Gelderland are loc în fiecare an în luna august. 

Turneul de Iarnă se desfăşoară în luna ianuarie în diverse săli de concert din Olanda. Printre dirijorii ansamblului NJO s-au numărat Philippe Herreweghe, Ivan Fischer, Jaap van Zweden şi mulţi alţii. Formaţia s-a bucurat şi de aportul unor compozitori rezidenţi ca Steve Reich, Kaija Saariaho, John Adams, Mauricio Kagel şi Wolfgang Rihm.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite