Avalanşă de premii pentru filmele româneşti din „noul val“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul ”Inimi cicatrizate”, de Radu Jude, a câştigat Producers Award for European Cinema la Festivalul de la Hamburg, care se va încheia sâmbătă şi unde lungmetrajul ”Bacalaureat” al lui Cristian Mungiu este nominalizat la premiul criticii.

Premiul, în valoare de 25.000 de euro, a fost acordat în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri, la restaurantul Rialto din Hamburg, potrivit filmfesthamburg.de.

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului de Film de la Hamburg, care a debutat pe 29 septembrie, a prezentat 165 de filme din 53 de ţări.

Filmul ”Inimi cicatrizate”, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Radu Jude, câştigător al premiului special al juriului şi Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, va avea premiera în cinematografele din România pe 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de microFILM.

Acţiunea din filmul ”Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937, când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuţie fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin şi Adina Cristescu.

”Inimi cicatrizate” este o producţie Hi Film în co-producţie cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu Bord Cadre Films (Elveţia), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine este Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen, iar mixajul a fost realizat de Cristinel Şirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură, iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.

Producătorul filmului este Ada Solomon, iar co-producători sunt Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade şi producători asociaţi - Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.

Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Programul Media – Europa Creativă şi Eurimages.

Lungmetrajul ”Ilegitim” şi scurtmetrajul ”O noapte în Tokoriki”, premiate la Festivalul de Film Francofon de la Namur

Lungmetrajul ”Ilegitim”, de Adrian Sitaru, a fost premiat la gala de închidere a celei de-a 31-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Francofon de la Namur pentru cea mai bună interpretare, trofeul revenind actorului Adrian Titieni, şi pentru cel mai bun scenariu, scris de Adrian Sitaru şi Alina Grigore, în timp ce scurtmetrajul ”O noapte în Tokoriki”, de Roxana Stroe, a fost distins cu Prix Format Court.

Filmul ”Ilegitim” al lui Adrian Sitaru, recompensat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2016 cu C.I.C.A.E Award - Premiul Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă, este o producţie Domestic Film, în coproducţie cu Film Produkcja (Polonia) şi Damned Films (Franţa). Pelicula spune povestea a doi fraţi (interpretaţi de Alina Grigore şi Robi Urs) şi iubirea lor.

Din distribuţie fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu şi Mihaela Perianu.
Scenariul a fost scris de Alina Grigore şi Adrian Sitaru, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silişteanu şi Alexandru Lorian Timoşca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu şi Theo Lichtenberger, în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu, iar producător este Anamaria Antoci.

”O noapte în Tokoriki” a fost selectat la numeroase festivaluri autohtone şi internaţionale, fiind una dintre cele mai apreciate producţii de gen ale anului. La Namur, dintre cele 12 pelicule scurte înscrise în competiţia internaţională, Format Court a desemnat scurtmetrajul Roxanei Stroe câştigător. Acesta este al patrulea an consecutiv în care este acordat premiul.

În competiţia oficială a festivalului a fost selectat şi filmul ”Două Lozuri”, în regia lui Paul Negoescu, cu Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol în rolurile principale.

Cel mai bun film al ediţiei de anul aceasta a festivalului a fost desemnat ”Orpheline”, de Arnaud des Pallières, cu Adele Haenel, Gemma Arterton şi Adele Exarchopoulos în rolurile principale.

Festivalul Internaţional de Film Francofon de la Namur a avut loc în perioada 30 septembrie - 6 octombrie.

Omagiu lui Cristian Mungiu, ”Inimi cicatrizate”, ”Ilegitim” şi ”O noapte în Tokoriki”, la Haifa Film Festival

România va fi reprezentată la cea de-a 32-a ediţie a Haifa Film Festival, care are loc în perioada 15 - 24 octombrie, de mai multe producţii cinematografice, care au fost selectate în diferite secţiuni, competiţionale şi necompetiţionale.

Pelicula ”Inimi cicatrizate”, de Radu Jude, câştigătoare a premiului special al juriului şi Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, va fi proiectată în secţiunea A Look at Eastern Europe la Haifa International Film Festival.

”Bacalaureat”, pentru care Cristian Mungiu a primit trofeul pentru regie la Festivalul de la Cannes 2016, şi ”Ilegitim”, de Adrian Sitaru, recompensat cu premiul CICAE la Berlinala 2016, participă în competiţia Carmel a festivalului.

În secţiunea East of The West va fi prezentat şi filmul ”Câini”, lungmetrajul de debut al lui Bogdan Mirică, iar scurtmetrajul ”O noapte în Tokoriki”, de Roxana Stroe, se numără printre producţiile româneşti prezentate în festival.

Secţiunea Homage este dedicată regizorului Cristian Mungiu, cu filmele ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007) şi ”După dealuri” (2012).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite