Consiliul General al Municipiului Bucureşti discută înfiinţarea Casei Artelor „Dinu Lipatti”

Consiliul General al Municipiului Bucureşti discută înfiinţarea Casei Artelor „Dinu Lipatti”

Compozitorul Dinu Lipatti (1917-1950)

Consilierii generali vor discuta, în şedinţa de joi, înfiinţarea Casei Artelor "Dinu Lipatti”, ca un omagiu adus compozitorului, ţinând cont că în 2017 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea acestuia. Noua instituţie ar urma să aibă ca activităţi organizarea de festivaluri şi concerte, publicarea unor lucrări de specialitate, parituri sau alte materiale care au legătură ci viaţa şi activitatea lui Dinu Lipatti.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Obiectul de activitate al Casei Artelor Dinu Lipatti îl constituie desfăşurarea de activităţi de interes local, în principal în domeniul cultural-educativ, cu accent pe educaţia muzicală, precum şi păstrarea tradiţiei muzicale, componistice, interpretative şi pedagogice construite de şcoala românească de profil de la Bucureşti”, se arată în proiectul de hotărâre. 
 
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital se va asigura din venituri proprii, precum şi din finanţări de la bugetul local. Potrivit proiectului de hotărâre, municipalitatea doreşte ca în 2017, anul în care se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Dinu Lipatti, să recupereze un "autentic brand cultural românesc”, în contextul desfăşurării la Bucureşti a Festivalului George Enescu.
 
"Toate marile capitale europene unde Dinu Lipatti şi-a desfăşurat activitatea îl omagiază pe parcursul anului 2017, dedicându-i concerte şi evenimente culturale de anvergură”, explică municipalitatea.
 
 Obiectivele generale ale noii instituţii ar urma să se refere la studierea vieţii muzicianului, organizarea de festivaluri şi concerte, precum şi publicarea unor lucrări de specialitate, partituri sau alte materiale ştiinţifice care au legătură cu viaţa şi activitatea lui Dinu Lipatti. Până la cumpărarea sau închirierea unui sediu sau unor puncte de lucru, sediul Casei Artelor „Dinu Lipatti” va fi în clădirea Primăriei Capitalei.
 În proiectul de hotărâre se menţionează că, pentru desfăşurarea viitoare a activităţii, instituţia va avea nevoie de un salon cu scenă pentru concerte de pian, saloane pentru expoziţii, colocvii, proiecte, lansări de carte etc, spaţiu pentru evenimente outdoor, spaţii funcţionale. Organigrama are 15 posturi, dintre care trei posturi de conducere.
citeste totul despre: