Thailanda a fost prima țară care a legalizat marijuana. Trei ani mai târziu, lucrurile au scăpat de sub control
0La trei ani de când Thailanda a devenit prima țară din Asia care a dezincriminat canabisul, guvernul a introdus în această săptămână noi reguli menite să pună capăt „febrei verzi” din țară.

Începând de joi, clienții au nevoie de o rețetă medicală pentru a cumpăra canabis – ceea ce restricționează efectiv consumul plantei doar în scopuri medicale și de sănătate.
Ministrul sănătății publice din Thailanda a declarat miercuri pentru CNN că speră să reclasifice în cele din urmă canabisul drept narcotic, o schimbare majoră față de abordarea liberală adoptată de țară după dezincriminare, care a dus la apariția unui număr mare de dispensare și cafenele cu canabis, în special în zonele turistice.
„Acest lucru trebuie înțeles clar: canabisul este permis doar pentru uz medical”, a spus ministrul sănătății publice, Somsak Thepsutin.
Certificate medicale și interdicții privind publicitatea
Noile reguli emise de Ministerul Sănătății din Thailanda vizează reglementarea canabisului ca plantă medicinală controlată.
Asta înseamnă că magazinele autorizate de canabis pot vinde acum doar clienților care dețin o rețetă medicală. De asemenea, acestea sunt obligate să păstreze registre detaliate ale vânzărilor și vor fi supuse unor inspecții regulate din partea autorităților, a explicat Somsak. Noile reguli impun și controale mai stricte asupra cultivatorilor, interzic publicitatea comercială și vânzarea de canabis prin automate sau online.
Peste 18.000 de magazine licențiate din toată țara vor trebui să se adapteze sau să riște închiderea. Pedeapsa pentru vânzătorii care încalcă noile reguli poate ajunge la un an de închisoare sau o amendă de 20.000 baht (aproximativ 620 de dolari), însă ministerul sănătății propune o legislație nouă care ar înăspri semnificativ sancțiunile.
Interzicerea publicității ar putea schimba radical și peisajul din zonele turistice populare, precum strada Khao San din Bangkok sau stațiunile de pe litoral, precum Pattaya, unde sute de magazine și cafenele cu canabis atrag turiștii cu reclame colorate, baloane în formă de frunză și sloganuri incitante.
De acum, atât turiștii cât și localnicii vor avea nevoie de un certificat medical emis în Thailanda sau în țara de origine pentru a putea cumpăra muguri de canabis destinați tratării unor afecțiuni precum greața cauzată de chimioterapie, epilepsia rezistentă la tratament sau durerile nervoase.
„Dorim să le transmitem turiștilor că sunt bineveniți să se bucure de cultura și natura Thailandei — dar țara noastră nu ar trebui să fie percepută ca o destinație pentru consumul recreativ de canabis”, a spus Somsak.
De ce au fost introduse noile reguli
Canabisul medical este legal în Thailanda din 2018, însă dezincriminarea din 2022 a însemnat că nu mai era o infracțiune să cultivi și să comercializezi marijuana sau produse din cânepă, ori să folosești părți ale plantei pentru tratarea bolilor — o mișcare majoră într-o regiune cunoscută pentru pedepsele dure aplicate în cazurile de droguri ilegale.
După legalizare, guvernul intenționa să reglementeze industria. Dar cum legislația nu a fost implementată corespunzător, a apărut un vid legal, iar consumul recreativ a explodat în regat, în special în zonele populare în rândul străinilor.
Au apărut mii de dispensare, dar și afaceri tematice, precum cafenele cu iarbă, spa-uri cu produse din cânepă și saloane de înfrumusețare. Orașe precum Chiang Mai și Bangkok au găzduit chiar și festivaluri dedicate, iar dezincriminarea a devenit un magnet pentru turiști.
Un astfel de festival organizat luna aceasta la Bangkok l-a avut ca invitat pe Mike Tyson, care și-a lansat propria linie de jeleuri cu canabis în formă de mănuși de box și urechi.
Un raport al Ministerului Comerțului din Thailanda, publicat în 2022, estima că industria ar putea ajunge la o valoare de 1,2 miliarde de dolari până în 2025. Totuși, Somsak a declarat că în prezent „nu există o estimare clară” a valorii pieței „din cauza tranzacțiilor nereglementate”.
Somsak spune că noile reguli vin să umple acest gol legislativ și să prevină abuzurile.
„Nu închidem magazinele de canabis, ci punem accentul pe reglementarea medicală”, a precizat el. „Veniturile vor scădea poate la început, dar, având în vedere daunele sociale cauzate de utilizarea nereglementată, schimbarea este necesară... afacerile responsabile, care respectă legea, vor rămâne stabile și vor continua să funcționeze.”
Impactul social și contrabanda
Cei care susțin o reglementare mai strictă spun că industria a scăpat de sub control și invocă motive de sănătate, consumul de canabis în rândul copiilor, dependența, dar și plângeri tot mai frecvente privind turiști care fumează pe stradă, în special în insulele thailandeze.
Pe insula turistică Phuket, a fost propus un plan care ar crea zone speciale unde canabisul ar putea fi cumpărat și vândut în mod controlat.
„În prezent, dependența de canabis este în creștere și a devenit o problemă socială. Afectează copiii, deranjează oamenii cu mirosurile neplăcute”, a spus Somsak. „Siguranța publică trebuie să fie pe primul loc… în momentul de față, industria canabisului este alcătuită din magazine răspândite, fără reglementări.”
La toate acestea se adaugă și o creștere semnificativă a contrabandei cu canabis de la legalizare încoace.
Mai multe cazuri mediatizate în care au fost implicate femei britanice tinere își au originea în Thailanda.
Problema a devenit atât de gravă încât autoritățile britanice și thailandeze au creat o echipă comună de lucru pentru a opri creșterea traficului de droguri către Regatul Unit — fie prin turiști, fie prin colete — iar Thailanda a început să aplice controale mai stricte la frontieră.
Între octombrie 2024 și martie 2025, peste 800 de traficanți de canabis au fost arestați, iar autoritățile au confiscat peste nouă tone de marijuana, potrivit guvernului britanic.
Perturbarea industriei
Susținătorii canabisului au susținut că boom-ul din Thailanda a ajutat mulți thailandezi, de la fermieri la mici întreprinzători și lucrători din comerț.
Unii vânzători se străduiesc acum să înțeleagă ce vor însemna noile reglementări pentru afacerile lor.
„Lipsa de claritate a legii a provocat deja îngrijorare”, a declarat Ake Khattiyadamrong, proprietarul unui magazin de canabis din provincia Chonburi, din estul Thailandei.
„Este cu adevărat păcat – Thailanda a fost de fapt una dintre primele țări din lume care a recunoscut beneficiile canabisului și l-a legalizat. Dar odată legalizat, oficialii statului nu au dus lucrurile până la capăt. Nu s-au depus eforturi reale pentru educarea publicului. Nici reglementările ministeriale care au fost emise nu au fost aplicate cu seriozitate.”
Susținătorii canabisului spun că noile reglementări nu vor opri contrabanda sau cultivatorii fără licență și riscă să crească corupția.