FOTO Biserica din Timişoara, care a ajuns de râsul oraşului: pare făcută după ciorna unui elev de clasa a V-a

Biserica ortodoxă din Piaţa Badea Cârţan, care a fost sfinţită în 1998, este, fără îndoială, una dintre cele mai urâte construcţii din Timişoara.

Cea mai kitschoasă construcţie din Timişoara este, fără îndoială, Biserica ortodoxă din Piaţa Badea Cârţan. Nu există persoană în Timişoara care să nu fi remarcat arhitectura acestei biserici ridicate la intratea în piaţă. Conform preotului Horia Eugen Taru, arhitecţii bisericii sunt celebri Ioan Andreescu şi Vlad Gaivoronski. Cei doi deţin unul din cele mai apreciate birouri de arhitectură din capitala Banatului.

Cu toate acestea,  construcţia din Piaţa Badea Cârţan pare mai de grabă o realizare de pe o ciornă, nicidecum după un proiect serios. Poate rivaliza doar cu palatele ţigăneşti ridicate fără nicio noimă. Mai mult, această biserică nu are nimic de-a face după „designul” lăcaşurilor de cult ortodoxe. 
 

La 28 decembrie 1996 are loc sfinţirea locului bisericii, iar mitropolitul Nicolae Corneanu a participat la punerea pietrei de temelie. Sfinţirea bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” are loc în septembrie 1998, iar în aprilie 2000 se finţeşte crucea de pe faţadă.
 

Despre construcţia din Piaţa Badea Cârţan se fac glume în Timişoara. Cei care nu sunt ai locului au tendinţa să creadă că este o biserică neterminată, aflată încă în construcţie. 

Biserica din Piaţa Badea Cârţan Foto: Timpolis

Sociologul timişorean Liviu Graur a scris un pamflet despre Biserica din Badea Cârţan, pe care l-a postat pe blogul său. Vom reda câteva fragmente din articolul publicat de Liviu Graur:

„Astăzi, stimaţi cititori, va vom prezenta un monument de o inestimabilă valoare, o clădire ce bucură ochiul avid de frumos al trecătorului timişorean dar şi al turistului venit pesemne, în căutarea stupefacţiei. De la începutul articolului, dorim să adresăm fierbinţi mulţumiri Directiei de Urbanism a municipiului Timişoara, care o dată cu lăsarea în paragină a unor jeguri de clădiri austroungare şi-a găsit timpul necesar pentru a aproba proiectul punctului de lucru bisericii ortodoxe din p-ţa Badea Cârţan.

De asemenea, neprecupeţite mulţumiri şi fostului primar, d-l Gheorghe Ciuhandu sub a cărui neegalată pricepere şi degrabă-muncitoare osârdie, Timişoara a primit încă de dinainte de anul Domnului 2000, un nou loc unde mireanul poate să se îmbucure de frumos, să îşi mângaie privirile cu griul cimentului dar şi unde să-şi spele din păcatele lumeşti, făcute cu voie sau fără de voie, cu fapta, cuvântul sau cu gândul (a se face cruce acum…multumesc!). 

Aflată practic în centrul Timişoarei, biserica (bagă o cruce!) ortodoxă (şi-ncă una…mersi!) din Badea Cârţan se bucură de afluxul de clienti credincioşi ce vin valuri valuri dinspre două artere foarte importante ale urbei de pe Bega. 

Dacă ne uităm la o imagine primită prin voia Domnului de la un satelit, vom vedea că bulina cu biserica (cruce!!) este aproape fix în mijloc de oraş... 

...Anii au trecut ca gândul, şi azi, în 2012, din donaţiile credicioşilor putem vedea un monument pe care mulţi arhitecţi şi istorici de artă s-au străduit să-l clasifice. Însă, această intreprindere s-a dovedit a fi una anevoioasă, căci prea mulţi intelectuali au fost răpus, datorită dozelor masive de metoclopramid, dar şi de antiemetice de generaţie nouă pe care aceştia trebuiau să le înghită în timpul realizării analizei. 

Pentru a veni în ajutorul lor, dar şi al celor ce îşi pun întrebări, am purces la această analiză, în speranţa că modesta mea muncă îşi va aduce prinosul la descifrarea atâtor mistere ce înconjoară estetica bisericii din Badea Cârţan. 

Privitorul ce pentru prima dată întâlneşte biserica este tentat să o descrie sumar: un cub cu o puţa deasupra. Dar, aşa cum bănuiţi, el nu face decât să fie supus omeneştei greşeli: nu este un cub este un paralelipiped dreptunghic.

Din desfăşurarea în plan observată în fotografia de mai sus, observăm că ctitorul a dorit ca aceasta construcţie să redea latinitatea poporului român, prin conversia în schiţă a teoriilor frontalităţii remarcată la templele romane. Deşi planul este un prostil clasic, adăugarea cilindrului de desupra, la costuri minime, va şterge enoriaşului curios, orice dubiu asupra funcţionalităţii clădirii. Observăm (atât în plan cât şi în fotografii) că lipsa oricărei dorinţe de armonie a proporţiei nu poate avea ca rezultantă decât o reafirmare a doctrinei isihaste, ştergând astfel din ansamblu orice urmă a porcăriei păgâne numită “frumuseţe clasică”.

Farmecul acestei clădiri stă în detaliile de ornamentică precum şi în grija cu care, păstrătorii ansamblului au împletit noul cu vechiul. Astfel, încă de la intrarea în spaţiul sacru suntem întâmpinaţi de trei unităţi centrale de la instalaţia de climatizare ce sunt montate pe peretele pronaosului. Cifra trei, aşa cum poate orice creştin să bănuie, nu a fost aleasă întâmplător.

Acestea sunt completate de becurile economice ce atârnă graţios spre vizitator, inducându-i acestuia starea de relaxare şi introspecţie ecologistă de care oricine are nevoie în aceste vremuri poluate. Alături de aceste mărturii ale modernităţii, observăm locurile de lumânări, montate afară în spiritul şi regula PSI, dar şi pentru că tot credinciosul trecător să îi vadă pe credincioşii care depun lumănări, trezindu-le acestora pofta de a pune şi ei lumânări întru câştigul la Loto. 

La acest spaţiu exterior dar totuşi intim, vei fi condus de treptele de marmură, executate cu măiestrie, de pe care au zburat deja câteva plăci. Deşi unii critici de artă incompetenţi s-au grăbit să catalogheze acest lucru ca fiind, şi aici citez, “treabă de căcat”, puţini ştiu că, de fapt, s-a dorit sugerarea vremelniciei materiei în faţa curgerii timpului prin preluarea spirituală a cimentului din adezivul de lipire a marmurei şi transportarea acestuia înspre o destinaţie necunoscută.

Este momentul să ne ridicăm privirea şi asupra detaliilor de ornamentică şi nu numai, ale registrului superior al faţadei. Aici Măiestria (cu M mare), lasă fără suflare pe oricine doreşte să îl studieze cu atenţie. Este uimitor cum constructorul anonim de atunci a putut realiza atât de mult cu aşa mijloce tehnice modeste.

Dar, este de înţeles de ce nu s-a precupeţit nici un efort! Oare nu asta vede prima dată Dumnezeu când se uita în jos? Şi are ce vedea! Pornind de la cornierele de Galaţi, atât de dragi românului, pentru că le-a folosit ani la rând să îşi închidă balcoanele şi terminand cu tabla neagra dar şi cu cartonul bituminat, totul este desăvarşit!...Iar dacă la astea adăugam şi resturile de sticlă provenite probabil de la vreo seră dezafectată (oh! grijă pentru reciclare!), nu puteam decât să rămânem cu gura căscată... 

...”Piece de resistance” a bisericii din P-ţa Badea Cârţan este turla Pantocratorului. Privind-o, nu ştim cu ce să ne desfătăm privirea prima dată; să fie oare datorită faptului că nu are absolut nici o legatură cu restul construcţiei? Termopanele în imitaţie de lemn de pe tambur sunt numai începutul acestei simfonii în cărămidă pentru ca moţul din tablă şi carton bituminat, în formă de igluu ce se întrepătunde discret cu paramentul tamburului va constitui desigur momentul de fortunato al edificiului... 

...Totul se termina apoteotic cu o cruce de fier forjat, care datorită mărimii, sfidează fragilitatea turlei de dedesubt. Iată încă o dovadă că credinţa face ca lucrurile să nu se prabuşească.

În încheierea analizei mele, mai menţionez doar câteva detalii: geamurile de termopan de diverse mărimi de la naos, dispuse câteodată ritmic, şi ţeava de gaz ce străbate graţios partea dreaptă a edificiului şi care alimentează centrala ce îşi scoate îndrăzneţ coşul cu evacuare turbo din pronaos... ".

Citiţi şi:

FOTO Casa Brück -  o felie din cea mai frumoasă clădire din Timişoara

FOTO Fructus Plaza: 25 de milioane de euro pentru cea mai înaltă clădire din Timişoara

Panoramă de pe cea mai înaltă clădire din Timişoara