Fiecare are o zi, deci trebuie să primească un cadou, cât de mic. Şi aşa se stimulează economia. Totul se măsoară în bani, iar banii trebuie să circule. Iar Black Friday este exemplul culminant, simbolul capitalismului. Toţi suntem implicaţi în Black Friday pentru că toţi cumpărăm cadouri de Crăciun. Şi mamele, şi taţii, şi secretarele, şi doctorii. Toţi.  

De unde vine termenul deBlack Friday? Părerile sunt împărţite. Se pare că prima dată a fost folosit în Philadelphia în anii 50-60 de către autorităţile locale exasperate de traficul şi de problemele de parcare create în ziua de după Thanksgiving, când toţi oamenii (creştini şi necreştini) începeau cumpărăturile pentru Crăciun. Altă explicaţie este mult mai prozaică. După unii, termenul „Black Friday” este un termen născut din detalii de contabilitate. Magazinele mergeau prost în prima parte a anului, iar contabilii scriau balanţele negative cu cerneală roşie. În clipa în care magazinele înregistrau un profit, când balanţele erau pozitive, numerele erau scrise cu cerneală neagră. Iar prima zi din an în care magazinele, în sfârşit, făceau un profit, era ziua de după Thanksgiving, vineri. Vineri în cerneală neagră, Black Friday.

În timp, magazinele au sesizat potenţialul zilei de după Thanksgiving, când mulţi oameni sunt cu burţile şi portofelele pline. Şi au început să facă reclamă de reduceri de preţuri. Cum se întâmplă de obicei, dacă cineva are succes, ceilalţi îl copiază. Aşa că s-a ajuns la o campanie de masă, la nivel naţional, de reclame şi reduceri de preţuri în ziua de după Thanksgiving. Magazinele, în concurenţă unele cu altele, au început să deschidă uşile din ce în ce mai devreme. Dacă unul a deschis la 6 dimineaţa, concurenţa a deschis la 5. Apoi la 4. Apoi la miezul nopţii. 

Oamenii au început să îşi facă liste bazate pe reclame. „Dacă ajung la magazinul cutare la anume ora am şanse să cumpăr articolul cutare la preţ de nimic, apoi fug la celălalt magazin de vizavi unde pot cumpăra articolul cutărică”, şi aşa mai departe.

The hunger games! Aşa este de fapt. Oamenii stau în faţa magazinelor ore în şir, cu noaptea în cap, în frigul toamnei, în speranţa de a pune mâna pe un chilipir. Pentru că articolele la preţ redus sunt în număr limitat, deci trebuie să fii printre primii!

Nu numai că oamenii stau la coadă ca pe vremea sinistrului, cu scaune şi pături, dar şteptarea le dezvoltă un egoism feroce.

 

Prieten-prieten, dar numai unul dintre noi poate să pună mâna pe televizorul la preţ redus! Deci păzea! Nu îmi sta în cale!

Apoi au început violenţele. Oamenii au început să se îmbulzească cu miile când magazinele au deschis uşile, fuga-fuga să pună mâna pe râşniţa de cafea la jumătate de preţ. Pentru că sunt numai câteva râşnite disponibile, deci trebuie să fii printre primii.  Au început să se bată, să îşi smulgă părul, să se omoare. Pentru doi bani. Şi aşa s-a dezvăluit încă o data urâciunea oamenilor. Din păcate, născută tot din neajuns. Nu bogaţii se îmbulzesc în WalMart călcându-se în picioare pentru un chilipir!  Tot cei cu banii număraţi stau la coadă.

Din păcate, febra cumpărăturilor şi a competiţiei îţi ia uşor mintea. Şi ajungi să cumperi tot  felul de lucruri de care nu ai nevoie, dar care la acel moment ţi se par ocazii unice.  Oamenii îşi smulg din mâini tot felul de cumpărături nefolositoare, dar cu preţ magic, hipnotizant. Apoi ajung acasă şi se gândesc ce să facă cu ele, cui să le dea cadou de Crăciun. Fiecare cu norocul lui la capitolul cadou de Crăciun. Totul depinde de reducerea de preţ.