Cum să curăţăm produsele din piele. Poşetele îşi menţin culoarea şi forma dacă periodic le ştergem cu o soluţie compusă oţet şi apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă vrei să le porţi mai mulţi ani, produsele din piele trebuie întreţinute cu mare grijă, deoarece sunt pretenţioase. Prezentăm aici câteva sfaturi care pot fi de folos.

Curăţarea unui strat subţire de impurităţi de pe îmbrăcămintea, încălţămintea, mănuşile, curelele, servietele şi alte obiecte confecţionate din piele naturală este posibilă dacă se freacă circular cu spumă de la albuşul unui ou, apoi se lustruieşte prin frecare cu o cârpă uscată de pluş, deftină sau molton.

Obiectele din piele pătate se curăţă prin frecarea locului respectiv cu un tampon de vată îmbibat în esenţă de terebentină sau amoniac ori în neofalină.

Curăţirea unui strat mai gros sau mai vechi de impurităţi de pe obiectele din piele naturală este posibilă dacă se freacă bine cu un tampon din pânză moale sau tifon înmuiat în următorul amestec (emulsie): se dizolvă 25 grame săpun de ras în 50 ml apă fierbinte. Se agită până la dizolvarea completă şi se lasă în repaus până când ajunge la temperatura camerei. Apoi, adăugăm 50 ml neofalină şi agităm din nou soluţia până ce devine o emulsie omogenă.

După curăţire, se lustruiesc cu ajutorul unei cârpe curate de pluş, de diftin sau de molton. Dacă pielea devine mată după uscare, se va unge cu o pastă de cremă formată din 50 grame esenţă de terebentină, în care se dizolvă 45 grame ceară galbenă de albine, după care se amestecă 100 ml apă în care s-au dizolvat 5 grame săpun alb de rufe. Apoi se pune iarăşi la uscat, iar în final se lustruieşte cu o cârpă de pluş sau cu o cârpă moale din molton sau diftin.

Soluţie pentru curăţat petele

„Curăţirea petelor de iarbă, fructe, cafea de pe obiectele din piele naturală este posibilă dacă se freacă uşor cu ajutorul unui tampon de vată îmbibat în următorul amestec: se dizolvă 2,5 grame clorură de potasiu în 25 ml apă caldă şi se adaugă 25 ml soluţie de acid clorhidric, se agită, apoi se toarnă într-o sticluţă. Se dizolvă separat 2,5 grame acid citric în 10m ml apă caldă, la care se adaugă 50 ml spirt sanitar. Se agită, după care se toarnă într-o sticluţă şi în acest amestec se înmoaie tamponul de vată”, se arată într-un material apărut în Almanahul „Domus” (1984).

Petele de mucegai de pe obiectele din piele dispar dacă sunt frecate cu o cârpă înmuiată într-o soluţie formată din oţet cald, în care s-a dizolvat sare granule. Ele dispar şi cu zeamă de măcriş. 

Poşetele din piele îşi menţin bine culoarea şi forma dacă periodic le ştergem cu o soluţie compusă din 1/3 oţet şi 2/3 apă. După ce se usucă, le ungem cu un amestec format din 50 la sută esenţă de terebentină şi 50 la sută albuş de ou şi, în cele din urmă, se lustruiesc cu o cârpă moale.

Vaselină de faţă pentru haine

„Hainele de piele de orice culoare se pot întreţine excelent şi devin moi şi mai impermeabile dacă se ung cu vaselină de faţă o dată pe an, în timpul verii”, spune Victoriţa Mudava, lucrător într-un magazin cu produse din piele din Drobeta Turnu Severin.

La început, hainele de piele se curăţă de praf cu ajutorul unui burete umed sau al unei cârpe umede, se ung apoi peste tot cu o cârpă uscată, curată, îmbibată în vaselină, după care se pun la zvântat, pe umeraşe timp de o săptămână. Pe locurile uscate (datorită absorbţiei) se dă al doilea strat de vaselină şi se pun din nou la zvântat. Vaselina neabsorbită se şterge apoi cu o vată sau o cârpă uscată.

Luciul de pe gulerele şi mâneci de la hainele de antilopă se poate curăţi dacă îl ştergem cu o gumă de cerneală sau dacă frecăm cu o perie de sârmă locurile îmbâcsite.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite