Turismul Dictatorului. Cazarma în care au fost executați soții Ceaușescu atrage ca un magnet

0
Publicat:

Agenția de presă AFP din Franța a mers în barăcile sumbre în care au fost executați dictatorul Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena Ceaușescu. Locul se află acum în reabilitare și urmează să fie deschis publicului în încercarea de a stimula „turismul dictatorului“.

Locul execuției soților Ceaușescu. FOTO AFP
Locul execuției soților Ceaușescu. FOTO AFP

Fosta unitate militară de la Târgoviște, la 100 de kilometri de București, urmează să fie transformată în muzeu și urmează să-și întâmpine primii vizitatori la începutul lunii septembrie, anul acesta.

„Mulţi români şi străini au spus că vor să vadă zidul împotriva căruia au fost împuşcaţi Ceauşescu şi soţia sa Elena, la 25 decembrie 1989”, a declarat pentru AFP Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște.

„Moartea soţilor Ceauşescu a devenit una dintre imaginile definitorii ale revoluţiilor care au convulsionat estul şi centrul Europei în 1989. Pe 22 decembrie, în timp ce mulţimile furioase se adunau în faţa sediului Partidului Comunist, ei au fugit din capitala Bucureşti cu un elicopter. Avea să fie ultima lor călătorie. Au fost opriți de armată, reținuți la Târgoviște și împușcați în urma unui proces improvizat. A dus la un sfârșit îngrozitor a peste 20 de ani de guvernare represivă ajutată de un uriaș aparat de securitate, în care orice libertate de exprimare a fost suprimată fără milă”, notează AFP.

Ovidiu Cârstina, la locul execuției. FOTO AFP
Ovidiu Cârstina, la locul execuției. FOTO AFP

În cazarma din Dâmbovița construită în 1907, timpul pare să fi oprit în loc de la execuție. Pereții sunt vopsiți într-un galben cenușiu, iar paturile de fier cu saltele murdare unde dormeau soții Ceaușescu au rămas acolo de atunci.

Camera de judecată improvizată în care Nicolae și Elena, îmbrăcați în hainele lor de iarnă, stăteau ascultând acuzațiile împotriva lor și ripostând, va fi repus chiar în locul în care cuplul a fost judecat și condamnat la moarte.

Afară, zidul alături de care au fost împușcați doar câteva minute mai târziu încă poartă găuri de gloanțe.

Populația României a suferit din cauza penuriei de hrană și energie și, pe deasupra, domnia lui Ceașcescu a fost marcată de nepotism, paranoia și un cult al personalității adânc înrădăcinat. Soția Elena a fost văzută drept „numărul doi” al regimului.

Reconstituire a scenei execuției, într-un film românesc FOTO Arhivă
Reconstituire a scenei execuției, într-un film românesc FOTO Arhivă

„Scopul nostru este să prezentăm evenimentele pe măsură ce s-au desfășurat, fără a face comentarii cu privire la proces, viața soților Ceaușescu sau cultul personalității”, a mai spus Cârstina.

Filmările procesului și ale execuției, difuzate în toată lumea în decembrie 1989 și care au atras critici asupra procedurii judiciare sumare, vor fi difuzate pe un televizor alb-negru.

Sociologul Vasile Dancu a precizat, pentru aceeași sursă, că „fiecare națiune trebuie să-și recunoască istoria, fără a încerca să ascundă anumite evenimente”.

„Indiferent ce facem, nu putem șterge imaginea acestui proces fals care vorbește doar despre prăbușirea unui sistem”, a spus el pentru AFP.

Un grup de turiști suedezi și-a rezervat deja bilete pentru muzeul din Târgoviște. De asemenea, pe lista lor obligatorie se află grandiosul Palat al Parlamentului din inima Bucureștiului. Pentru a ridica edificiul care este a doua cea mai mare clădire din lume, numită inițial Casa Poporului, Ceaușescu a ordonat distrugerea unei mari părți a cartierului istoric al orașului, forțând mutarea a aproximativ 40.000 de oameni care și-au pierdut casele.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite