VIDEO La Premiile FIPRESCI de la Berlinale s-a vorbit şi despre corupţia din România: "Faceţi ceva cu cei care iau mită!"
0Premiile FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) oferite în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin au adus trei distincţii peliculei "On body and soul", în regia lui Ildikó Enyedi. Ceremonia a fost însă şi un prilej pentru a aminti despre corupţia din România şi despre începutul nebun de mandat al lui Donald Trump.
Dieter Kosslick, care este directorul Berlinalei de 16 ani, a ţinut un discurs înflăcărat în faţa unei audienţe numeroase, compusă din cineaşti şi jurnalişti, vorbind despre regizorii care ”vor să salveze lumea” cu filmele lor. De asemenea, germanul a făcut mai multe aluzii la politica lui Donald Trump, amintind şi de corupţia din ţara noastră.
"Nu sunt fericit că se termină (festivalul n.r.), dar sunt fericit că sunteţi cu toţii aici, sper că vă simţiţi bine", le-a spus pentru început Kosslick jurnaliştilor.
”Le mulţumesc regizorilor care cred că vor să salveze lumea, anul acesta. La ediţia aceasta a fost o atmosferă specială, relaxată, mă refer la ce a fost pe covorul roşu. A fost relaxant, cu ceva umor. Cred însă că cineva a dat un semnal de alarmă... Chiar şi britanicii s-au trezit şi cred că ceva nu e în regulă. Şi chiar nu este în regulă nimic pe lumea asta. Am avut un X-Man aseară, avem un Mad Man (om nebun n.r.) în Biroul Oval. Acest "nebun" a creat această atmosferă. Şi n-avem ce să facem”, a precizat Kosslick, făcându-le cu ochiul jurnaliştilor, cu subînţeles. cerându-le să se ducă la zidul de la graniţă cu mexicanii şi să îi înveţe cum să îl dărâme, să trimită mesaje Moscovei, :
"Faceţi ceva cu cei care iau mită, cu corupţii din România! Şi nu numai cu cei de acolo. Acest semnal de alarmă trebuie să continue (...) Nu vă pierdeţi curajul, vom învinge!”, a încheiat directorul Berlinalei, care a amintit că la festival sunt prezenţi oameni din 153 de ţări.
Între peliculele premiate anul acesta s-au remarcat ”On body and soul”, de Ildikó Enyedi, care a luat trei distincţii (printre care şi Ursul de Aur pentru cel mai bun film, în aceeaşi seară), ”I am not your negro”, de Raoul Peck, ”Insyriated”, de Philippe Van Leeuw, şi ”Mama Colonel”, de Dieudo Hamadi, cu câte două trofee.

Lista completă a trofeelor acordate de juriile independente:
- European Film Awards - scurtmetraj - ”The Artificial Humors”, de Gabriel Abrantes
- Premiul Amnesty International - documentarul ”La libertad del diablo”, de Everardo González
- Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din competiţie - ”Una mujer fantástica”, de Sebastián Lelio (care a luat ulterior şi Ursul de Argint pentru "cel mai bun scenariu")
- Menţiune specială a juriului ecumenic pentru un film din competiţie - ”On body and soul”, de Ildikó Enyedi
- Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film - Panorama - ”Investigating Paradise”, de Merzak Allouache
- Menţiune specială a juriului ecumenic - Panorama - ”I am not your negro”, de Raoul Peck
- Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film - Forum - ”Mama Colonel”, de Dieudo Hamadi
- Menţiune specială a juriului ecumenic - Forum - ”El mar la mar”, de Joshua Bonnetta & J.P.Sniadecki
- Premiul Gilde deutscher Filmkunsttheater (Guild of German Art House Cinemas), acordat unui film din competiţie - ”The Party”, de Sally Potter
- Premiul C.I.C.A.E. (Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă) pentru cel mai bun film din Panorama - ”Centaur”, de Aktan Arym Kubat
- Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Forum - ”Newton”, de Amit Masurkar
- Premiul Europa Cinemas - ”Insyriated”, de Philippe Van Leeuw
- Premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiţie - ”On body and soul”, de Ildikó Enyedi
- Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secţiunea "Panorama" - ”Pendular”, de Julia Murat
- Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secţiunea "Forum" - ”A feeling greater than love”, de Mary Jirmanus Saba
- Premiul Publicului la secţiunea Panorama - ”Insyriated”, de Philipp Van Leeuw (cel mai bun lungmetraj), şi ”I Am Not Your Negro”, de Raoul Peck (cel mai bun documentar)
- Premiul cititorilor cinefili ai Berliner Morgenpost - ”On body and soul”, de Ildikó Enyedi
- Premiul cititorilor cinefili ai Tagesspiegel - ”Mama Colonel”, de Dieudo Hamadi
Premiile competiţiei Festivalului Internaţional de Film de la Berlin au fost acordate sâmbătă seara, în cadrul unei gale la care au participat 1400 de persoane. Adevărul a prezentat de la faţa locului câştigătorii Berlinalei din acest an.
Corespondenţă specială de la Berlin, cu sprijinul ICR şi F64.