Martor la dezastrul provocat de trupele sovietice în România: „S-a anunţat la aparat că au intrat ruşii în ţară şi că fac numai prăpăd pe unde ajung”

Dumitru Dragomir FOTO Corina Macavei

Printre martorii evenimentelor din 1944 se numără şi preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic şi Deportaţi în Bărăgan din Mehedinţi, Dumitru Dragomir. Era copil atunci când trupele sovietice au intrat în România ca urmare a Actului de la 23 august şi ca urmare a Acordul de armistiţiu dintre Aliaţi şi România - 1944.

Dumitru Dragomir avea 14 ani şi locuia în Teiul aparţinător comunei Galicea, pe atunci în regiunea Argeş, actualmente localitate din judeţul Vâlcea, când trupele sovietice au trecut prin satul său.  Amintirile fostului deţinut politic despre soldaţii ruşi sunt dintre cele mai amare. În absenţa unui armistiţiu semnat, trupele sovietice au tratat în continuare pe români drept inamici.

„Îmi amintesc, eram copil, cred că în clasa a VII-a. Când m-am întors de la un examen la care participaseră elevi din 12 comune şi am ajuns acasă, s-a anunţat la aparat că au intrat ruşii în ţară şi fac numai prăpăd pe unde ajung, că fac numai dezastru. Ne-au spus să nu ne opunem, să fugim din calea lor. A ajuns şi în satul Teiul, un convoi de vreo 12 maşini şi încă în urmă lor erau vreo 20-30 de căruţe trase de cai cu echipament de război, cu armament şi intrau forţat.  Erau violenţi, needucaţi, când erau beţi făceau dezastru”, povesteşte Dumitru Dragomir.

Familia sa şi toţi consătenii săi s-au ascuns fiecare pe unde au putut din faţa trupelor sovietice. O săptămână a durat tot coşmarul, iar când s-au întors acasă toată gospodăria era distrusă. „Luaseră tot din casă, mâncare, băutură, damigenele cu vin şi ţuică, haine bune dacă găseau le luau şi lăsau de-ale lor, nişte pelerine murdare”, spune Dumitru Dragomir. Cine nu s-a putut ascunde de soldaţii ruşi a avut de suferit.

Dumitru Dragomir îşi aminteşte că o vecină, o femeie în vârstă, a fost violată de mai mulţi soldaţi ruşi. Biata femeie s-a stins din viaţă câteva zile mai târziu.

„Oamenii au fugit de acasă, s-au refugiat prin porumbi, la fel eu cu familia am intrat într-un lan  de porumb ca să nu ne prindă. La vecinii noştri, la o bătrână Ileana, de 68 de ani, neavând posibilităţi să se refugieze, au intrat peste ea beţi în casă şi au violat-o , n-a mai trăit mult după aceea. Au fost vreo patru militari şi un ofiţer cu ei”, spune Dumitru Dragomir.

Şi nenorocirile pe care le-au făcut în sat nu s-au oprit aici, în căutare de alcooluri tari nu cunoşteau odihnă: „Au găsit o damigeană cu gaz, au crezut că e ţuică şi când au băut gaz s-au enervat. Au vărsat damigenele şi le-a dat foc,  a ars absolut totul, a ars întreaga casă. Era la vreo trei case mai departe de casa noastră”.

Dumitru Dragomir îşi aminteşte ferocitatea cu care sacrificau animalele pe care le luau din gospodăriile oamenilor: „Unde găseau păsări, de exemplu la gâşte, le răsuceau gâtul până se rupea şi pe urmă le pârjoleau acolo pe nişte lemne, mâncau şi beau unde găseau. Unde găseau butoaie şi ce nu puteau să ia cu ei în bidoane, trăgeau cepul şi lăsau să curgă băutura. Unde găseau cai frumoşi, îi schimbau pe ai lor care erau luaţi tot de la români, dar erau din localităţi de la sute de kilometri distanţă şi numai puteau trage, aşa că îi lăsau pe cei obosiţi şi extenuaţi şi îi luau pe cei tineri, frumoşi, graşi, care puteau să ducă alte sute de kilometri mai departe”.