Furtul BPT: Tucă a avut complici la Ministerul Culturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furtul BPT: Tucă a avut complici la Ministerul Culturii
Furtul BPT: Tucă a avut complici la Ministerul Culturii

Fostul secretar de stat Octavian Ştireanu a omis să sesizeze instanţa asupra faptului că Marius Tucă foloseşte marca înregistrată BPT şi titlul colecţiei „Biblioteca pentru toţi“. „Jurnalul Naţional“ vinde ilegal cărţi cu sigla BPT, bazându-se doar pe o cerere de înregistrare a mărcii, depusă de Marius Tucă la OSIM în nume propriu.

Contrafacerea mărcii BPT de către Marius Tucă (43 de ani) şi ziarul pe care îl conduce, „Jurnalul Naţional“, nu ar fi fost posibilă dacă Ministerul Culturii s-ar fi sesizat la timp şi ar fi făcut opoziţie faţă de cererea lui Tucă pentru înregistrarea mărcii „Biblioteca pentru Toţi”.

Citiţi şi:


De-abia în urmă cu câteva zile au înţeles funcţionarii ministerului că Marius Tucă scoate cărţi pe bandă rulantă fără a se mulţumi să folosească doar marca „Biblioteca pentru Toţi”, pe care oricum nu o deţine încă, ci şi marca BPT, deţinută legal de Ministerul Culturii şi utilizată de Editura Minerva.

Afaceri cu bunul statului

În 2001, colecţia „Biblioteca pentru Toţi“, a cărei notorietate este greu de contestat, se rupsese în două mărci, printr-o manevră suspectă a Ministerului Culturii. Atunci, instituţia statului a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) doar formula BPT, iniţialele colecţiei. Formula extinsă, adică „Biblioteca pentru Toţi“, a rămas, astfel, „în aer“, deşi ea a fost în continuare folosită alături de sigla BPT.

Asta până în ianuarie 2009, când la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a apărut „numitul Tucă Marius“ cu o cerere prin care solicita acordarea mărcii „Biblioteca pentru Toţi“ – marca în forma iniţială, extinsă.  Din martie, „Jurnalul Naţional“ a şi început să editeze cărţi folosind atât numele întreg al colecţiei, „Biblioteca pentru Toţi“, cât şi sigla deţinută legal de minister, BPT.

Potrivit specialiştilor în proprietate intelectuală, până la un verdict al OSIM, ministerul avea la îndemână două căi imediate de acţiune, ambele în Justiţie. În primul rând, putea solicita interdicţia de a fi folosită sigla BPT, întrucât aceasta era marcă înregistrată a ministerului. În al doilea rând, putea cere suspendarea folosirii mărcii „Biblioteca pentru toţi”, pe motiv că este marcă notorie, fapt uşor de dovedit prin sutele de titluri publicate. Ministerul însă nu a acţionat deloc vreme de şapte luni.

Opoziţie la ce?

La 24 august 2009, OSIM a publicat oficial cererea  lui Tucă în Buletinul instituţiei şi urma termenul legal trei luni, până la 24 noiembrie 2009, în care solicitarea acestuia putea fi contestată de către cei îndreptăţiţi. Ministerul Culturii nu a întreprins nimic o lună şi jumătate. Abia în urmă cu câteva zile, după ce presa a făcut demersuri pentru clarificarea acestei situaţii, ministerul a depus o opoziţie la OSIM faţă de cererea lui Marius Tucă.

Oficialii ministerului au refuzat solicitarea de a ne pune la dispoziţie textul opoziţiei, după ce surse din minister au declarat pentru „Adevărul” că, deliberat sau nu, aceasta a fost greşit formulată. Ea vizează folosirea ilegală a mărcii înregistrate BPT, demers ce ar fi trebuit înaintat direct instanţei de judecată, şi nu folosirea mărcii notorii „Biblioteca pentru Toţi“, cea pentru care Marius Tucă a făcut cererea de înregistrare.

„Subiectul este sensibil”

Din partea ministerului, de acest caz s-au ocupat două departamente, Juridic şi Cultură Scrisă, sub coordonarea fostului secretar de stat Octavian Ştireanu. „Ministerul Culturii nu a renunţat la marca BPT. Numitul Tucă Marius nu a avut niciodată acordul expres al ministerului pentru a utiliza marca BPT“,  anunţa oficial ministerul, în urmă cu nici două săptămâni, fără să spună şi de ce nu şi-a apărat marca şi în Justiţie. Fostul secretar de stat Octavian Ştireanu declara în urmă cu trei zile, pentru „Adevărul“, că de această problemă „ se ocupa, în principal, departamentul Juridic”. 

„Situaţia e cuprinsă din două părţi: este situaţia BPT, marcă ce aparţine de minister, şi cea a Bibliotecii pentru Toţi, care are probleme privind protecţia. De aici s-au născut confuzii“, spune fostul secretar de stat. Cât despre lipsa de reacţie a instituţiei în problema „Biblioteca pentru Toţi“, Ştireanu a declarat: „Subiectul este sensibil. Nu am acţionat în instanţă fiindcă am făcut o notificare la care urma să primim răspuns din partea «Jurnalului Naţional»”. A fost singurul demers.

„Îl dăm în judecată“

Şeful Departamentului Juridic din cadrul Ministerului Culturii, Hrisanta Nichifor,  susţine că problema mărcii pierdute era în directa responsabilitate a lui Octavian Ştireanu. „Ministerul a depus o opoziţie, a luat măsurile care se impun faţă de înregistrarea defectuoasă a mărcii în favoarea lui Marius Tucă“,  spune Nichifor. Faţă de acţiunile de contrafacere ale lui Marius Tucă în ceea ce priveşte marca BPT, directoarea Departamentului Juridic anunţă că  „zilele viitoare îl vom da în judecată la instanţele civile“.

„Mărcile nu s-au despărţit“

Editura Minerva, care foloseşte marca BPT,  revendică la rândul său şi marca „Biblioteca pentru Toţi“. Cel puţin aşa reiese din declaraţia Anei Munteanu, redactorul coordonator al editurii. Domnia sa spune că nu există nicio diferenţă între marca BPT şi marca „Biblioteca pentru Toţi“: „Aceste două titulaturi nu s-au despărţit niciodată. Nu are de ce să se întâmple acest lucru. Cei de la «Jurnalul Naţional» au făcut o cerere in extenso. Editura Minerva a făcut o opoziţie la vremea respectivă şi am cerut extinderea mărcii noastre (BPT) la Biblioteca pentru Toţi“. În ceea ce-l priveşte pe Marius Tucă, cerându-i-se un punct de vedere despre situaţia în care se află, acesta a fost explicit: „La revedere!“

OSIM: Tucă nu e proprietar

În Legea Mărcilor, la articolul 6, se menţionează că şi mărcile notorii, care nu sunt înregistrate, ci doar utilizate o perioadă lungă de timp, sunt protejate. „În măsura în care o marcă nu este înregistrată la OSIM nu putem cunoaşte eventualul deţinător legitim al mărcii «Biblioteca pentru Toţi».

Nu este suficientă invocarea notorietăţii, ci şi dovedirea acesteia de către deţinătorul legitim“, precizează OSIM. Aceeaşi instituţie menţionează că „marca «Biblioteca pentru Toţi» a fost admisă la înregistrare, dar certificatul de înregistrare se va elibera numai după expirarea termenului de depunere a opoziţiilor”, adică 24 noiembrie 2009.

Pedepse dure pentru contrafacere

Pentru folosirea fără drept a mărcii BPT, Marius Tucă  este pasibil de condamnare pentru încălcarea Legii privind mărcile, care prevede: „Constituie infracţiune punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate“. Fapta se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de la trei luni până la tre ani.

image
image

Nu am acţionat în instanţă, fiindcă am făcut o notificare la care urma să primim răspuns din partea «Jurnalului Naţional».

image


Octavian Ştireanu
fost secretar de stat


Vânătorii de branduri

Specialiştii în legislaţia proprietăţii intelectuale susţin că Marius Tucă a dorit brandul „Biblioteca pentru Toţi“ pentru că „prin ceea ce s-a investit până acum în ea, colecţia a devenit un garant al calităţii. Marius Tucă a obţinut astfel, fără a investi nimic, un nume care vinde“.  Aceiaşi specialişti, susţin că de ceva vreme există o categorie aparte întreprinzători, „vânătorii de branduri”. Iar această vânătoare poate să aducă beneficii şi profituri importante.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite