3.959 de persoane s-au înscris pentru 1.850 de abonamente la Festivalul Internaţional „George Enescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 26 noiembrie, de la ora 12, în Salonul VIP al Ateneului Român a avut loc extragerea, organizată de Eventim, pentru loteria abonamentelor la Festivalul Internaţional George Enescu 2019, care va avea loc între 31 august şi 22 septembrie 2019 în Bucureşti.

Extragerea s-a desfăşurat în prezenţa unei comisii formate din: Sergiu Creţu, avocat în cadrul Ţucă Zbârcea & Asociaţii, Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Internaţional “George Enescu”şi Ionuţ Buha, director general Eventim.

Procedeul utilizat a fost selectarea cu ajutorul random.org a unei liste de persoane pentru fiecare serie de spectacole şi respectiv fiecare categorie de bilete disponibile. Astfel, în prima rundă, pentru abonament tip A, Mari Orchestre ale Lumi, categoria I de preţ, abonamente individuale, pentru care au fost puse la dispoziţie 60 de abonamente, au participat 221 de persoane, iar în runda doi, pentru categoria abonamente de familie, unde erau disponibile 125 de abonamente, au participat 762 de persoane. Procedeul a fost repetat pentru fiecare serie de concerte şi categorie de preţ. În total au avut loc 20 de extrageri.

Pentru asigurarea protecţiei datelor, listele de participanţi la loterie au inclus numerele de înscriere ale fiecărui participant.

Numărul total de doritori înscrişi la loteria pentru abonamente la Festivalul Internaţional “George Enescu” 2019 a fost de 3959 de persoane, dupa cum urmează: 3.505 persoane pentru 1.200 de abonamente din seria Mari Orchestre ale Lumii, 1.687 de persone pentru 180 de abonamente din seria Concerte şi Recitaluri Camerale şi 1.080 de personae pentru 220 de abonamente din seria Concertele de la Miezul Nopţii. Pentru seria Muzica Secolului XXI, toţi doritorii înscrişi, 270 de persoane,vor primi oferta de a achiziţiona abonamente.

Listele complete cu numerele extrase şi câştigătorii pot fi consultate public pe site-ul www.eventim.ro, la acest link: https://service.eventim.ro/castigatori

Câştigătorii vor fi contactaţi în următoarele zile de către Eventim.ro pentru a li se face oferta de achiziţionare a abonamentelor. Perioada de plată este 27.11.2018 – 12.12.2018. Abonamentele care nu sunt achiziţionate până la data limită, vor fi direcţionate spre ofertare, în ordine, către cei extraşi pe listele de aşteptare.

Extragerea a fost transmisă live pe site-ul www.festivalenescu.ro, canalul de Youtube şi pagina de Facebook a festivalului, în total fiind puse în vânzare 1.850 de abonamente.

Loteria a fost gândită să crească şansele de achiziţionare a abonamentelor, acestea fiind astfel egale pentru toate persoanele interesate, având în vedere că la ediţiile anterioare ale Festivalului Enescu a existat un volum foarte mare de cereri pentru abonamente.

Biletele individuale pentru ediţia 2019 a Festivalului Internaţional George Enescu vor fi puse în vânzare pe data de 6 martie 2019.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite