Londonezii faţă în faţă cu Şostakovici şi Revoluţia rusă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În a doua zi de Festival Enescu, duminică seară, am putut asculta, la  Sala Mare a Palatului, pentru a doua oară,, London Philharmonic Orchestra, dirijată de Vladimir Jurowski. În partea a doua a programului a fost Şostakovici – Simfonia nr. 11 în La Major op. 141.

Dmitri Dimitrievici Şostakovici ( 1906 -1975), considerat unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului al XX-lea, a a avut o relaţie dificilă şi complexă cu guvernul. Totuşi a primit numeroase distincţii şi premii de stat şi a servit în Sovietul Suprem al Rusiei (1947-1962) şi al Uniunii Sovietice (din 1962 până la moartea sa). În 1958 Şostakovici a luat Premiul Lenin pentru Simfonia nr.11.

În 1960 a devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. După ce o perioadă a fost influenţat de Serghei Prokofiev şi Igor Stravinski, Şostakovici şi-a dezvoltat un stil hibrid. Contrastele ascuţite şi elemente ale grotescului caracterizează o mare parte din muzica sa.

Simfonia nr. 11 a fost dedicată Revoluţiei ruse din 1905, mai exact Duminicii roşii. Jurowski, foarte sigur pe el, a condus impecabil orchestra desfăşurată de la London Philharmonic Orchestra, în toată grandoarea şi monumentalitatea acestei lucrări, de o mare forţă şi expresivitate.

În prima seară, London Philharmonic Orchestra, Corul Filarmonicii George Enescu şi Corul de Copii Radio au deschis Festivalul George Enescu cu "Oedipe", de George Enescu.  A fost o versiune concertantă a operei lui Enescu.

Din distribuţie au făcut parte baritonul Paul Gay (Oedipe), basul Sir Willard White (Tiresias), baritonul Christopher Purves (Creon), tenorul Graham Clark (Păstorul), başii Mischa Schelomianski (Marele Preot), In Sung Sim (Phorbas) şi Maxim Mikhailov (Străjerul), baritonul Boris Pinkhasovich (Teseu), tenorul Marius Vlad Butunoiu (Laios), mezzosopranele Ruxandra Donose (Iocasta) şi Ildiko Komlosi (Sfinxul), soprana Gabriela Iştoc (Antigona), mezzosoprana Felicity Palmer (Meropa). În mare parte, în această formulă, opera "Oedipe" va fi prezentată şi la Londra pe 23 septembrie.

Interpretul rolului titular, Paul Gay (Oedipe), a afirmat că este primul solist francez care interpretează la Bucureşti acest rol. "Este în limba mea maternă, libretul este scris în franceză şi este incredibil că mă pot exprima în acest rol. E foarte intens şi are multe nuanţe, de la tristeţe, la disperare şi chiar bucurie", a spus baritonul. Mezzosoprana Ruxandra Donose (Iocasta), care a mai interpretat-o pe Antigona, în Oedipe, la Viena, a mărturisit că "Iocasta este un personaj care se exprimă prin iubire".

Spectacolul de deschidere, un adevărat eveniment multimedia, a beneficiat de versiunea regizoarei Carmen Lidia Vidu. "Pe o foaie contemporană foarte grafică, am plonjat în elemente care să ţină de praf de stele, profeţii, statui sparte, frânturi de temple, elemente care vin dintr-o vreme antică, dar care reformulate într-o cheie poetică pot să creeze un univers puternic pentru privitor", a spus regizoarea. Totuşi, proiecţiile multimedia au fost destul de didactice, părerile privitoare la estetica spectacolului multimedia fiind  cu totul împărţite.

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite