Deschidere strălucită a Anului Richard Strauss

Iniţiativa de a prezenta primul proiect naţional major în Anul Richard Strauss - un secol şi jumătate de la naşterea şi şase decenii şi jumătate de la moartea compozitorului - a avut-o activul management al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

A soluţionat astfel şi alegerea titlului ce se cântă în concert, tradiţional, la sfârşit de ianuarie: „Ariadna la Naxos”, op. 60, pe libretul lui Hugo von Hofmannsthal, versiunea din 1916. Un demers pretenţios dar, poate, mai simplu de realizat decât alte opusuri lirice straussiene, mai ales în lipsa condiţiilor de spectacol scenic.

Reuşita a fost notabilă, Orchestra Naţională Radio aflată sub bagheta dirijorului ei şef Tiberiu Soare s-a aplecat cu seriozitate asupra dificilei partituri, a asigurat cursivitatea complexului discurs muzical şi, în compania soliştilor, a teatralizat lectura, subliniindu-i vivacitatea, sensibilitatea, conflictul dramaturgic şi marea respiraţie a finalului. Poate numai câteva momente de la începutul actului unic au fost străbătute de platitudini, în rest instrumentiştii şi dirijorul s-au întrecut pe sine într-o tălmăcire care îi onorează.

Reuşita pe care o consemnam a căpătat însă strălucire graţie prezenţei în distribuţie a renumitei mezzosoprane Ruxandra Donose, cea care a adus pe scena Sălii Radio arta ei desăvârşită în rolul Compozitorului, personaj pe care l-a interpretat pe mari scene internaţionale şi urmează să-l abordeze din nou peste câteva luni la Opera Regală Covent Garden din Londra. Cu binecunoscuta-i voce de culoare învăluitoare, cu timbralitate neagresivă în registrele mediu şi grav, cu acute bine articulate, artista şi-a dovedit o dată în plus inteligenţa în construcţia rolurilor, în care – şi aici - cultura stilistică, subtilităţile, stăpânirea la perfecţiune a „Sprechgesang”-ului straussian au fost comandamentele supreme. Ruxandra Donose este o intelectuală a cântului, de exemplară ţinută vocală.

Excelentul clujean Marius Vlad Budoiu, ale cărui performanţe în ţesături vocale de tip wagnerian – cum este şi cea din „Ariadna la Naxos” - sunt remarcabile, a abordat rolurile Tenorul în Prolog şi Bacchus în Actul unic, cu ştiinţa adresării eroice venită dintr-o emisie rotundă de glas, deloc metalică, în care accentuările şi nuanţele nu lipsesc. Păcat că o evidentă indispoziţie i-a periclitat câteva note înalte.

În rolul titular, soprana Lavinia Cherecheş a umplut sala cu o voce de dimensiune importantă şi cu un registru central corpolent, de consistentă calitate, strălucitor rezonant. Este evident că apetenţa artistei se îndreaptă către rolurile intens dramatice, aşa încât s-a simţit confortabil în pasajele de această factură ale partiturii, chiar dacă anumite stridenţe acute, ca şi un oarecare vibrato s-au făcut resimţite. Mai puţin convingătoare a fost partea lirică, lamento-ul elegiac al eroinei.

Tânăra soprană Irina Ionescu s-a confruntat cu dificultăţile de ţesătură ultra-înaltă ale personajului Zerbinetta, rol pentru care posedă toate datele necesare, astfel încât, în integralitate, parcurgerea lui nu i-a creat probleme de ambitus şi rezultanta a fost, aşa cum era de aşteptat, spectaculoasă. Emoţiile intrării într-o asemenea partitură s-au insinuat în intonaţie, pe alocuri. În plus, studiul stilistic trebuie să se îndrepte către colorizări şi accente adecvate scriiturii straussiene, către exprimarea fluidă a senzualităţii feminine.

Din distribuţia abundentă aş face două remarci cu caracter general. Mai întâi, trio-ul de nimfe, aproape omogen alcătuit, a revelat legato-ul şi linia vocală fluentă a sopranei Andreea Novac (Echo), frumosul glas al mezzosopranei Andreea Iftimescu (Driada) şi percutanţa solidă a sopranei de coloratură Mădălina Barbu (Naiada). Apoi, ansamblul interpreţilor rolurilor mici, toţi cu bună pregătire şi voci plăcut rezonante: baritonul Florin Simionca (Profesorul de muzică), baritonul Şerban Vasile (Peruchierul şi Arlechinul), basul clujean Beniamin Pop (ca noutate bucureşteană, glas frumos în rolurile Lacheul şi Truffaldino), incisivul tenor Liviu Indricău (Ofiţerul şi Scaramouche), tenorul Lucia Corchiş (Maestrul de dans şi Brighella).

Pentru rolul Majordomului s-a recurs la un actor de teatru, Claudiu Bleonţ, care s-a apropiat destul de mult – ca pronunţie şi intonaţia rostirii prozei - de autenticitatea unui nativ german.

În Anul Richard Strauss, Orchestra Naţională Radio a lansat o provocare de ridicată magnitudine. Se aşteaptă replicile.

Articolul a fost publicat anterior în Cronica muzicală on-line.