Şi cu ACTA, basta! Comisia Europeană a retras cererea de verificare a legalităţii tratatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acordul ACTA a generat şi proteste în stradă. FOTO Reuters
Acordul ACTA a generat şi proteste în stradă. FOTO Reuters

Tratatul ACTA a fost respins, în vară, de Parlamentul European, dar exista la Curtea Europeană de Justiţie o cerere depusă de Comisia Europeană pentru a verifica legalitatea acestuia în conformitate cu legile UE. Acum, CE a revenit şi şi-a retras cererea, iar ACTA poate fi declarat definitiv anulat.

Parlamentul European a respins tratatul ACTA cu 479 de voturi „contra“ şi 39 de voturi „pentru“, şi alte 165 de abţineri. Votul a avut loc în luna iulie a acestui an, dar Karel De Gucht, comisarul european pentru comerţ, a spus atunci că rămâne valabilă cererea de examinare a acordului deja depusă la Curtea Europeană de Justiţie, notează „ZDNet“. El a mai spus şi că ia în calcul reintroducerea tratatului, dacă nu există probleme juridice. Dar, acum, Comisia şi-a retras cererea, astfel că ACTA nu mai are niciun viitor.

În afara Uniunii Europene, ceilalţi semnatari nu au ratificat acordul, singura excepţie fiind Japonia. S-ar putea ca şi SUA  să introducă ACTA în legislaţie, dar depinde de decizia preşedintelui Barack Obama. La finalul lunii noiembrie, guvernul din Australia a amânat ratificarea ACTA, dar este posibil ca acordul să intre în vigoare, în viitor. 

Chiar dacă SUA şi Australia se alătură Japoniei în acest demers, mai sunt necesare alte trei ţări care să aprobe tratatul ACTA. Asta pentru că el este aplicat din momentul în care şase membri l-au ratificat. Deocamdată, fără UE şi statele sale, mai sunt doar şase semnatari: Canada, Maroc, Noua Zeelandă, Mexic, Coreea de Sud şi Singapore.

„UE nu poate fi parte a unui acord fără ratificare de la Parlamentul European. Membrii acestuia au respins ACTA în iulie şi sunt mulţumit de decizia Comisiei şi că a realizat că acesta este finalul de drum pentru ACTA în UE mulţumită Parlamentului“, a declarat David Martin, membru al Parlamentului European din partea Marii Britanii.

Principalul scop al ACTA, potrivit susţinătorilor săi, este combaterea pirateriei şi încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală, deci, contrafacerea de orice fel. În 2005, Organizaţia Economică pentru Cooperare şi Dezvoltare a lansat un raport conform căruia comerţul de produse contrafăcute şi piratate are o valoare de 200 de miliarde de dolari, excluzând bunurile digitale.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite