Profesor din Vaslui, ironizat pe internet după ce a dat un anunț matrimonial. „Ceva nu e în regulă”

0
Publicat:

Un profesor de română din Vaslui, dornic să îşi întâlnească sufletul pereche, a postat un anunț pe Facebook. Comentariile nu au întârziat să apară. Unii au apreciat curajul și sinceritatea dascălului, în timp ce alții l-au luat peste picior.

Profesorul de română își caută jumătatea pe rețelele de socializare FOTO Vremea Nouă
Profesorul de română își caută jumătatea pe rețelele de socializare FOTO Vremea Nouă

Un profesor de română din Vaslui, originar din județul Neamț, a decis să își găsească parteneră de viață apelând la rețelele de socializare. Acesta a postat pe Facebook un anunț matrimonial, în care și-a descris calitățile.

„Mă numesc Ionuț, sunt din Roman, județul Neamț, am 41 de ani. Despre mine, am absolvit Facultatea de Litere, sunt cadru didactic, sunt un tânăr cu sufletul bun, sincer, de încredere, amabil, calm, fidel, cuminte, tandru, înțelegător, onest, nu fumez, nu consum alcool, creștin-ortodox, nu am fost căsătorit niciodată, nu am copii. Sunt înalt, 1,83, păr șaten, ochi căprui, 95 de kilograme. Îmi place să citesc, să gătesc, îmi plac plimbările în aer liber, să ascult muzică, călătoriile. Doresc din tot sufletul, să cunosc o tânăra sinceră, cu suflet bun, de încredere, de bună credință, necăsătorită, creștin-ortodoxă, fără obligații, cu vârsta cuprinsă între 33-40 de ani, dispusă pentru o frumoasă relație de prietenie care să ducă la o căsătorie binecuvântată de Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului. Nu caut aventuri. Doresc să cunosc o tânără de încredere, cu un suflet bun, cu care să-mi întemeiez o familie creștină ortodoxă binecuvântată de Bunul Dumnezeu. Cine dorește să mă cunoască mă poate contacta cu încredere, în privat, pe Facebook. Sper că mai există tinere sincere, cu suflet bun, și de bună credință, care își doresc cu adevărat o familie, rog seriozitate”, a scris profesorul Ionuț Agachi în anunțul matrimonial, potrivit Vremea Nouă.

Reacțiile la postarea dascălului au fost dintre cele mai diverse.

„Bravo, ești un băiat serios, de asta nu ai noroc”, a scris cineva.

 „Dom’ profesor, n-ai treabă? De asta iau la Evaluarea Națională copiii numai note proaste, habar nu mai au de carte, că profesorii își caută iubite pe Facebook, în loc să se ocupă de instruirea copiilor. Afară din învățământ”, a ținut să îl muștruluiască altcineva.

„Nici nu o să vă găsiți, pentru că, dacă până la 41 de ani, nu v-a luat nimeni, ceva nu e în regulă, dom’ profesor. Dar nu putem să vă spunem noi ce. Vedeți și dumneavoastră ce nu e la locul lui, în capul dumneavoastră sau în altă parte”, a comentat ironic o tânără.

„Lăsați omul în pace, e viața lui. N-a dat în cap la nimeni, răutăcioșilor”, i-au luat alții apărarea.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite