Khatia Buniatishvili, o pianistă-revelaţie, în Festivalul „George Enescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pianista Khatia Buniatishvili                  FOTO: AFP
Pianista Khatia Buniatishvili                  FOTO: AFP

Sâmbătă-seară, o tânără pianistă georgiană, Khatia Buniatishvili, a interpretat excepţional Concertul pentru pian şi orchestră de Robert Schumann, în cadrul Festivalului „George Enescu“.

Maestrul Zubin Mehta, preşedintele onorific al Festivalului Enescu, a revenit, în weekend, cu două concerte la Sala Palatului,  la pupitrul orchestrei Israel Philarmonic Orchestra, în cadrul festivalului George Enescu (2-24 septembrie). Programul serii din 16 septembrie a debutat cu Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 54, de Robert Schumann, în interpretarea tinerei pianiste georgiene Khatia Buniatishvili, una din revelaţiile noii generaţii de pianişti.

Schumann faţă în faţă cu o georgiană

Pianista georgiană, Khatia Buniatishvili (30 de ani), a interpretat la Bucureşti celebrul concert de pian romantic al lui Schumann, finalizat în 1845 şi interpretat, pentru prima dată, la Leipzig, pe 1 ianuarie 1846, cu soţia compozitorului în calitate de pianist. Este singurul concert pentru pian finalizat de Schumann. Se spune că acest concert l-ar fi inspirat pe Edvard Grieg să compună propriul său concert pentru pian, tot în La minor.
Născută în Georgia, Khatia Buniatishvili a descoperit pianul la o vârstă foarte fragedă şi susţine primul concert alături de Orchestra de Cameră din Tbilisi la vârsta de 6 ani. De la vârsta de 10 ani, a început să susţină concerte în străinătate: Ucraina, Armenia, Israel şi finalmente Statele Unite. Debutul său în Statele Unite a fost la Carnegie Hall în 2008. A cântat alături de multe orchestre importante ale lumii, printre care Orchestra din Paris (sub bagheta lui Paavo Järvi), Los Angeles Philharmonic, Vienna Symphony Orchestra, Orchestre National de France (sub conducerea lui Daniele Gatti) şi Philharmonia Orchestra in London..
Programul serii de 16 septembrie a continuat cu „Simfonia Domestica” op. 53 (1904) de Richard Strauss.

image

Enescu, sub bagheta lui Mehta

Zubin Mehta s-a aflat şi duminică seară, la pupitrul orchestrei Israel Philarmonic Orchestra. Programul serii a început cu Poemul simfonic „Vocile Naturii”, de George Enescu, o lucrare neterminată ce poartă subtitlul sugestiv „Nuages d'automne sur les forêts“. Concertul a continuat cu splendidul „Concert pentru vioară şi orchestră în Re major op. 77“, de Johannes Brahms, în interpretarea violonistului grec Leonidas Kavakos. Seara s-a încheiat cu Simfonia a IX-a, „Marea simfonie”, de Franz Schubert, ultima simfonie încheiată de compozitorul romantic.

Mari orchestre ale lumii, în ultima săptămână de festival

Luni şi marţi, 18 şi 19 septembrie

 Orchestre National de France

Dirijor: Christoph Eschenbach 

Miercuri, 20 septembrie

Corul şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu“

Dirijor: John Nelson

Joi şi vineri, 21 şi 22 septembrie

Orchestra şi Corul  Dell’ Accademia  Nationale di Santa Cecilia

Dirijor: Antonia Pappano

daniela gatti concergebow

Sâmbătă şi duminică, 23 şi 24 septembrie

Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam 

Dirijor: Daniele Gatti (foto)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite