FOTO Depoul de locomotive care funcţionează fără întrerupere de 160 de ani. Impresionantul muzeu viu care nu poate fi vizitat de nimeni
0Depoul de locomotive din Timişoara a fost inaugurat în 15 noiembrie 1857, după ce s-a dat în folosinţă linia de cale ferată care făcea legătura între Szeged, Kikinda, Jimbolia şi Timişoara.
Depoul de locomotive de la Timişoara este un muzeu viu, care însă nu poate fi vizitat. Deşi calea ferată şi-a pierdut din importanţa de altădată, depoul de lângă Gara de Nord şi-a păstrat aerul de instituţie militarizată.
Nu intră nimeni străin, nu se poate filma şi fotografia fără aprobare de la Bucureşti. Singurii care au acces sunt angajaţii. Îţi dai seama că a fost o vreme în care avea importanţa aeroporturilor de azi. Nu se putea imagina primul şi al Doilea Război Mondial fără calea ferată, fără locomotive şi vagoane. Nu se putea duce nici economia, nici războiul.
Depoul de locomotive din Timişoara are 160 de ani. A fost inaugurat în 15 noiembrie 1857, după ce s-a dat în folosinţă linia de cale ferată care făcea legătura între Szeged, Kikinda, Jimbolia şi Timişoara.
Lungimea traseului era de 114 kilometri şi unea Banatul cu Ungaria şi, mai deprate, de Austria. Atunci au fost construite gara din Iosefin şi depoul - locul de odihnă şi de alimentare a trenurilor cu aburi.
FOTO Ioan Cotoc: "Depoul de locomotive din Timişoara"
Clădirile sunt cele originale din 1910, turnul de apă a fost construit în 1905. Multe dintre utilajele şi instalaţiile sunt foarte vechi. Plăcile de întoarcere a locomotivelor sunt cele originale din 1910, cu acestea sunt parcate locomotivele în depou (două remize circulare cu câte 22 de canale de revizie). Din păcate nu s-a păstrat decât o singură locomotivă cu aburi.
Depoul trăieşte din amintiri. În uriaşa hală unde sunt garate locomotivele lipsesc geamuri, porţile zdrăngănesc din toate încheieturile.
FOTO Ioan Cotoc: "Depoul de locomotive din Timişoara"
“Eu sunt fiu şi nepot de ceferist. Poveştile tatei, care era fochist pe locomotivă cu aburi, în anii ’45, îmi sună şi acum în minte. Era o instituţie foarte serioasă, o instituţie militarizată, în care nu se putea discuta decât în lima legii şi normelor. Dacă în anii ‘50-‘60-’70-’80, trenurile circulau în neştire, după ’90, lucrurile s-au schimbat. S-a deschis lumea, au apărut foarte multe maşini, şi de transport, şi personale, iar asta face ca în momentul de faţă calea ferată să îşi caute identitatea. Vorbim de România, pentru că în altă parte e altceva. Depul fiind funcţional, nu se poate deschide un muzeu pentru vizitatori. Poate că ar trebui găsită o soluţie, ca procesul de muncă să nu fie deranjat”, a declarat istoricul Ioan Haţegan.
Carte despre istoria Depoului de locomotive
Pentru a păstra vie această parte a istoriei Timişoarei, inginerul pensionar Ioan Cotoc – un ceferist de o viaţă, s-a gândit să lase în urmă monografia “Depoul de locomotive Timişoara”, pe care a lansat-o astăzi.
FOTO Ioan Cotoc: "Depoul de locomotive din Timişoara"
“Cam toată activitatea depoului o găsiţi în carte, de la origini până astăzi. Dacă nu o scriam acuma, nu mai avea nimeni cu ce să o scrie. Şi aşa multe dintre date s-au pierdut. Arhivele s-au mutat de n-ori, mai mult fără respectarea regulilor de arhivare şi de păstrare. M-am gândit că e momentul să o scriu, nici eu nu o să trăiesc cât lumea. Am tot adunat documente. Am găsit copii după documente originale, chiar ale firmei StEG, care a realizat liniile de cale ferată din Banat”, a spus Ioan Cotoc, care a început să lucreze la CFR din 1962, în 1989 a devenit şeful Depoului de locomotive, iar în 1995 a ieşit la pensie.
“Este un muzeu viu, dar ar fi tragic dacă ar rămâne doar muzeu. Din păcate, pentru următorii ani nu se văd perspective pentru acest depou. Cum nu se vede viitorul nici pentru calea ferată de la noi”, a mai declarat Ioan Cotoc.
Inginerul Florea Jebelean a contribuit cu numeroase documente la monografia Depoului de locomotive.
“Prima linie de cale ferată din Banat a apărut în 1854, între Oraviţa şi Baziaş, pentru transportul cărbunelor din zona Aninei (n.r. era prima linie de cale ferată pe teritoriul actual al României). Apoi, în 1856 s-a deschis gara Oraviţa şi pentru transportul călătorilor, dar numai pe distanţa Oraviţa-Baziaş. În 1863 s-a construit linia ferată Oraviţa-Anina, una dintre cele mai interesante linii de pe teritoriul actual al României, foarte asemănătoare cu o linia de la Semering din Austria. Timişoara era un centru important pentru imperiu, aşa că s-a decis să se construiască o linie ferată şi de la noi. Aşa că s-a făcut linia Szeged-Kikinda-Jimbolia-Timişoara. Să vă imaginaţi ce ritm de lucru era pe vremea aceea, anul următor s-a dat în folosinţă şi linia Timişoara-Voiteni-Moraviţa-Vârşeţ-Biserica Albă”, a povestit Floria Jebeleanu, care între 1968-1992 a lucrat la Regionala CFR Timişoara.
În 1998, după 118 ani de existenţă, Direcţia Generală a CFR şi-a încheiat activitatea, iar fosta Societatea Naţională a Căilor Ferate Române s-a fărămiţat în cinci societăţi comerciale distincte. Depourile au ajuns să facă parte dintr-una dintre cele cinci societăţi comerciale cu capital de stat.
Repere istorice ale Căilor Ferate
În 1872 s-a pus în funcţiune prima locomotivă cu abur de la Reşiţa. În 1878 este pus în circulaţie primul tren accelerat Bucureşti-Viena, cu transbordare cu trăsuri între Orşova şi Vârciorova (graniţa dintre Imperiul Austro-Ungar şi România).
În 1883, la Predeal se realiza joncţiunea căii ferate dintre Muntenia şi Transilvania, acesta fiind prima legătură directă a României cu Occidentul.
“Prima staţie de cale ferată din Timişoara s-a numit Timişoara Iosefin, viitoarea staţie Domniţa Elena, în anul 1918 şi mai târziu, în 1948, Timişoara Nord. Iniţial, gara a fost iluminată cu gaz aerian, iar din anul 1884 s-a introdus iluminatul electric, devenind astfel prima gară din europa iluminată electric. Având transporturile asigurate economia oraşului se putea dezvolta mai repede. Pentru a degaja o parte din activităţile gării Iosefin, în anul 1876 se construieşte gata Timişoara Fabric (Est) apoi gările Fratelia (Sud) şi Flavia (Vest). Timişoara ajunge un nod important de cale ferată pentru nouă direcţii de mers. Lungimea totală a căilor ferate ce se ramifică în Timişoara, în anul 1897, era de 1072 kilometri”, spune Ioan Cotoc.
FOTO Podul de cale ferată care scurtează drumul dintre Timişoara şi Szeged cu 60 de kilometri ar putea fi refăcut
FOTO „Semmeringul bănăţean”, cum s-a construit prima cale ferată montană. Cele mai vechi tuneluri folosite în Europa, săpate cu dalta şi cu ciocanul de piatră
VIDEO Documentar despre „Semmeringul bănăţean”. Prima linie ferată montană de pe teritorul ţării, sortită închiderii
FOTO Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru EPISODUL 4
FOTO Cum se distruge un muzeu în România. Un primar a pus ochii pe locomotiva cu abur de la Jimbolia
Se încarcă comentariile...
