Office Mobile este un succes pentru Apple şi Microsoft. Cum câştigă ambele companii din popularitatea aplicaţiei?

Office Mobile este un succes pentru Apple şi Microsoft. Cum câştigă ambele companii din popularitatea aplicaţiei?

Microsoft Office, un succes pentru două companii. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Microsoft a lansat suita Office, în sfârşit, pe iOS şi Android. Pe platforma Apple, aplicaţia e un hit cu peste 10 milioane de descărcări. Şi acest hit se traduce în profit şi pentru Apple, deşi pachetul Office e gratuit.

Microsoft a anunţat în primă fază Office pentru iPad şi la scurt timp a fost oferit pe Android şi iPhone. Între timp, conform BGR, a fost descărcat de 12 milioane de utilizatori. Pe Android, aplicaţia a fost descărcată de peste un milion de dolari (mai puţin de 5 milioane) şi aproape 42.000 de oameni au oferit un rating acesteia. În aproape o săptămână, se pare că oamenii încă vor Office, iar aceste cifre o demonstrează. Ce înseamnă însă pentru Microsoft şi Apple?

În primul rând, Microsoft lasă aplicaţia „la liber“ pentru că nu din vânzarea ei face bani. De cam doi ani încearcă să facă bani din abonamente şi din tot felul de servicii pe care le plăteşti când le foloseşti. Astfel, Microsoft Office pentru dispozitive mobile funcţionează cu pachetul Office 365, cel mai ieftin abonament fiind peste 400 de lei. Când vine vorba de câştigul Apple, acesta vine din sistemul in-app purchase (30% din fiecare tranzacţie), adică elemente pe care le poţi cumpăra într-o aplicaţie. Şi aşa e cazul la Office pe iOS, potrivit Re/code.

Când a fost lansată această aplicaţie pe iOS, directorul Apple Tim Cook i-a întâmpinat pe cei de la Microsoft pe Twitter. Tot acolo, Satya Nadella, noul director Microsoft, a spus că e bucuros să aducă magia Office clienţilor utilizatori de iPad. Apple a mai avut şi un mesaj oficial, odată cu lansarea Office.

„Suntem încântaţi că Office ajunge pe iPad, acum într-un sistem cu peste 500.000 de aplicaţii special gândite pentru iPad. Tableta a definit o nouă categorie de mobile computing şi productivitate şi a transformat modul în care lumea munceşte“, a spus Apple. Alături de Office pentru iPad, pentru iOS, a inclus iWork - suita sa -, Evernote şi Paper de la FiftyThree.

Află mai multe: 

Office ajunge pe Android şi iOS, dar este prea târziu? Noul şef Microsoft: Sunt compromisuri, profităm de oportunitate

Microsoft Office ajunge pe iPad. A fost nevoie de doar patru ani

Microsoft vrea să cucerească totul şi oferă totul: Windows va fi gratuit

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: