Grand Prix de l'Opera

Chiar dacă nu ştiu să mai existe în lume un teatru de operă care să organizeze o competiţie adresată vocilor, din anii '90 am asistat la Concursul „Magda Ianculescu”, doar găzduit de Opera din Bucureşti, cu participarea orchestrei, dar finanţat de fundaţia creată de soţul reputatei soprane tocmai pentru a omagia memoria uneia dintre cele mai îndrăgite artiste din cea de a doua jumătate a veacului trecut, cu o carieră importantă pe acea scenă.

Ulterior, ideea a fost preluată de ONB, păstrând structura, dar sub genericul „Maeştrii artei lirice” (discutabil şi comentat la vremea respectivă chiar şi în ce priveşte titulatura), hotărând ca fiecare ediţie să fie raportată la un solist de anvergură din trecutele decenii, începând cu... Magda Ianculescu, apoi continuând cu Arta Florescu sau Petre Ştefănescu-Goangă. Şi pentru că din nou s-a schimbat conducerea teatrului, „se cerea” (conform obiceiurilor împământenite la noi) să se schimbe formula, în locul acelui concurs apărând... „Grand Prix de l'Opera”, cu deschidere internaţională, având în juriu şi invitaţi - uneori de marcă - din străinătate. Trecând peste denumirea care, şi de această dată, este un fel de „struţo-cămilă” - aspect detaliat încă de la debutul manifestării -, pentru că este în limba franceză, se referă la Opera Naţională Bucureşti, iar contactele, comunicatele şi „adresările” oficiale sunt în... engleză, ceea ce, de asemenea, face ca „găselniţa” să fie şi ea unicat. Fără a avea vreodată un pliant de prezentare pe care organizatorii să-l trimită - ca orice concurs ce se respectă - în toate colţurile lumii, la conservatoare şi la Opere, toată mediatizarea derulându-se exclusiv pe Internet, publicând doar în zilele competiţiei un caiet ce cuprinde participanţii, s-a hotărât ca un juriu naţional să selecteze, pe baza unor înregistrări trimise de candidaţi, cam 50 de tineri capabili să intre în etapele eliminatorii.

Pe aceleaşi coordonate, la ediţia IV s-a comunicat faptul că, dintre cei doritori să participe, ai fost aleşi 52 de solişti care au intrat în prima etapă, acompaniaţi la pian, ca şi în etapa următoare, pentru ca în finală să rămână 9 concurenţi. Mare parte dintre membrii juriului de anul trecut s-au regăsit şi acum printre cei 8 care au ascultat... 9 finalişti - John Allison, redactor şef al revistei „Opera Magazine”  -Londra, Mihai Cosma, consilier artistic al ONB, Brenda Hurley, directorul Studioului Operei din Zurich, Joan Matabosch, director artistic la Opera Regală din Madrid, Hein Mulders, directorul al Filarmonicii şi al Aalto Theater din Essen, Jesus Noriega, director artistic al Operei Naţionale olandeze din Amsterdam, Dennis O’Neill, CBE, tenor şi director al Academiei de canto galeze - Cardiff, Gianni Tangucci, de la Maggio Musicale Formazione din Florenţa. Dacă iniţial s-au selectat şi câţiva tineri cu glasuri dramatice şi cu un potenţial remarcabil, în seara finală, desfăşurată, ca şi în urmă cu doi ani, la sala Radio (pentru că la Operă se preconizau reparaţii ale unor spaţii lăsate de izbelişte la celebra „renovare” din 2014), s-au prezentat în special soprane lirice sau de coloratură, două mezzosoprane „înalte” - de fapt Falcon sau în realitate soprane -, doi tenori şi un bariton, , sosind din Europa sau Asia, doar unul singur din România, etalând voci banale, oneste sau interesante, într-un repertoriu destul de divers şi ofertant, prea puţini preocupaţi însă de interpretare.

Premiul I - Long Zhang

La mai toţi finaliştii a frapat diferenţa uneori foarte mare între rezolvarea ariilor din prima parte a programului şi cele cântate după pauză, alese de juriu din creaţia italiană şi franceză sau germană; astfel, soprana Elisaveta Svershnikova (din Rusia) a fost anostă în Rigoletto, dar expresivă, deşi uşor stridentă în Candide, baritonul Pawel Konik (din Polonia) s-a remarcat prin glasul amplu, generos, bine condus în aria Contelui din Nunta lui Figaro, nu într-un stil autentic mozartian dar cu prestanţă şi accente expresive, iar în aria lui Wolfram din Tannhauser a reuşit să susţină linia dificilă cu acureteţe, dar şi cu rezervă, într-o intensitate estompată, sugerând liniştea interioară a personajului; soprana Alina Adamska (Polonia) a fost şi stridentă şi cu destule „licenţe” în coloraturile din Bărbierul din Sevilla, cântând ca o scolăriţă, pentru ca în aria din Lakme să fie neaşteptat de expresivă, mult mai nuanţată în interpretare, în timp ce tenorul Pavel Petrov (Belarus) a convins deopotrivă în aria din Evgheni Oneghin şi în cea din Werther, că vocea lirică, frumoasă, cu acut sigur, este pusă în valoare prin frazare, sensibilitate şi o paletă de culori adecvată. Din România, Antonia_Cosmina Stancu, abordând un repertoriu de mezzosoprană, deşi timbrul său este totuşi de soprană, a evoluat îngrijit, cu un glas plăcut, egal în registre, cu aplomb şi înţelegere a sensurilor cuprinse în ariile din Capuleti şi Montecchi şi Werther, iar tenorul chinez Long Zhang (singurul căruia i s-au ales ambele secvenţe doar din opere italiene) a entuziasmat prin timbrul liric plin, strălucitor şi amplu revelat în aria din Bal mascat (ultimul act), dar a dezamăgit în cea din Boema, tratată cu precauţie, cu o anume nesiguranţă, apărând şi mici accidente vocale, acuta rămânând însă viguroasă. Dacă soprana Ilona Krzywincka (Polonia) nu a convins nici în Rusalka, nici în Herodiade, arii parcurse anost şi monoton, cu o voce dezagreabilă, mezzosoprana Svetlina Stoianova (Bulgaria) a plăcut prin materialul calitativ, prin tehnica sigură şi expresivitatea destul de reliefată în ariile din Clemenza di Tito şi din nou Werther, pentru ca soprana Bianca Tognocchi (Italia) să agaseze în Lucia din Lammermoor (actul I) din cauza glasului mat şi manierei deloc şcolite a cântului, rezolvând mai curat aria din Manon - deci, culmea, neconvingătoare tocmai într-o operă italiană! Soliştii au fost acompaniaţi de către orchestra ONB, din păcate sub conducerea mediocră a lui Michal Klauza (invitat poate pentru că este director artistic al formaţiilor muzicale ale Radio Polonia de la Varşovia), nereuşind să echilibreze relaţia cu soliştii, atacurile fiind desincronizate, iar tempii destul de neadecvaţi (adesea foarte lenţi), păstrând o incertitudine care, cu siguranţă, nu au facilitat evoluţia tinerilor şi aşa cu destule emoţii.

Premiul II - Pavel Petrov

Un public deloc numeros, „completat” şi de participanţi la etapele precedente, reacţionând cu un entuziasm excesiv şi disproporţionat la prestaţiile celor de pe podium, aplaudând şi în mijlocul ariilor, s-a diluat sever în timpul celor 45 de minute în care juriul a deliberat ordinea premiilor, aşa încât, către ora 23,00, Eveline Păuna, cea care a prezentat întregul program şi Mihai Cosma au revenit pe scemă, invitând apoi câte un membru din juriu să anunţe premiile, nelipsind şi câteva „bâlbe” şi încercări de a traduce din engleză deşi nu era cazul, prelungind astfel şi mai mult desfăşurarea începută cu 4 ore în urmă; deşi era de aşteptat ca Ambasadorii să ofere premii pentru cea mai bună interpretare în limba ţării respective, am constatat cel puţin amuzaţi că reprezentantul Italiei a acordat un premiu... sopranei din Peninsulă, cel din Germania a preferat-o pe Alina Adamska, soprană care a cântat arii de Rossini şi Delibes (deşi a existat în finală o arie în germană...), iar cel din Rusia a optat pentru baritonul aplaudat în Mozart şi... Wagner! Dar Premiul I i-a fost conferit (totuşi) lui Long Zhang (căruia Gianni Tangucci i-a acordat şi o săptămână de studiu la Florenţa), Premiul II i s-a decernat unui alt tenor - Pavel Petrov (directorul Operei din Essen dându-i posibilitatea să apară într-o reprezentaţie pe acea scenă) -, iar pe locul III s-a clasat mezzosoprana Svetlina Stoianova; ca şi anul trecut, toţi finaliştii au primit câte „ceva” - fie şi o diplomă -, Antonia Stancu acumulând 3 premii - cel al Radio-ului, cel al tinereţii şi cel al publicului (pentru prima oară s-a votat on-line, în timp real), apoi directorul Operei Real Madrid a preferat să o invite pe Alina Adamska într-un spectacol de stagiune, cel puţin ciudat Elisaveta Sveshnikova a fost aleasă pentru a evolua în cadrul unui eveniment al ONB, iar Ilona Krzywincka într-un spectacol la Opera bucureşteană - de ce, nu am înţeles... Cu siguranţă, cei doi tenori ar fi fost mult mai bineveniţi în producţiile teatrului... Şi la această ediţie, pianista Viorica Rădoi a oferit Premiul „Colla Parte” pentru cel mai bun acompaniator, revenind  polonezului Pawel Clapinski. De altfel, firesc, au fost nominalizaţi şi li s-a mulţumit tuturor pianiştilor care au colaborat în primele două etape de concurs.

Premiul III - Svetlina Stoianova

Apoape de miezul nopţii, cei câţiva temerari care au rămas în sală, riscând să înceapă apoi vânătoarea de taxiuri, au plecat schimbând impresii, mulţumiţi sau contrariaţi de deciziile juriului, finaliştii respirând fericiţi sau măcar relaxaţi, la rândul lor mulţumii sau dezamăgiţi de rezultat, organizatorii şi juriul declarându-se, probabil,încântaţi de un demers care a „ieşit” aşa cum au sperat. S-a încheiat ediţia a IV-a a Concursului „Grand Prix de l'Opera”, de o vreme membru al Federaţiei Mondiale a Concursurilor internaţionale de muzică - ce va fi anul viitor, vom vedea... Cert este că nu-mi amintesc ca până acum vreun deţintor al Premiului I să fi cântat la Opera Naţională - unii chiar nu ar fi meritat, alţii... nu au avut timp (ca să nu spun că... nu au fost interesaţi...). Dar poate că acum va fi altfel...