Începe Festivalul de Film Horror şi Fantastic de la Biertan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din filmul „The Texas Chain Saw Massacre“ FOTO Cinemagia.ro
Scenă din filmul „The Texas Chain Saw Massacre“ FOTO Cinemagia.ro

Spectatorii celei de-a treia ediţii a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, ce debutează în această seară, la Biertan (Sibiu), vor avea parte, timp de cinci zile, de 19 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, pelicule clasice în versiuni restaurate, dar şi filme în premieră în România.

De asemenea, de miercuri până duminică, cinefilii vor viziona 22 de scurtmetraje fantastice, festivalul încheindu-se cu proiecţia filmului câştigător.

Gala de deschidere va avea loc de la ora 21.30, în aer liber, la Grădina Melies, cu proiecţia "The World's End ", cel mai recent film regizat de Edgar Wright, Simon Pegg şi Nick Frost, ultima parte a trilogiei "Cornetto".

Capetele de afiş ale ediţiei sunt cele două competiţii (şase lungmetraje şi cincisprezece scurtmetraje), programul special Focus România, care reuneşte şapte dintre cele mai importante scurtmetraje fantastice realizate în ultimii doi ani, şi secţiunile paralele Tenebre şi Grindhouse, toate aceste pelicule fiind prezentate în premieră în România.

Totodată, organizatorii festivalului au precizat că nu trebuie "ratate" proiecţiile aniversare, cu "The Texas Chain Saw Massacre", în versiune restaurată digital, "Haxan", cu acompaniamentul live al duoului Apa Neagră, şi proiecţia nocturnă "The Rocky Horror Picture Show".

Printre alte evenimente ale festivalului se numără proiectul EducaTIFF Fantastic, expoziţia Sinboy & Bony Present: "Morbid Obsessions, Demonic Possessions", Atelierele Fantastice, diferite activităţi sportive, precum Ghost Hunting, The Dungeon, TransyBike, şi petrecerile din fiecare noapte.

În acest an, organizatorii extind Biblioteca Fantastică de la Biertan. Astfel, cei care doresc să contribuie la acest proiect sunt invitaţi cu câte un volum de proză (SF, horror, poliţist, fantastic), pentru care vor primi câte un cocktail special. Totodată, persoanele pasionate de film vor primi o casetă video originală sau înregistrată cu un film de gen.

Festivalul de Film Horror şi Fantastic Lună Plină este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Victoria Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Primăriei Biertan.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite