„Faces of Death”, considerat unul dintre cele mai şocante filme făcute vreodată. Regizorul: „E destul de cool când te gândeşti că am creat un film cult“

Patologul care deschide filmul,portretizat de Michael Carr                            FOTO: screamhorrormag.com

În 1978, apărea filmul „Faces of Death”, considerat unul dintre cele mai şocante filme realizate vreodată, plin cu secvenţe cu autopsii, prăbuşiri de avioane şi execuţii. Ani mai târziu, când un băiat din Massachusetts şi-a ucis un coleg, a declarat că filmul l-a făcut să se decidă.

”Faces of Death”, în regia lui Conan LeCilaire, conţine secvenţe cu oameni sau animale, morţi sau pe punctul de a muri, de regulă, într-un mod brutal. Filmul debutează cu un patolog care descrie cele ce urmează ca o colecţie personală de clipuri adunate din întreaga lume.

„De-a lungul anilor, am alcătuit o bibliotecă a multiplelor feţe ale morţii”, spune acesta.

La 40 de ani de la momentul lansării filmului (1978), ”Faces of Death” a primit reputaţia de unul dintre cele mai şocante filme făcute vreodate. „Chiar şi astăzi,în epoca videourilor cu execuţiile statului Islamic, încă îşi păstrează puterea”, scrie The Guardian care a luat urma regizorului, dar şi pe cele ale lui Diane Feese şi Sherry Forget, două americance care în adolescenţă au văzut filmul la şcoală. Ulterior, familiile acestora au dat în judecată liceul.

„Conan Ucigaşul”

Regizorul este astăzi în Colorado, unde deţine un magazin de arme. Insistă, mai scrie The Guardian, să i se spună pe pseudonimul de când era regizor, Conan LeCilaire, nume pe care l-a ales la 20 de ani, crezând că înseamnă „Conan Ucigaşul”, în franceză. „Nu înseamnă deloc. Dar creierul meu la vârsta aia, credeam că eram deştept”, a spus acesta, citat de publicaţia britanică.

„E destul de cool când te gândeşti că, ştii tu, am creat un film-cult”, mai spune regizorul despre ”Faces of Death”.

Cariera lui LeCilaire începea la 14 ani când tatăl său i-a oferit o slujbă în cadrul companiei de film-documentar pe care o deţinea. La un moment dat, la mijlocul anilor 70, un bărbat de la o companie japoneză de film şi-a făcut apariţia în biroul său cu o oferă bizară.Adusese cu el afişul unui documentar intitulat ”The Great Hunt”, format din secvenţe cu animale care mureau. „Oameni omorând animale în toată lumea. Luate pentru mâncare, practic”, completează regizorul.

LeCilaire s-a hotărât, la scurt timp, să facă un material despre cum sunt omorâţi oamenii, aşa-numitele „şocumentare”. „Şi-a convins un prieten care era doctor să îl lase să intre într-o morgă, unde a filmat o atuopsie pe care a combinat-o cu alte secvenţe cum ar fi nişte foci care erau bătute până la moarte”, mai scrie reporterul The Guardian.  

                                                                                                   LeCilaire (Foto: cinemagia)

Când clienţii au venit din Japonia, le-a arătat rezultatele.

„Au înnebunit. Erau atât de încântaţi” îşi aminteşte regizorul.

A adunat ulterior material sufficient pentru un întreg film. A mers la agenţii de presă şi a cumpărat o secvenţă cu o femeie care se aruncă de la balconul apartamentului, precum şi câteva accidente de maşină.

Marele succes din Japonia

A decis însă să aibă şi o serie de secvenţe regizate. Aşa că alături de scenaristul său au alcătuit o listă de scenarii fatale, de la atacul unui alligator, la scaunul electric şi până la decapitare. A angajat actori, a rezervat locaţii, iar împreună cu o echipă de la Hollywood, a filmat totul în puţin peste o lună.

Ironia este că multe dintre scenele din ”Faces of Death” care au cauzat rumoare, sunt false, însă chiar şi astăzi însă, mulţi spectatori tot mai cred că au fost reale.

Faces of Death a intrat în cinematografele din Japonia, în 1978, subt titlul ”Junk”. A fost un mare succes, iar peste câţiva ani, în 1987, a venit următorul succes, odată cu apariţia casetelor video, când era şi un val de cerere de filme de groază violente. „Iar cel mai popular dintre toate este un gunoi numit Faces of Death”, scria pe atunci ”Chicago Tribune”.

”Faces of Death” fusese interzis în câteva ţări, printre care Marea Britanie, însă pe eticheta casetelor se putea citi ”interzis în 46 de ţări”. 

A inspirat o crimă

Psihologii dezbăteau filmul, avertizând că ar putea „interfera cu dezvoltarea copiilor şi cu atitudinea lor faţă de moarte”. După ce a văzut filmul, Sherry Forget a mers acasă, iar în acea vară abia dacă a ieşit din casă. Diane Feese a fost cea care le-a spus părinţilor despre film, aceştia intentând proces şi primind în cele din urmă, despăgubiri în valoare de 100.000 de dolari.

În 1986, un băiat de 14 ani din Massachusetts, pe nume Rod Matthews, îşi ademenea un coleg în pădure, unde îl bătea până la moarte cu bâtă de baseball. Mai târziu, a declarat că a decis să îl omoare după ce văzuse ”Faces of Death”. Alţi doi autori ai unor crime ar fi declarat, de asemenea, că filmul i-a inspirat, însă LeCilaire nu crede că există de fapt o legătură, explicând că „oamenii răi vor comite crime oricum. Mă face să mă simt prost că Matthews a spus că <<Faces of Death>> l-a făcut să facă asta. Dar să cred că dacă nu era <<Faces of Death>>, asta l-ar fi oprit să o facă? Nu.”