Noaptea Albă a Filmului Românesc cheamă cinefilii insomniaci la o nouă ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noaptea Albă a Filmului Românesc revine în atenţia pasionaţilor de cinema în noaptea de vineri, 18 septembrie 2015, în Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Pentru ediţia cu numărul şase organizatorii au pregătit o selecţie cu producţii de succes recent lansate în cinema, dar şi filme prezentate în premieră şi avanpremieră, filme premiate la festivaluri de renume, dar şi filme de public, lungmetraje, scurtmetraje, filme de ficţiune, precum şi filme documentare, oferind spectatorilor ocazia de a petrece o noapte în compania unor filme româneşti de toate genurile.

Lista de titluri româneşti este deschisă de avanpremiera filmului Autoportretul unei fete cuminţi, filmul de debut al regizoarei Ana Lungu, recompensat cu Premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul  Crossing Europe din Linz, Austria, Premiul Publicului şi Premiul pentru Cel mai bun regizor la Bucharest International Film Festival. Filmul o aduce în prim plan pe Cristiana, 30 de ani, de ”familie bună”, care îşi petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuţiile cu cei doi prieteni apropiaţi, Alex şi Michelle, şi întâlnirile, rare, dar mult aşteptate, cu un bărbat căsătorit, cu care are o relaţie. După mutarea părinţilor, aceasta rămâne singură într-un apartament cu patru camere şi îşi îndeplineşte o dorinţă din copilărie, îşi ia un câine.

autoportretul unei fete cuminti

Un film premiat pe care îl vom vedea în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc este unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani, Aferim!. Câştigător al Ursului de Argint pentru Cea mai bună regie la Berlin 2015, cel de-al 3-lea lungmetraj al regizorului Radu Jude reprezintă propunerea României pentru o nominalizare la categoria "Cel mai bun film într-o limbă străină, alta decât engleza" la Premiile Oscar 2016. În România secolului 19, zapciul Costandin şi fiul său Ioniţă străbat sudul ţării în căutarea unui sclav ţigan fugit de la curtea boierului său. Drumul îi poartă prin peisaje exotice şi le scoate în cale sute de personaje secundare, oferind câte o surpriză la fiecare scenă. Totul este prezentat cu umor molipsitor, în timp ce se păstrează autenticitatea atmosferei vremurilor.

„Aferim!“ - filmul lui Radu Jude turnat în Dobrogea Foto Silviu Gheţie

Spectatorii care nu au reuşit să vadă thriller-ul politic De ce eu?, unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului 2015, au ocazia la Noaptea Albă. Cel de-al 3-lea lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu se bazează pe cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror, Alexandru Lele. 

Cristian (Emilian Oprea) este un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupţie în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă şi se expune unor revelaţii dureroase şi neaşteptate.

emilian oprea in de ce eu

Lungmetrajul Live, debutul în regie al producătorului Vlad Păunescu, aduce pe marile ecrane povestea Emei, o prezentatoare TV de succes, gazda unei apreciate emisiuni de investigaţii, dispusă să îşi pună la bătaie sănătatea, dar şi toate resursele pentru a scoate adevărul la iveală. Unul dintre cazuri o aduce în mijlocul unui scandal de proporţii care îi va schimba dramatic viaţa. În rolurile principale ale filmului îi putem vedea pe Rodica Lazăr şi Tudor Chirilă.

image

Printre documentarele rezervate Noapţii Albe a Filmului Românesc se numără Paşaport de Germania, (r. Răzvan Georgescu). Filmul narează cinematografic povestea aranjamentului ascuns dintre serviciile secrete ale României şi Germaniei de Vest şi dezvăluie întâmplările prin care au trecut personajele implicate în acest proces. Puţină lume ştie că, în timpul Războiului rece, România a vândut Germaniei de Vest peste 250,000 de etnici germani.

Aliyah DaDa (r. Oana Giurgiu), prezintă istoria bine documentată a evreilor din România. Acum 133 de ani, o comunitate mică din Moineşti pleca spre Ţara sfântă, pentru a înfiinţa una dintre primele colonii evreieşti din Palestina. De atunci şi până azi drumul evreilor către Israel se împleteşte cu istoria României moderne printr-o relaţie de iubire şi ură ale cărei influenţe nu le vom putea cuantifica prea curând. Povestea istoriei este decupată vizual în stil dadaist ca un tribut adus iniţiatorilor curentului, Tristan Tzara şi Marcel Janco, doi evrei cu rădăcini în România.

Considerat unul dintre cele mai grele jocuri, şahul devine popular în documentarul Bondoc (r. Mihai Voinea, Mihai Mincan, Cristian Delcea), unde Dan Bondoc, maestru la şah în vârstă de 78 de ani, trăieşte singur în Bucureşti. Unicul său vis este să câştige campionatul organizat în memoria prietenului său decedat, marele jucător de şah Victor Ciocâltea.

bondoc

Iubitorii de scurmetraje vor avea ocazia de a vedea selecţia de scurtmetraje româneşti de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2015, din care face parte şi câştigătorul Premiului Canal+ la Festivalul de Film de la Cannes şi al Premiului Zilele Filmului Românesc, secţiunea scurtmetraj, la TIFF, Ramona (r. Andrei Creţulescu). Violent, stilizat şi fără dialoguri, filmul încheie trilogia "impromptu", care mai cuprinde scurtmetrajele "Bad Penny" (2013) şi "Kowalski" (2014).

Scor Alb (r. Marius Olteanu) spune povestea întâlnirii a doi oameni. O întâlnire care ar fi putut foarte uşor să nu aibă loc. În timp ce un meci de fotbal paralizează Bucureştiul, la Gara de Nord, Dana (Ioana Flora) ocupă taxiul lui Alex (Alexandru Potocean). Odată ajunsă în faţa blocului şi în ciuda diferenţelor evidente dintre cei doi, Dana îl roagă pe Alex să rămână cu ea până la venirea dimineţii. Cu orice preţ.

Câştigătorul premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, Dispozitiv 0068 (r. Radu Bărbulescu), prezintă povestea unui lunetist care se instalează în apartamentul unei bătrâne pentru a asigura perimetrul pe parcursul summitului NATO. Acolo o descoperă pe proprietara apartamentului, o bătrână semi-paralizată, care nu vorbeşte niciodată. Deodată, bătrâna îi spune lunetistului ceva ce le va schimba amândurora viaţa.

Alături de cele 3 scurtmetraje menţionate, alte peste 10 titluri se vor regăsi în selecţia de scurtmetraje propuse pentru cea de-a 6-a ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc.

În Bucureşti spectatorii sunt aşteptaţi la proiecţiile de film programate la Cinema Studio, CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Sala ArCub, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Dianei | 4, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar.

Cinefilii din Cluj-Napoca vor putea viziona filme româneşti în Noaptea Albă la Cinema Victoria şi Casa TIFF.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite