InstaCannes-ul Eugeniei Vodă. Budapesta, oraş închis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmul regizorului maghiar Kornel Mundruczo, „Luna lui Jupiter” (Jupiter's Moon), a împărţit criticii în două tabere
Filmul regizorului maghiar Kornel Mundruczo, „Luna lui Jupiter” (Jupiter's Moon), a împărţit criticii în două tabere

InstaCannes prezintă de această dată experienţa vizionării peliculei „Luna lui Jupiter” (Jupiter's Moon), film care a împărţit criticii în două tabere: a celor care consideră că acesta este cel mai complex film al regizorului, şi a celor care sunt de părere că este cel mai enervant şi mai anost proiect al său.

Corespondenţă de la Eugenia Vodă

Titlul „Budapesta, oraş închis” este, evident, o parafrază la „Roma, oraş deschis“, capodopera lui Rossellini şi a neorealismului italian. Un oraş în stare de asediu. Oameni  la o răscruce a istoriei. Şi mai potrivit ar fi fost „Miracol la Budapesta“, pentru că, de la „Miracol la Milano“, al lui De Sica, n-am mai văzut un personaj zburând cu atâta naturaleţe peste oraş, ca în acest film maghiar din competiţie, „Luna lui Jupiter“, de Kornel Mundruczo (transcriu numele aşa cum apare el în programul festivalului, deşi primul instinct ar fi sa-l scrii Cornel Mîndruţă!). Am mai văzut, de acelaşi regizor (născut în Ungaria, în 1975), tot la Cannes, în 2008, „Delta“, care (deşi a luat premiul Fipresci) mărturisesc că nu mi-a plăcut, avea un aer hieratic şi calofil care îţi amintea celebra vorbă, a nu mai ştiu cui: toate genurile sunt bune, în afară de genul plicticos! Tot la Cannes, în 2014, am văzut „White God“, care a fost câştigătorul secţiunii Un Certain Regard; niciodată n-am să (vreau să) înţeleg cum acest film captivant, de o formidabilă actualitate şi pentru realitatea românească, a trecut pe ecranele noastre compet neobservat de marele public! Acum Mundruczo revine la Cannes, cu cel mai ambiţios şi mai complex film al lui de până acum, o „superproducţie de autor“, care a divizat critica – unii l-au receptat ca pe un titlu demn de Palmares, de premiul de regie, neapărat; alţii l-au privit ca pe un film „enervant, jenant, ostentativ“. Chestiune de gust!

        În ceea ce mă priveşte, mi s-a părut un film la care te uiţi fascinat, cum ai privi un acrobat care merge pe o frânghie, la mare înălţime, fără nicio plasă de siguranţă, dar care, când mai are doar doi paşi de făcut, alunecă şi cade în gol. Până aproape de sfârşit, filmul lui Mundruczo are ceva din originalitatea şi nebunia unei capodopere. Cât curaj îţi trebuie, estetic vorbind, să abordezi tema „primirii refugiaţilor în Europa“ în cheie cvasi-fantastică, să imaginezi un refugiat sirian, un tânăr fragil, împuşcat în piept, devenind un „înger“ dăruit cu puterea de a levita, de a se extrage, plutind, dintr-o lume violentă şi opacă! („nu există pe Planetă niciun loc sigur, unde să poţi fugi de ororile istoriei“).

Un medic chirurg excentric şi ateu, care, din neglijenţă, a omorât cândva un om, îl scoate din „lagăr“ pe tînărul sirian, şi împreună vor străbate „frontul“ – psihologic, emoţional, social, politic – al unui oraş (fie el Budapesta) invadat de refugiaţi în derivă, invadat de frică şi de umilinţă, un oraş rănit de o explozie teroristă la metrou şi bântuit de un poliţist feroce, corect definit de un critic de la festival drept „abjecţia perenă a fascismului naţionalist“. Un front halucinant, fără ieşire şi fără soluţie! Dar căruia regizorul, din păcate, i-a găsit rezolvarea cea mai proastă, transformând ultimul sfert de oră al filmului într-o paradă de împuşcături şi de urmăriri inutile! Incredibil, să eşuezi într-un film poliţist de serie B, după ce ai reuşit să creezi o splendidă alegorie, atât de subtilă, cu stofă dostoievskiană (Ce s-ar întimpla dacă Isus ar coborî pe Pământ, ca un refugiat? Cum am primi acest refugiat flămînd, hăituit şi fără adăpost, care bate la uşă?).

Un moment de antologie, din film: pe o terasă de acoperiş, personajul doctorului trăznit, necredincios şi cinic, dar inegalabil de generos şi de însetat de ispăşire, îi spune refugiatului sirian pe care e hotărât să-l salveze cu orice preţ: „Uite, ai şiretul de la pantof desfăcut“, şi se ghemuieşte să-i lege şiretul; moment în care tânărul straniu îi aşează uşor o mână pe cap, ca într-un gest de secretă binecuvântare!

Cred că filmul lui Mundruczo ar merita să-şi găsească un loc în Palmares. Deşi, din păcate, mă îndoiesc că va fi aşa!      

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite