FOTO Sărăcia cumplită din Letea, primul sat din România lovit de pesta africană: „Şacalii şi veterinarii ne-au terminat!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satul Letea, comuna C.A. Rosetti, din judeţul Tulcea, a fost prima localitate din România unde s-a făcut eutanasierea preventivă a porcilor. Aşezarea de (foşti) pescari este într-o sărăcie cumplită, greu de imaginat în zilele noastre: fără drumuri, fără apă potabilă, fără canalizare, fără medic, fără şcoală. Peste 90% din populaţia a plecat, iar nisipul este stăpânul locului.

Satul Letea, judeţul Tulcea, în colţul cel mai estic al României. Sfârşit de septembrie. Un vânt nervos şi rece duce valuri pe praf peste aşezare, parcă pentru a le aminti celor 230 de locuitori că totul în jur este dominat de nisipul adus de Dunăre şi de Marea Neagră. Cât vezi cu ochii, întinderi de dune scunde, de smârcuri şi de pădure, în care vegetaţia firavă, chinuită, se luptă cu nisipul fin, într-un război pe viaţă şi pe moarte.

Dacă n-ar fi existat legendara pădure de la Letea (singura pădure subtropicală din România care creşte pe grinduri de origine marină), probabil că n-ar fi ştiut nimeni că există şi un sat omonim. Nu de alta, dar acolo se ajunge foarte greu, după un drum pe apă care durează, de la Tulcea, peste trei ore (asta cu o barcă cu motor puternic).

Până în sat nu ajunge nicio şosea, nu există niciun drum asfaltat sau pietruit, nu există pistă de aterizare pentru elicoptere. Oamenii se pot mişca doar într-o vastă reţea de canale dintre care ultimul, Magearu, pare pe cale să renunţe la bătălia cu uscatul, fiind puternic colmatat şi redus la dimensiunile unui râu oarecare pe care pot intra doar bărcile mici. Oamenii (cei mai mulţi sunt de origine ucraineană sau rusă), în schimb, în ciuda asprimii locurilor, sunt calzi, primitori, dornici să povestească despre traiul lor complicat.

Şacali şi veterinari

Letea este prima localitate din România unde s-a făcut uciderea preventivă a porcilor din cauza epidemiei de pestă porcină africană. Cam pe la începutul lui iunie 2018, în sat s-a dus vestea că unul dintre porcii lăsaţi să pască prin stufăriş, după obiceiul locului, murise, iar veterinarul venit de la Tulcea (în zonă nu există aşa ceva, cale de 150 de kilometri) a bănuit că-i de vină pesta porcină africană.

Imediat, în sat a sosit un „desant” de vreo 20 de veterinari – câţi nu văzuseră localnicii în toată viaţa lor, la un loc - iar toţi porcii din sat au fost omorâţi şi îngropaţi pe un grind, lângă sat. „Toţi porcii erau sănătoşi. Eu n-am văzut niciun porc mort de boală, aşa că nu pot să cred că totul este aşa cum spun ei. Mi se pare o invenţie, ca să cumpărăm carne de la magazin”, spune localnicul Costică Dumitrov.

Însă nu doar veterinarii decimează animalele crescute cu greu (în zonă nu există nicio palmă de pământ, ci doar nisip alb-vânăt, fin şi neroditor) de sătenii de la Letea. O mare problemă sunt, de vreo 20 de ani, şacalii aurii. „Au venit două-trei haite, din Ucraina, pe Dunărea îngheţată, dar acum sunt mii şi mănâncă tot: păsări sălbatice, faimoşii cai sălbatici, animalele domestice, mistreţi. Cică pesta e adusă de mistreţi. Care mistreţi? I-au terminat şacalii de mult, iar noi nu avem voie să-i ucidem că sunt protejaţi”, spune Costică Dumitrov.

Populaţie cu 90% mai mică în numai 25 de ani

În anul 1992, la Letea trăiau aproape 2.700 de oameni (de vreo 12 ori mai mulţi decât în prezent), iar în întreaga comună peste 6.000. Cei mai mulţi erau angajaţi la Întreprinderea Piscicolă de la Tulcea şi făceau de toate: pescuiau, reparau scule de pescuit, reparau bărci, ba chiar tăiau stuf pentru marile fabrici de hârtie.

„Nu eram prea fericiţi nici atunci – spune Costică Dumitrov. Bunăoară, pe acea vreme, ca să-ţi ridici o casă din pământ galben trebui să mergi la Crişan şi să aduci lutul necesar. Se mergea cu barca cu vâsle, câte patru ore la dus şi patru la întors. Trebuia să faci zeci de drumuri”.

La Letea viaţa e grea. Pauperă. Pământul rodeşte foarte puţin. Se poate cultiva o brumă de legume prin curte, pe mici suprafeţe fertilizate cu gunoi de grajd. Pe câmp (în medie, o familie are cam două hectare de pământ) nu prea creşte nimic: două-trei căruţe de ştiuleţi la un hectar. De aceea, cea mai mare parte a pământului e islaz aspru, sărat, ca de margine de Sahara. „Cu cât costă lucrările, cumperi zece căruţe de porumb. Nu merită”, spune Costică Dumitrov.

Nici cu peştele nu-i tocmai o afacere. Localnicii ar putea prinde peşte, dar cui să-l vândă? Cine să bată atâta amar de drum până la Letea, când se găseşte peşte –acelaşi peşte în esenţă - mult mai aproape, la Murighiol, Crişan sau Mila 23? Înainte erau fabricile de conserve, dar toate s-au închis. La Sulina, la Tulcea şi la Galaţi sunt doar ruine.

Ruine de sat la preţ de oraş

La ce sărăcie este la Letea, nu-i de mirare că oamenii au ales să plece. S-au mutat la Tulcea sau la Constanţa, iar de vreo zece ani alţii au luat calea străinătăţii: Italia, Spania, Germania, Anglia, Franţa. Acum, în sat, jumătate dintre case s-au dărâmat, iar din cele rămase, doar una din cinci mai este locuită.

Cei plecaţi nu mai dau semne că ar vrea să se întoarcă. La ce le-ar folosi? Din loc în loc, pe frontoanele cochetelor case tradiţionale, acoperite cu stuf şi cu lemnăria vopsită în albastrul specific din Delta Dunării, este prinsă câte o bucată de placaj pe care scrie „De vânzare”. Am fost curioşi cam cât ar costa o astfel de casă şi am aflat că preţul este de-a dreptul de oraş: între 30.000 şi 40.000 de euro.

„Sunt plecaţi de mult, au uitat că valoarea banilor e alta aici, la Letea. Satul nostru nu are asfalt, nu are drum de acces, nu are apă potabilă (N.R.: doar pe o uliţă din cele trei ale aşezării sunt fântâni cu apă bună, în rest din adâncuri izvorăşte saramură), nu are canalizare, nu are medic, nu are veterinar. Nu are nimic”, spune, cu vizibilă amărăciune, Costică Dumitrov.

De altfel, la Letea se trăieşte la limita supravieţuirii. Din pensie (poştaşul vine cu barca, de două ori pe lună), din ajutoare sociale, din cele câteva locuri de muncă de la Rezervaţia Deltei şi de la Rezervaţia Letea şi din transportul cu căruţa al turiştilor, prin pădure. „În vreo 20 de ani n-o să mai fie nimic aici. O să fie doar dunele de nisip, smârcurile şi vântul. Nu mai este de trai la Letea”, conchide localnicul.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite