O „La dolce vita“ de azi, frumoasă şi tristă

Marcello Rubini, jurnalistul monden din „La dolce vita”, interpretat de Mastroianni, a ajuns la vârsta de 65 de ani, îl cheamă Jep Gambardella, iar povestea lui de acum este spusă de filmul lui Paolo Sorrentino, „La grande bellezza”.

Jep Gambardella a scris în tinereţe un roman, de care unii îşi amintesc, dar apoi n-a mai publicat niciun volum, eşuând în presă. E cunoscut de multe persoane importante - asta pentru că şi-a propus să devină, după cum el însuşi ne mărturiseşte, „regele mondenităţilor”. În plus, totul se întâmplă în Roma. Prin urmare, vedem o „La dolce vita” din zilele noastre, cu petreceri nebune şi lume mondenă. Sorrentino ne face deseori cu ochiul: trimite la lumea felliniană, o reconstruieşte în datele actuale şi o reinterpretează.

O femeie pitică nu mai e o curiozitate, ci o inteligentă redactoare-şefă, iar ceea ce e anunţat ca „monstrul de pe plajă” se dovedeşte a fi un ciudat ansamblu industrial. Altfel, „nebuneştii ani 50” sunt translataţi în „nebuneştii ani 2010”. Decorul s-a schimbat, dar spiritul hedonist a rămas acelaşi.

Între timp însă, a intervenit şi oboseala. În mijlocul petrecerii de aniversare dată la 65 de ani, Jep Gambardella se opreşte şi-şi reconsideră viaţa. Rezultă un film melancolic, într-o Romă superbă.

Întrebat de ce nu a mai scris nimic după primul roman, Jep răspunde: „Am căutat marea frumuseţe şi nu am mai găsit-o”. Asta, deşi e înconjurat tot timpul de frumuseţe - pe care filmul o redă în nişte cadre extraordinare.

Filmul „La grande bellezza” mi-a plăcut nu numai pentru că sunt un admirator al lui Fellini şi un îndrăgostit de Roma. E un film care îţi bucură privirea şi te pune pe gânduri (aşa cum se întâmplă de obicei în momente de bilanţ al vieţii). Sunt două lucruri care merg foarte bine împreună.