„Oedipe” rămâne un moment de referinţă în peisajul muzical al primei jumătăţi a secolului; în epocă îi putem alătura marilor creaţii ale genului, Pelleas şi Melisande de Debussy, Wozzeck de Alaban Berg. Oedipe se distinge prin mesajul său umanist, prin felul în care este comunicat acest mesaj, prin originalitatea mijloacelor privind structurarea muzical-dramatică, prin încrederea fără limite în valorile de bază ale omului. Indiferent de avatarurile prin care îi este dat să treacă, speranţa nu moare. Indiferent de potrivinicia împrejurărilor. Enescu o face apelând la valorile de bază, perene, ale civilizatiei europene. Căci pentru Enescu civilizaţia greacă antică rămâne, iată, un permanent izvor inspirator. Iar gândul său poate fi alăturat mişcării umaniste europene interbelice; atrăgând încă de atunci atenţia asupra posibilei alterări a fiinţei umane. Şi Enescu nu este singurul. Am în vedere în egală măsură demersul unui fabulos gânditor, literat şi eseist cum este Miguel de Unamuno sau creaţia unui compozitor precum Arthur Honegger. „Religia mea este de a căuta adevărul în viaţă şi viaţa în adevăr”, îşi mărturisea credinţa scriitorul spaniol. Enescu investeşte peronajul operei sale cu această putere de a căuta adevărul peste limitele fireşti ale omului, de a regăsi ulterior viaţa în adevăr. Iar în ce priveşte elaborarea libretului, colaborarea cu un literat de talia lui Edmond Fleg, rămâne şi aceasta exemplară; ...privind valorificarea celor două tragedii ale lui Sophocle.

Semnificativ rămâne faptul că o nouă generaţie de muzicieni – a treia? a patra? - se apropie de această capodoperă a genului.

Vladimir Jurowski (foto dreapta) este muzicianul, este dirijorul care dispune de forţa pătrunderii, a înţelegerii adevărului artistic, de capacitatea înfăptuirii acestuia în cadrul actului artistic al creaţiei; în compania membrilor celebrei London Philharmonic Orchestra, a unui minunat muzician-cântăreţ precum este bas-baritonul Paul Gay în rolul titular. Este un talent muzical-dramatic impresionant; ...dată fiind pătrunderea inteligentă a textului, susţinerea vocală amplă, încărcătura dramatică consistentă, atent susţinută pe întreaga extindere a acestui rol complex. Căci vocea de bas-bariton pe care o solicită rolul este una rar întălnită, cu totul specială; acoperă zone extinse de culoare, de expresie, ale registrului grav.

Particularitatea acestei realizări de ansamblu? O observaţie simplă te face să constaţi că s-a cântat şi s-a auzit tot sau aproape tot din ceea ce a notat Enescu în partitură! Aş îndrăzni să spun că probitatea profesională s-a situat deasupra aşteptărilor. Coerenţa întregului, claritatea, cursivitatea momentelor muzical-dramatice au fost uimitoare! Iar discursul simfonic s-a dovedit a fi realmente împlinit; în totalitatea aspectelor ce privesc vocile polifoniei în orchestră, consistenţa funcţională a acestora, conducerea semnificativă a motivelor conducătoare, dinamica orchestrală, relaţia dintre planurile sonore, dintre voci şi ansamblul orchestral. In roluri episodice atent elaborate a apărut o veritabilă echipă de cântăreţi-actori care vor fi prezenţi şi pe parcursul proximei realizări londoneze, deasemenea în variantă de concert. Enescu manifestă o predilecţie pentru vocile grave; atât în cazul celor feminine cât şi masculine. De această dată în rolul Jocastei, Ruxandra Donose defineşte un personaj în realizarea căruia accentuează pregnant aspectul dramatic. Imi exprim o serioasă rezervă în ce priveşte susţinerea unui important rol episodic, anume acela al Sfinxului, moment ce a fost, în plus, deservit de o amplificare deloc potrivită.


Paul Gay

Este firesc a ne aminti aici echipa realmente magistrală a premierei bucureştene din anul 1958, în variantă scenică; de asemenea talentul dramatic al baritonului David Ohanessian, senzualitatea marcată de accente tragice a mezzo-sopranei Elena Cernei, realizarea de referinţă, unică, cu totul copleşitoare a mezzo-sopranei Zenaida Pally în rolului Sfinxului; sau cea a baritonului Dan Iordăchescu în rolul Creon.

De această dată, pe Scena Sălii Mari a Palatului, şi-au dat concursul Corul Academic al Filarmonicii bucureştene, ansamblu condus de maestrul Iosif Ion Prunner, Corul de Copii Radio condus de maestrul Voicu Popescu. In lipsa unei potrivite expuneri pe monitoare a textului tradus, proecţia video ce a însoţit muzica s-a dovedit a fi utilă.

Nu trebuie uitat; în stagiunea trecută, tot sub conducerea lui Vladimir Jurowsky opera Oedipe a văzut luminile rampei la Londra, în celebra Covent Garden Opera House; ...versiune apreciată în mod absolut din punctul de vedere muzical-dramatic dar foarte controversată în ce priveşte realizarea scenic-regizorală. Se întâmplă şi pe la casele noastre!

Articolul a fost anterior publicat în revista România Literară.