CRONICĂ Gala balerinilor de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“

CRONICĂ Gala balerinilor de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“

„Les Sylphides”, spectacolul de deschidere al Galei Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”                             Fotografii de Paul Buciuta

Opera Naţională Bucureşti a găzduit marţi, Gala Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, în care, pe lângă momentele  de balet clasic, s-au regăsit momente coregrafice moderne, precum şi dansuri populare româneşti

Ştiri pe aceeaşi temă

Gala celor de la „Floria Capsali” a fost cu un program eclectic, cu momente care nu au avut o poveste, un fir narativ, accentul fiind mai degrabă pe muzică, pe redarea, prin mişcările fluide ale dansatorilor, a muzicii ca act în sine. 

Acest lucru a fost anunţat şi prin deschiderea galei care a fost marcată de concertul Chopiniana („Les Sylphides”), spectacol în care predomină o stare, nu o poveste, şi anume cea romantică, presupunându-se adesea că singurul bărbat dintre cei patru solişti ar fi poetul cuprins de reverie, printre silfide. Momentul „Silfidelor” celor de la „Floria Capsali” a fost un moment reuşit, bine sincronizat şi bine închegat, „poetul” Cristian Şuşu dovedind, alături de cele trei soliste-silfide, mişcări precise precum şi o postură şi mimică controlate.

În ansamblu, Gala a fost un adevărat succes, elevii de la liceul de coregrafie nelăsând emoţiile să îi trădeze. Construcţia, în sensul aşezării momentelor, a fost una foarte bună, până la finalul celei de-a doua părţi, spectatorii bucurându-se de o infuzie de balet clasic pur în care eleganţa a irumt din armonia creată de mişcările elevilor de la „Floria Capsali” şi operele unora dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai tuturor timpurilor, precum Chopin, Pugni, Ceaikovski, Minkus, Beethoven sau Debussy.

O dată cu momentul care a închis cea de-a doua parte, o suită de dansuri populare româneşti, spectacolul a dezvăluit noi elemente. Pentru momentul românesc, elevele claselor a VI-a şi a IX-a au dansat în sincron, cu graţie şi cu zâmbetul pe buze, reuşind, şi datorită costumelor tradiţionale, să evoce sentimentul mândriei de a fi român.

  

Suită de dansuri populare româneşti (Rapsodia, Hora, Oaş, Fecioreasca, Crihalma)

Unele scăpări

Cea de-a treia parte a galei a debutat cu un moment care le-a dovedit spectatorilor că evenimentul a integrat în acest gen de dans artistic chiar şi momente comice. Astfel, pe muzică pe Chopin, şase balerine au jucat publicului o festă, afişând încă din primele momente greşeli evidente, dar care au părut iniţial, scăpări reale. Când greşelile au început să se adune şi când publicul a sesizat expresiile încruntate ale unora dintre protagoniste, privind la cele care greşeau, a devenit evident că ceea ce se întâmpla era o manifestare artistică, o dezordine intenţionată, plină de haz.

Monica Agarici şi Momo Peter Sanno în momentul lor, ”The Silent One”

Două momente foarte intense le-au reprezentat cele realizate de Daniel Alexandru Dragomir, absolvent UNATC, şi Andreea Vălean care au dansat împreună pe muzica lui Scott Ross, şi  dansul, pe Wright, al elevei Monica Agarici şi al lui Momo Peter Sanno, renumit dansator şi coregraf. Ambele momente s-au aflat sub semnul pasiunii şi senzualităţii, cu mişcări precise care punctau alternanţele în creşterea sau scăderea intensităţii.

O demonstraţie de „Vals Masquerade”, coregrafiată de profesor Cristina Mitu, a constituit un moment deopotrivă misterios, dar şi ritualic, senzaţie cu atât mai pregnantă cu cât culorile acestui moment au fost roşu şi negru. Cele zece protagoniste îmbrăcate în rochii negre, cu cocuri spaniole cu trandafiri, au realizat flexiuni lente în care descriau, cu mâinile în aer, mişcări ce aduceau aminte de realizarea unor ritualuri.

 

Zece graţii în „Vals Masquerade”  

Energie debordantă

Elevul Quirin Brunhuber a fost protagonistul mai multor momente ale galei Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, descurcându-se ireproşabil la fiecare. Totuşi, publicul a fost impresionat mai ales de prestaţia sa energică în dansul rusesc din baletul „Spărgătorul de nuci” al lui Ceaikovski, în care a dansat alături de Ioana Voicu.  De asemenea, cu o energie debordantă, Brunhuber a fost şi cel care a încheiat gala, alături de colega sa, Andreea Vălean, prin Tarantella, un pas de deux care necesită schimbări bruşte de direcţie, precum şi o frenezie continuă, lucru deloc surprinzător având în vedere că acest dans italienesc era considerat un leac prin care cei muşcaţi de tarantulă ar fi putut să elimine veninul. Marţi, Brunhuber a reuşit cu siguranţă să se lecuiască.

 

Quirin Brunhuber şi Ioana Voicu, dans rusesc din baletul „Spărgătorul de nuci”

Au existat şi momente care au făcut sala să amuţească instant din cauza muzicii alese, dar şi a interpretării celor care s-au desfăşurat pe o astfel de muzică.  Acesta a fost şi cazul Mariei Şerbănoiu, care a dansat pe „27’52’”, de Dirk Haubrich, alternând momente de unduire cu momente electrizante, cu mişcări uneori robotice, dovedind o disciplină deplină asupra propriului trup.


Anual, prin intermediul galei, liceul îşi prezintă tinerele talente, adesea cu rezultate la concursuri internaţionale de balet sau cu burse la marile şcoli de balet din străinătate.

Profesorii care au pregătit elevii pentru gală sunt Ana Donca Caraianopol, Nicoleta Cocea, Doina Crăciun, Clarisa Cristea, Anamaria Ghinea, Marian Horhotă, Iacob Macrea, Diana Mateescu, Cristina Mitu, Gabriela Mocanu, Ortansa Niculescu, Simona Paraschivu, Mirela Simniceanu, Rosemarie Bot Stocec, Andreea Tănăsescu, Daniela Tebeică, Vlad Toader, Mihaela Ţigănuş Vasilovici, Traian Vlaş, Doina Georgescu şi Lăcrămioara Petcu. 

 

     

citeste totul despre: