Filarmonica bucureşteană, Institutul Cultural Român, Camerata Regală şi fundaţia Serile Lipatti şi-au dat mâna pentru a susţine un eveniment care se dovedeşte a fi o floare dintr-un eventual buchet de concerte care, în acest an, ar fi trebuit să jaloneze cea de a doua parte a actualei stagiuni, în egală măsură prima parte a stagiunii următoare. Faptul că Lipatti este mai cunoscut, că marele tezaur al imprimărilor sale se află în sporită circulaţie în afara graniţelor ţării, constituie o evidenţă. Şi nu există date care să ne facă să credem că situaţia s-ar dori a fi îmbunătăţită.

Dată fiind alcătuirea sa concertul însuşi a oferit imaginea personalităţii marelui artist; ...dispărut în mod tragic la vârsta cristică de treizeci şi trei de ani.

Momente semnificative din creaţia lui Lipatti, concerte din repertoriul pianistului, au alcătuit acest florilegiu pianistic susţinut de ansamblul orchestral Camerata Regală condus de dirijorul Horia Andreescu.

Partea solistică a cunoscutului Concertino în stil clasic a fost susţinută de Mihai Ungureanu (foto dreapta sus); este o abordare – aş numi-o - academică de excelent nivel. A făcut-o cu siguranţa artistului deplin stăpân al mijloacelor artei sale; deţine de multă vreme acest opus în repertoriul său. Impresionantă s-a dovedit a fi, şi de această dată, relaţia cu ansamblul, un balans echilibrat al sonorităţilor ce îmbină de o manieră camerală evoluţia solistică cu structura de tip concerto grosso a ansamblului.

Dana Borşan (foto stânga) este artistul care, iată, de ani buni dăruieşte publicului său bucurii mozartiene ce se înscriu pe relaţia dintre claritatea formulărilor discursului muzical şi consistenţa expresiv-spirituală a acestora. Este cunoscut acest lucru, pianista deţine prima integrală realizată la noi a concertelor mozartiene destinate acestui instrument. Ne-a oferit cel de al nouălea Concert în mi bemol major, supranumit  Jeunehomme, lucrare ce se înscrie în clasa marilor capodopere mozartiene cărora pianista le stabileşte echilibrul cel just dintre strălucirea evoluţiei instrumentale şi vibraţia strunită a emoţiei.

Evoluţia cunoscutului pianist Nicolai Demidenko (foto dreapta) în Concertul în mi minor de Frederic Chopin a fost aşteptată cu legitim interes. Este artistul performaţelor de mare anvergură, de mare strălucire instrumentală, aspecte ce susţin atât arhitectura mare a lucrării cât şi rafinamentul conturului melodic în fiecare secţiune a lucrării; ...declamaţia pianistică chopinienă dispune astfel de valorile unei cantabilităţi pe care artistul o întreţine cu vădită sensibilitate. Demn de observat, generozitatea comunicării susţine în acest caz interesul pentru fiecare moment al excursului pianistic. Este o generozitate care a întreţinut în egală măsură şirul suplimentelor oferite la cererea insistentă a publicului.

Greu de spus în ce măsură instrumentiştii ansablului au înţeles importanţa momentului la care au participat. În mod salutar, dirijorul Horia Andreescu (foto stânga) are experienţa colaborărilor în plan concertant; fapt ce a conferit siguranţa cuvenită fiecărui moment al serii de muzică.

Şi totuşi s-a creat impresia unei insatisfacţii privind pregătirea şi susţinerea momentului aniversar în general; inclusiv dată fiind absenţa colectivului primei orchestre simfonice a ţării, ansamblu în compania căruia primul mare pianist român a concertat cu mai bine de o jumătate de secol în urmă. Alte timpuri, alţi oameni, alte abordări!

Anul aniversar Lipatti nu s-a sfârşit. Implicarea instituţională, până în acest moment, a fost modestă. Este de aşteptat ca evenimente ale ediţiei din acest an a Festivalului George Enescu, să fie dedicate memoriei celui mai important pianist român, unul dintre marii arişti europeni ai secolului trecut.