Horaţiu „Moromete“, în timpul filmărilor la „Moromeţii 2“

Actorul Horaţiu Mălăele, în rolul lui Ilie Moromete

Filmările la „Moromeţii 2“ au început în a doua jumătate a lunii septembrie, în aceeaşi casă şi în acelaşi sat în care a fost turnat şi primul film, în vara lui 1985 - Talpa, din judeţul Teleorman. Dacă în filmul lui Stere Gulea din 1987, Moromete era interpretat antologic de Victor Rebengiuc, acum Horaţiu Mălăele a ridicat mănuşa provocării acestui rol.

Talpa se află la 45 de kilometri de Alexandria şi la doar câţiva kilometri de Siliştea-Gumeşti, satul natal al scriitorului Marin Preda.

Casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schiţele şi imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Distribuţia este una de excepţie şi reuneşte câţiva dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi actori români. În rolurile principale sunt Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi, la debutul într-un rol principal în cinema, Iosif Paştina (Niculae), alături de Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac.

Dacă primul film a fost o adaptare destul de fidelă a romanului, continuarea are la bază un scenariu inspirat din cel de-al doilea volum din „Moromeţii“,  din „Viaţa ca o pradă“ şi din publicistica lui Marin Preda.

 „N-a fost uşor să înlocuim o echipă de actori ca Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu sau Mitică Popescu, sunt nume de referinţă care pot inhiba orice actor. Au trecut însă 32 de ani, era greu de presupus că vom putea continua cu aceiaşi actori, cu atât mai mult cu cât acţiunea este plasată la doar câţiva ani după cea din primul film. Dar sunt foarte încrezător în calităţile şi talentul noii echipe de actori şi sper că voi reuşi să iau ce e mai bun de la ei“, spune regizorul.

Filmul „Moromeţii 2“ va avea premiera în cinematografele din România pe 9 noiembrie 2018.

                                                                               Marian Adochiţei (Achim Moromete) alături de Horaţiu                                                                           Mălăele (Ilie Moromete) (Foto: facebook/marian.adochitei)

Zâmbeşte „moromeţeşte“

„În bine sau în rău, se schimbase Moromete? Cei care îl duşmăneau sau stăteau cu ochii pe el se potoliră sau îl uitară, ca şi când l-ar fi iertat sau l-ar fi dispreţuit. Ce putea să însemne asta?”

Vorbele aspre ale Catrinei îl supără, se ridică şi trânteşte scaunul. Face câţiva paşi spre poartă, se strigă „Stop“. Zâmbeşte „moromeţeşte“, mulţumit de dublă, apoi îşi scoate din buzunar binecunoscuţii săi ochelari rotunzi, şi-i aşază pe nas şi începe să numere evreieşte bani imaginari, ca Shylock, ultimul lui personaj din spectacolul pe care l-a şi regizat la Comedie şi care a avut avanpremiera cu trei zile înainte să devină ţăranul Ilie Moromete.

De la Shylock la Moromete

Horaţiu joacă în perioada asta zece personaje. Spune că asta face parte din alteritatea actorului, „sau cum spuneau unii mai deştepţi - a îmbucătăţirii actorului. Actorul are această tânjeală, acest scop de a rămâne prea puţin în zona lui şi de a se redescoperi multiform în alte şi în alte personaje“. Toate astea reprezintă, de fapt, structura lui proteică de a face altceva şi o face cu mare dezinvoltură şi cu mare bucurie. Shylock şi Moromete sunt două personaje total diferite, dar fiecare e defrişat, într-un anume fel, de o drama puternică.

„Moromete este o idee“

Moromete e un personaj ciudat, care  din cauza lui şi a conjuncturii politice, ajunge să îşi piardă casa, familia, să piardă cam totul. Nu e un personaj puternic, nu este un câştigător, Moromete este o idee, ideea ţăranului filosof, “are o structură uneori bizară, oblomoviană”, îi place mai mult, cum spunea lumea, să stea, să fumeze şi să vorbească decât să muncească. Asta nu înseamnă că e un leneş.

Moromete ajunge dimineaţa, în ograda Catrinei, în flanelul lui de lână ros pe la buzunare, cu pălăria ponosită şi pantofii scâlciaţi, e frapant de autentic, mai ales pentru cei care au copilărit desculţi în curtea bunicilor. Juri că taman ieşi din cartea lui Marin Preda. Şi vine el aşa îmbrăcat, cu mersu-i agale, de filosof, la Catrina, să caute împăcare. Îi întinde o acadea lu’ Sande, nepotul ei, zicându-i „ia la bâtu!“.

Ilie Moromete, interpretat de Horaţiu Mălăele

Îţi poţi da seama de vârsta şi copilăria unor membri din echipă după cât de familiari sunt sau nu sunt cu unii termeni de la sat. Între două duble, unul dintre asistenţii de regizor întreabă dacă cumva bâtu e scris greşit şi au vrut să scrie oare băţul…de la acadea? „Nu, nu, e bâtu, adică bunicu’, aşa se spune la ţară“, zice Catrina, tăind roşii pentru bulionul care fierbe în tuci, la foc la lemne, în bătătură.

Horaţiu are doar jumătate de zi de filmare în lunea asta, seara joacă în „Cafeneaua“, unde nevastă îi e tot Dana Dogaru, intrepreta Catrinei. Dar până seara mai e destul timp, aşa că îşi programează şi o oră jumătate de tenis în Herăstrău. N-are decât 65 de ani.

Îşi repetă rolul, mai recită câte-o poezie a lui sau a altuia, mai cere o ţigară, că aşa e Moromete, rar îl vezi fără ţigară. Şi fumează ţigări din ’45, Carpaţi. Aşa cum spune şi un afiş din bodega lui Valache – „A reapărut mult apreciata ţigaretă Carpaţi, confecţionată cu tutun după o reţetă nouă, cu acelaşi preţ ca în trecut – 1 leu bucata“.

Ilie Moromete - Victor Rebengiuc 1985 şi Horaţiu Mălăele 2017 (Foto: Facebook Moromeţii 2)

Dorul de Tehomirul natal

Lui Horaţiu îi trezeşte satul din Teleorman, aflat la doar câţiva kilometri de Siliştea Gumeşti a lui Maria Preda, nişte emoţii şi o nostalgie aparte, îi trezeşte amintiri din copilăria lui de poveste, fiind crescut până la şapte ani la ţară, la bunici, în satul părinţilor săi, Tehomir, din Gorj. 

„Acolo m-am născut la viaţă, am început să deprind lucruri, şi să cunosc lumea şi tipuri şi arhetipuri ale lumii satului. E o lume specială, mică, total diferită de peisajul urban, spune Horaţiu.

 Iar sentimentele trăite în sat, printre ţăranii autentici, îl învăluie într-o aură atât de autentică, astfel că, dacă nu ai şti ce se filmează şi că el interpretează un rol, ai putea să bagi mâna în foc că rolul lui e 24 de ore din 24 de ţăran.

Într-o altă zi, se filmează cu figuraţie, aproximativ o sută de batrâni din sat, şi femei şi bărbaţi şi copii, costumaţi şi instruiţi ca atare, susţinătorii comuniştilor, care atunci încercau să se instaleze la putere.

După un dialog cu Zdroncan, care îi ceruse banii de foncire şi Moromete, ca de obicei, răspunsese: „N-am, dacă n-am de unde vrei să-ţi dau?”, aproape se ciocneşte de o bătrână din sat. Ea îşi făcuse rolul şi acum stătea într-un colţ şi aştepta ceva ce nici ea nu ştia. La un moment dat, femeia întreabă: „Maică, mai aveţi treabă cu mine? Că mai am şi eu una alta de făcut pe acasă“. 

                                                                             Horaţiu Moromete (Foto: facebook.com/moromeţii2)

„Mai avem, mai avem, că e lung metrajul”, răspunde Mălăele  şi trage cu nesaţ din ţigara lui Carpaţi.

„Altfelul lui Moromete”

Moromete este superior prin modul lui nativ intelectual de a fi, asta îi creează o autoritate faţă de ceilalţi. Fără să ştie de ce, foarte mulţi vin la el să îi ceară sfatul, pentru că el creează, prin apariţie, un fel de autoritate, gândul lui, pauzele pe care şi le ia între două vorbe, îi creează un anumit respect sau un fel de frică. De multe ori, te afli în faţa unui personaj, stai pe lângă el şi fără să ştii de ce ai un fel de teamă, pe care o impune personajul prin felul în care se mişcă, prin felul în care vorbeşte, prin felul în care tace, prin felul în care există lângă tine. De multe ori ne întâlnim cu acest gen de oameni. Iar Moromete este un personaj altfel.

„Altfelul lui Moromete constă în felul în care gândeşte, în felul în care merge, în oblomovismul lui, în lenea lui. Sunt prietenii lui care se chinuie mult mai mult, care muncesc mai mult, dar el are o filosofie a lui. Cu el a murit ţăranul filosof, nu numai în literatură, o dată cu venirea comunismului s-a stins o formă de ţăran. Cam asta vrea să imprime şi filmul“, mărturiseşte Horaţiu.

Moromete nu e un personaj şablon, pe care îl regăseşti foarte des în lumea satului, în asta mai stă altfelul lui. Este un personaj atipic, ambiguu, tocmai ambiguitatea asta impune în faţa celorlalţi. Şi nici n-ar trebui să aibă nişte trasee foarte precise, care poate l-ar face monoton, el este imprevizibil, şi asta te face mai curios să-i scormoneşti viaţa, să-l urmăreşti.

De la primul Moromete al lui Stere Gulea au trecut 32 de ani. Fiecare şi-a făcut un Moromete propriu citind opera lui Marin Preda. „Poate au fost de acord foarte mulţi cu Victor Rebengiuc, poate au fost mai puţini de acord. Eu personal nu încerc să mă identific cu niciuna dintre formele ştiute şi văzute, pentru că structura mea este în primul rând alta şi gândurile mele despre Ilie Moromete sunt altele. Pariul ar fi ca în momentul apariţiei filmului, acel Moromete să fie credibil, în primul rând, dincolo de formă, pentru că, indiferent de plusuri sau minusuri, fondul rămâne acelaşi, dar el trebuie să aibă viaţă, să fie plauzibil, spune cu o convingere incredibilă Horaţiu.

Nu există dubiu ca pariul să nu fie câştigat. Horaţiu Moromete convinge de la primul pas, de când îl vezi în flanelul lui de lână ros la buzunare, cu pălaria prăfuită pe cap, bând într-una tutun şi dând vreun sfat cui i-l cere. Încă un an de aşteptare, până în noiembrie 2018, dar o aşteptare care va merita fiecare clipă.