Daţi un leu pentru „Cuminţenia Pământului“? Vlad Alexandrescu crede că da

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Cuminţenia Pământului“,
disputata lucrare a lui Brâncuşi FOTO Mediafax
„Cuminţenia Pământului“, disputata lucrare a lui Brâncuşi FOTO Mediafax

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, îi îndeamnă pe români să „dea un leu“ pentru opera lui Brâncuşi. Anunţul său că va lansa o campanie naţională de strângere de fonduri este contestat de moştenitori, care cer ca contractul şi plata să fie definitivate în următoarele două săptămâni.

Ministrul Culturii a anunţat pe 16 martie, miercuri seară, că proprietarii sculpturii lui Brâncuşi „Cuminţenia Pământului“ au acceptat oferta de achiziţie de 11 milioane de euro propusă de comisia de negociere mandatată de Guvern. Dintre aceştia, 5 milioane vor veni de la bugetul de stat, iar restul din donaţiile românilor.

Conform lui Vlad Alexandrescu, proprietarii „Cuminţeniei Pământului“, lucrarea lui Constantin Brâncuşi, au acceptat oferta de achiziţie propusă de comisia de negociere mandatată de Guvernul României pe care a condus-o, în valoare de 11 milioane de euro. „Din această sumă, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul ei, Ministerul Culturii va lansa o subscripţie publică naţională. Detaliile campaniei de subscripţie vor fi anunţate în perioada următoare“, a scris, miercuri seară, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe pagina sa de Facebook.

Bani din diaspora 

Joi, 17 martie, într-o întânire cu jurnaliştii, Vlad Alexandrescu a dat mai multe detalii despre procesul de negociere şi şi-a exprimat încrederea că subscripţia publică va reuşi să strângă banii necesari achiziţionării lucrării. „Statul oferă cinci milioane de euro, totuşi, pentru a ajunge la un preţ just şi echitabil pe care am convenit cu proprietarii lucrării, 11 milioane de euro, proprietarii trebuie să primească mai mult decât oferă statul, am hotărât să facem apel la o colaborare cu fonduri financiare ale cetăţenilor români, ale companiilor româneşti, ale diasporei, pentru a suplimenta suma de 5 milioane pe care o dă statul român.

Este prima oară după 128 de ani după ce s-a înfiinţat Ateneul Român, acest tip de subscripţie publică este în interesul artei şi a culturii“,

a declarat Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii.

Totodată, premierul Dacian Cioloş, într-un mesaj scris tot pe pagina sa de Facebook, a dat asigurări că negocierea a fost făcută de profesionişti, oameni care cunosc foarte bine piaţa de artă a lucrărilor lui Constantin Brâncuşi, experţi recunoscuţi la nivel internaţional. Vlad Alexandrescu susţine că termenul pe care îl are pentru definitivarea subscripţiei publice este sfârşitul lunii septembrie. Ministrul afirmă că este de datoria presei să facă cunoscută existenţa necesităţii acestor donaţii, dar nu este dispus să plătească nimic pentru aşa ceva. Întrebat ce se va întâmpla dacă nu va reuşi în cele din urmă să strângă cei 6 milioane de euro necesari, mai precis dacă îşi va da demisia, Vlad Alexandrescu a tranşat sec chestiunea: „Înseamnă că poporul român nu este interesat de artă“. "Atunci înseamnă că poporul român nu îşi doreşte că această lucrare să rămână în circuitul nostru. Vom declina drepturile de preempţiune ale statului de cumpărare a lucrării şi ea va rămâne la libera dispoziţie a proprietarilor", a explicitat Alexandrescu. Alexandrescu a mai spus că se bazează pe promisiunile unor români din diasporă, cărora n-a vrut să le dezvăluie numele.

„Blana ursului din pădure“

Euforia prematură a ministrului Alexandrescu şi a premierului Cioloş a fost umbrită, însă, de un alt anunţ venit în cursul dimineţii de ieri, din partea avocatului Bogdan Grabowski, care-i reprezintă pe proprietarii de drept ai disputatei sculpturi. Proprietarele actuale sunt doamnele Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu, descendente ale inginerului colecţionar de artă Gheorghe Romaşcu, care-a cumpărat în 1911 lucrarea chiar de la celebrul artist.

În esenţă, Grabowski afirmă că niciodată în timpul negocierilor nu s-a pus problema vreunei subscripţii publice, ceea ce schimbă radical datele problemei. Ministrul şi comisia pe care-o conduce au dat impresia că negociază cu banii jos, conform avocatului. „Ministrul Culturii nu a negociat pe banii statului, ci pe ai unor iubitori de artă“, a declarat Grabowski pentru news.ro, referindu-se la „subscripţia publică naţională“ invocată de ministru. Şi mai plastic spus, „e ca şi cum domnul ministru ar fi vrut să vândă pielea ursului din pădure“, a transmis Bogdan Grabowski ceea ce susţine că este dezamăgirea moştenitoarelor sculpturii lui Brâncuşi.

În două săptămâni, banii jos

„Negocierile s-au purtat în anumiţi termeni care, se pare, acum nu mai sunt respectaţi de ministrul Culturii. Dumnealui a afirmat că banii există la buget şi că vor fi daţi integral. Iar în urma anunţului său aflăm că vrea să lanseze o subscripţie publică naţională“, a declarat reprezentantul proprietarilor. „În timpul discuţiilor, domnul ministru a cerut un scurt răgaz pentru a se consulta cu prim-ministrul, iar după câteva minute a spus că de la 10 milioane – care fusese ultima ofertă – statul poate da 11 milioane. Există un acord asupra sumei în termenii negocierilor, unde nu s-a spus nimic de subscripţie. După răspunsul proprietarilor – care au avut termen de două zile să hotărască – a rămas ca alţi termeni să fie negociaţi“, a explicat acesta.

„Se pare că domnul ministru ne pune acum în faţa faptului. Nu negocia pe banii statului, ci pe ai unor iubitori de artă. Ce se va întâmpla dacă aceşti şase milioane de euro nu vor fi strânşi?“,

a mai afirmat avocatul, adăugând că moştenitorii sculpturii lui Brâncuşi aşteaptă să aibă o nouă discuţie cu ministrul Culturii. Soluţia propusă de Grabowski, mai exact cerinţa acestuia, este de natură să-i dea bătăi de cap lui Alexandrescu: „Această subscripţie modifică puţin datele problemei. În termen de şapte zile, începând de miercuri, moştenitorii vor să aibă un contract semnat cu statul, iar în decurs de 14 zile de la aceeaşi dată, să fie făcută plata“. Contactat de „Adevărul“, Vlad Alexandrescu a spus că ultima opţiune a doamnelor Ionescu şi Şerbănescu este că sunt de acord cu termenul de 31 octombrie, pentru plata banilor.

Românul şi Brâncuşiul

Comparaţia cu subscripţia pentru Ateneu, de la sfârşitul secolului XIX, pe care şi-ar dori Vlad Alexandrescu s-o sugereze, nu se susţine însă. Atunci era vorba de o instituţie culturală fundamentală, o clădire pentru concerte, pe care proaspătul stat, România modernă, nu o deţinea. Acum este vorba de o simplă lucrare de artă, oricât de valoroasă, care se tranzacţionează, ca orice altă operă, pe piaţa de artă. Dacă statul are suficienţi bani să-şi exercite dreptul de preempţiune, foarte bine, dacă nu, nu trebuia să se bage şi apoi să apeleze la simţul estetic al românilor.

Câţi români au văzut lucrarea lui Brâncuşi în atâţia ani în care a fost expusă la Muzeul Naţional de Artă (muzeu care conţine atâtea capodopere şi este vizitat doar de 20 de oameni pe zi, majoritatea turişti străini) sau la Muzeul Naţional Cotroceni, unde se află acum? Aşa că „Cuminţenia Pământului“ e ultimul lucru care-l interesează pe român, Alexandrescu e naiv. În plus, nu este deloc singura lucrare a marelui sculptor aflată în colecţia Muzeului Naţional de Artă, chiar dacă celelalte nu sunt atât de valoroase ca aceasta.

OPINIE Andrei Pleşu: "Un examen pentru românii patrioţi"

image

Mi se pare mai mult decît lăudabil faptul că ministrul Culturii a insistat ca achiziţia unei capodopere a lui Brâncuşi să fie posibilă. Înţeleg că guvernul a fost de asemenea de acord să acopere o bună parte din costuri (n.r. – 5 milioane de euro).

E nevoie, însă, şi de o mobilizare publică, pe modelul „daţi un leu pentru Ateneu“. Ne aflăm, astfel, dinaintea unui examen pe care românii trebuie să-l dea, pentru a-şi dovedi patriotismul, dincolo de vorbe şi sarmale. Ar fi bine ca oamenii să contribuie, fiecare după posibilităţi, pentru a aduce „Cuminţenia Pămîntului“ în patrimoniul naţional.

Vom vedea, cu această ocazie, cît efort personal pot adăuga marii noştri patrioţi discursurilor ieftine despre „mândria de a fi român“. (Iulia Roşu)

[<a href="//storify.com/Alinavasile/cumintenia-pamantului" target="_blank">View the story "Cuminţenia Pământului, disputata lucrare a lui Brâncuşi" on Storify</a>]

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite