Cea mai scumpă fotografie din istorie tocmai s-a vândut cu 6.5 milioane dolari

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peter Lik, un cunoscut fotograf de peisaje australian, este fericitul deţinător al acestui record. Antelope Canyon din Arizona este vedeta din această fotografie alb-negru.

Vânzarea acestei fotografii (în print) a fost făcută către un colecţionar anonim din Los Angeles, colecţionar care se pare că are o pasiune pentru fotografiile făcute de acest fotograf australian, potrivit comunicatului de presă postat pe site-ul fotografului.

"Phantom" (Fantomă), numele fotografiei alb-negru deţinătoare a recordului, nu e singura fotografie cumpărată de acest colecţionar anonim. "Illusion" (Iluzie) şi "Eternal Moods" (Stări Veşnice) au fost cumpărate cu 2.4 milioane dolari, respectiv 1.1 milioane dolari. 

  

 Recordurile precedente au fost deţinute de fotografia "Rhein II" (1999) de  germanul Andreas Gursky - vândută cu 4.3 milioane dolari, şi "Untitled" (1981) de Cindy Sherman - vândută cu 3.89 milioane dolari, amândouă vândute în 2011. 

  

 Fotografia recordmena a fost luată în cunoscutul paradis al fotografilor numit Antelope Canyon din Arizona, loc pe care l-am vizitat de câteva ori. Odată pe zi, timp de câteva minute, soarele reuşeşte să pătrundă între crăpăturile canionului rezultând un fascicul compact de lumină care este proiectat pe sol de sus în jos şi care este Graal-ul fotografilor care mişună pe acolo în fiecare zi. Fiind pe pământul indienilor Navajo (şi deschis publicului în 1997) acolo nu se poate ajunge decât cu ghid din rândurilor lor şi în grupuri destul de mici. Cei care vor să surprindă acest fascicul de lumină trebuie să îşi cumpere o excursie specială dedicată fotografilor. 

image

Peter Lik, născut în 1959 din părinţi cehi emigraţi în Australia după al doilea război mondial, are o carieră care se întinde de-a lungul a 30 de ani timp în care a fotografiat multe locuri de pe Pământ şi a luat multe premii pentru munca sa (Internaţional Awards from Nature's Best Photography, Windland Smith Rice Internaţional Award) având şi o emisiune pe Weather Channel care a rulat un sezon în 2011. 

  

 El nu e străin de vânzări de fotografii la preţ mare. În 2010 o fotografie a lui, numită "One" s-a vândut cu 1 milion dolari, din nou unui colecţionar anonim (probabil acelaşi care a cumpărat şi fotografiile menţionate mai sus).  

Cum se întâmplă câteodată, nu toţi au fost încântaţi de această vânzare. Jurnalistul Jonathan Jones de la The Guardian îl critică pe Peter Lik pentru că a folosit alb-negru unde nu-şi avea rostul, că fotografia e fără nici un gust şi că frumuseţea naturală a lui Antelope Canyon nu face fotografia lui Lik cu nimic specială faţă de miile de fotografii făcute anual de alţi fotografi. De asemenea, el susţine că fotografia nu e o artă ci e tehnologie. Cred că unii fotografi ar contrazice această afirmaţie. 

  

 Peter Lik deţine la acest moment patru poziţii în topul 20 a celor mai scumpe fotografii din lume. 

"Rhein II" (1999) de  germanul Andreas Gursky - fotografie vândută cu 4.3 milioane dolari

image

"Untitled" (1981) de Cindy Sherman - fotografie vândută cu 3.89 milioane dolari

image

"One" de Peter Lik - fotografie vândută cu 1 milion dolari

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite