Târgoviste: S-a dat startul Campionatului Balcanic de Radiogoniometrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de concurenţi din şase ţări s-au aliniat astăzi la startul concursului balcanic de radiogoniometrie. Competiţia este la a patra ediţie şi se va încheia mâine.

Concurenţi din Bulgaria, Serbia, Moldova, România, Bosnia şi Herţegovina străbat, astăzi, în prima zi a Campionatului Balcanic de Radiogoniometrie, între  7 şi 10 kilometri, prin pădurea de la Priseaca.

Aceştia vor avea de trecut două etape ale competiţiei: astăzi-unde ultrascurte şi maine-unde scurte.
Din cei peste 100 de concurenţi, în jur de 40 sunt din România, dintre care doar doi sunt din judeţul Dâmboviţa.

Iustina Babeu iubeşte radiogoniometria

Sportivii dâmboviţeni au obţinut numeroase medalii în competiţiile mondiale, europene şi balcanice de profil din ultimii ani.

Iustinei Babeu practică acest sport de la 14 ani şi este vicecampioană naţională. Adolescenta a precizat, pentru “Adevărul de Seară”, că a crescut cu acest sport, întrucât tatăl său este pasionat de radiogoniometrie.

“Nu este uşor. La început nu aveam condiţie fizică. Era foarte greu să ţin pasul cu ceilalţi. Practic, parcurgi kilometrii întregi prin pădure şi fără antrenament nu faci nimic”, a precizat Iustina Babeu.

Practică acest sport pentru sănătate

Adolescenta ne-a povestit că face acest sport pentru că îşi dă seama cât de mult înseamnă mişcarea pentru sănătate şi, în plus, îl poate practica şi la 60 de ani, pentru că nu există limită de vârstă.

“Este un sport cu orizonturi largi, performanţa poate fi atinsă la orice vârstă. Sunt şi persoane de 75 de ani, care ies în natură, alergă, se simt bine, îşi păstrează sănătatea. Ca viitor student la medicină, spun tuturor că mişcarea este esenţială pentru sănătatea organismului”, a adăugat sportive.

Dincolo de efectele benefice pe care le are sportul asupra sănătăţii, pentru Iustina Babeu radiogoniometria este un hobby. Sezonul se deschide primăvara şi se închide toamna, astfel că puţine sunt zilele călduroase care o prind în casă, mai ales că acum este vacanţă.

Ce este radiogoniometria

Radiogoniometria de amator este o formă de întrecere sportivă în care se confruntă mai mulţi concurenţi care trebuie să parcurgă, cu ajutorul receptorului, hărţii şi busolei, un anumit traseu, în cel mai scurt timp posibil.

“Traseul este materializat prin staţii de emisie. Sportivii trebuie să aleagă cel mai convenabil traseu între aceste staţii de emisie. Acest sport presupune o solidă pregătire tehnică şi de lucru cu receptorul şi o excelentă capacitate perceptiv – senzorială, în vederea interceptării hărţii şi luării deciziilor adecvate într-un timp cât mai scurt. Radiogoniometra se adresează tuturor categoriilor de vârstă”, se arată într-un comunicat al Comisiei de Radiogoniometrie a Federaţiei Române de Radioamatorism.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite